Primarul Bozoviciului, Adrian Stoicu, omul care și-a pus întreaga energie în slujba comunității!

Stoicu omul dedicat Bozoviciului

Primarul comunei Bozovici, Adrian Stoicu și-a propus un țel similar cu modernizarea totală a infrastructurii comunei pe care o conduce de peste 8 ani de zile! Un deziderat care nu i se pare imposibil de atins actualului edil în cel de-al treilea mandat al candidatului PSD: „Fiecare centimetru de drum din comuna Bozovici, asfaltat și modernizat cu rețele de apă – canal”. O țintă pentru care s-a zbătut și a lucrat în ultimii ani, iar rezultatele încep să se vadă. Trei mari proiecte de canalizare și asfaltare sunt în derulare în acest moment la Bozovici și Prilipeț, iar un al patrulea proiect a fost depus spre finanțare la Compania Națională de Investiții.

Undeva la peste 2 milioane de euro sunt investiți în introducerea canalizării, atât în Bozovici cât și în satul aparținător Prilipeț. Este vorba de două proiecte diferite, unul derulat pe fonduri europene, iar cel de-al doilea prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2, urmând ca la finalizarea lucrărilor toți bozovicenii să beneficieze de canalizare. În paralel se lucrează și la proiectul de asfaltare.

Vom continua lucrările la proiectele de canalizare, cel pe PNDL 2 fiind mai avansat, este cam 70% finalizat. Am prins toate străduțele, toate zonele, pe cele două proiecte, deci la finalizare fiecare centimetru de drum va fi modernizat cu rețelele de apă – canal, după care trecem la asfaltare.

Mai exact, am terminat de asfaltat extravilanul de la Bozovici, pe DC 44 – Lăpușnic, și acum intrăm pe intravilan. Aici am întârziat un pic, deoarece am fost cu canalizarea în procedura de achiziție și a trebuit să finalizăm ca să putem lucra în paralel. Nu puteam să pun asfalt și după aceea să vin să mai decupez să mai deranjez terasamentul. Acum începem pe intravilan și cu asfaltare și cu canalizare. Adică băgăm canalul, facem terasamentul și venim cu asfaltul ca să nu mai avem acele etape neplăcute, să punem asfalt nou și după aceea să îl spargem”, a explicat pentru Reper 24, primarul Adrian Stoicu.

Edilul mai are în plan o finanțare de aproximativ 3 milioane de euro prin CNI pentru asfaltarea tuturor străzilor care nu au fost incluse în proiectele derulate anterior. Un alt proiect amplu, care cuprinde pe lângă turnarea de asfalt pe drumuri și realizarea de piste de biciclete, rigole și accese la proprietăți. Toate cele prezentate se adaugă la seria impresionantă de proiecte în domeniul infrastructurii rutiere, școlare, sanitare – reabilitarea dispensarului comunei, a proiectului care va redefini zona Cascadei Bigăr și multe altele.

Totodată, primarul comunei Bozovici poartă un viu dialog cu președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu în vederea dotării Centrului de Sănătate Multifuncțional de la Bozovici cu aparat de radiologie, îmbunătățind astfel calitatea actului sanitar pentru pacienții din Valea Almăjului.

Și pentru că toate aceste realizări poartă în spatele lor un nume, acesta este cu certitudine cel al primarului comunei Bozovici, Adrian Stoicu, omul care și-a pus întreaga energie și chiar sănătatea în slujba comunității și a dezvoltării fără precedent a celei mai mari comune din Valea Almăjului.   (PE)

 Redacția Reper 24

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei