Primarul Borcean acoperă deficitul Caransebeșului din banii „moșteniți” de la Marcel Vela!

modelmic

Astăzi, la Caransebeș, de la orele prânzului, are loc o ședință de îndată a Consiliului Local al municipiului Caransebeș, scopul declarat fiind proiectul de hotărâre privind acoperirea definitivă a deficitului bugetului local pe 2019 din excedentul bugetului local al anilor precedenți.

Nu, nu vă închipuiți, păcatele mele, că în 2018 sau 2017 Felix și brigada lui artistică au pus ceva deoparte pentru „zile negre” sau „zi-le Loredana”. Nu! Deficitul bugetar pe 2019 va fi acoperit din banii moșteniți în vistierie de la fostul primar și actual ministru Marcel Vela! Da, cel hulit acum de Felix Borcean, omul care l-a recomandat cu încredere gugulanilor pe Felix. Paradoxal, domnul primar de Caransebeș până în 6 iunie, se înfruptă vârtos din chiverniseala făcută de Vela în perioada în care s-au făcut bani frumoși la bugetul local de la camionagii care tranzitau municipiul Caransebeș. Deci banii nu s-au dus în tot felul de „pozonare” cum fals s-a încercat acreditarea acelei idei, ci au însemnat găuri acoperite ale bugetelor din anii ce au urmat cu un alt primar pe scaun, vezi 2017, 2018 sau cel precedent, acoperite de către „marele” diriguitor Borcean.

Uneori, ca urmare, cel mai probabil a faptului ca iubește într-atât de mult fotbalul, calculatorul corectează scrierea de Borcean, în Borcea.

În fine, important era să reținem de unde sunt banii cu care se va acoperi deficitul pe 2019 al bugetului municipiului Caransebeș. Păi sunt din perioada în care orașul de pe Timiș și Sebeș era condus de don ministru Vela! Însă sunt ultimii bani din acea perioadă. Care va să zică, de la anul Felix ar putea reveni la șlagărul care l-a consacrat în anii studenției, marca Voltaj: ca la 20 de ani/ fără griji și fără bani!

Mulțumim pentru atenție și o zi bună la Caransebeș.

Diana RADU

Stiri similare

2 Comentarii

  1. zero

    “din chiverniseala făcută de Vela în perioada în care s-au făcut bani frumoși la bugetul local de la camionagii care tranzitau municipiul Caransebeș”

    “Chiverniseala” este meritul nemulţumirii la nivel naţional produse aparent de CL Caransebeş (după care se ascunde Vela de la Armeniş).
    iunie 2013 –
    “Confederatia Nationala Rutiera, in numele membrilor sai, aduce in atentia publica nemultumirea generala a transportatorilor, provocata de introducerea de catre CL Caransebes a unei taxe ilegale de tranzit, pe o artera de interes european, fara sa existe o ruta ocolitoare de acelasi rang, cu aceleasi conditii de tranzit, care sa nu provoace cheluieli nejustificate transportatorilor de marfa.”
    Probabil că atât de mulţi sunt cei care au blestemat Caransebeşul (nu şi pe Vela) încât acum e plin de accidente.
    O fi o coincidenţă?

    Raspunde
  2. Marco

    Cine l-ar împiedicat pe domnul Vela, pe vremea când era primar, să plătească, din agoniseala produsă de taxa de drum parte din datoria spitalului Caransebeș?

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei