Primăria Reșița ar putea prelua parcările de la Eco Bau! Popa, pe punctul de a bate palma cu Armașu!

modelmic

Primăria Reșița ar putea prelua din nou parcările de pe raza municipiului, aflate în prezent în administrarea societății AVM Project (fostă Eco Bau Parc). Primarul Reșiței, Ioan Popa, a dezvăluit în cadrul ședinței Consiliului Local de astăzi că unul dintre acționarii societății s-ar fi declarat dispus să doneze administrației locale acțiunile pe care le deține în cadrul acesteia. Primăria ar intra astfel în posesia a 50% din acțiunile companiei, edilul precizând că va încerca să convingă și un al doilea acționar să cedeze administrației locale acțiunile pe care le deține (10%).

O să ne întâlnim chiar mâine să discutăm despre subiect. Nu vă ascund, este vorba despre Vali Armașu care mi-a spus că este decis să doneze acțiunile sale Primăriei Reșița pentru a elimina orice suspiciuni legate de interesul lui în Eco Bau și de faptul că el este în spatele refuzului lor de a renunța la contract. El are 50%, ADP Timișoara mai are 10% și mai este un acționar din Bocșa. Noi acum studiem documentele, actul constitutiv al SRL-ului să vedem dacă partenerii au drept de preempțiune sau nu, pentru că dacă au drept de preempțiuni atunci lucrurile sunt un pic mai complicate. Dar eu sunt foarte optimist că vom reuși să luăm parcările înapoi. Dacă consilierii PSD nu au fost de acord să le preluăm printr-o despăgubire rezonabilă societății, iată poate le luăm prin donație. Sper să accepte donația, că inclusiv o donație trebuie acceptată în Consiliul Local cu două treimi”, a explicat Ioan Popa.

Parcările din Reșița au fost concesionate în anul 2011, contractul fiind valabil până în anul 2021. Edilul a propus consilierilor locali, în urmă cu un an de zile, să „răscumpere” parcările, oferind companiei ECO BAU PARC suma de 500.000 de lei pentru încheierea cu patru ani mai devreme a contractului de concesiune. Propunerea lui Popa s-a lovit însă de refuzul consilierilor social-democrați, care motivau atunci că printr-o astfel de hotărâre, Consiliul Local și-ar depăși atribuțiile. „Nemulțumirile reșițenilor legate de proasta gestionare a parcărilor de această firmă nu pot fi considerate probleme de interes local și național, nu ne putem depăși atribuțiile și să facem așa ceva, să despăgubim o firmă. Știu, e greu, mai sunt patru ani și din ce am înțeles și contractul a fost sudat deja pe această perioadă. Discutăm istorie. Mă tem că nu avem de ales decât să așteptăm acești patru ani”,  explica la momentul respectiv liderul grupului social-democrat din cadrul CL Reșița, Mirel Sabo.

Subiectul parcărilor a fost readus în discuție în contextul în care firma care le administrează a solicitat Consiliului Local să fie de acord cu mărirea tarifelor pe care le percepe de la populație, cerere care a fost însă respinsă în unanimitate de consilierii locali.

Citește și Proiecte aprobate pe bandă rulantă în CL Reșița! „Nu doresc să iau bani în plus de la contribuabili, ci să trag un semnal de alarmă”!

Karina TINCUL

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Johann Nicolescu

    Primareee, daca esti pe o “cardasie” si pe felie cu Vali Armasu, de ce nu l-ai rugat sa deszapezeasca tot orasu` ? Ca Prefectura si CJCS i-au reziliat niste contracte de deszapezire.

    Raspunde
  2. Petru

    Bravo Iohann-e, daca la judet nu a scos masina din garaj sa vina la municipiu sa dea la lopata… Cata dragoste de banul public? Lasa domnu’ Iohann ca băieții de la Serviciul de intretinere, reparatii si deszăpezire au ieșit cu fruntea sus!

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei