Primarul comunei Ciclova Română, Puiu Percea, rămâne în arest

Puiu Percea arest

Curtea de Apel Timișoara a respins, luni, contestația făcută de primarul comunei Ciclova Română, Puiu Percea, cu privire la măsura arestării preventive pe o perioada de 29 de zile, sentință pronunțată de către Tribunalul Caraș-Severin, în dosarul în care edilul-șef al comunei cărășene este acuzat de fapte de corupție.

Magistrații de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Timișoara au respins ca fiind nefondată cererea de punere în libertate a primarului comunei Ciclova Română, Gheorghe Puiu Percea. Măsura arestării a fost luată de către Tribunalul Caraș-Severin, la propunerea procurorilor DNA, într-un dosar în care primarul comunei din Valea Carașului este acuzat de mai multe infracțiuni ce vizează fapte de corupție.

Citește și: Primarul comunei Ciclova Română, Puiu Percea, reținut de procurorii anticorupție

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior arestat pentru 29 de zile pentru săvârșirea infracțiunilor de: folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată (22 acte materiale) și complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată (19 acte materiale), se arată într-un comunicat de presă al DNA-ului.

În perioada 2012 – 2017, inculpatul Percea Gheorghe, primarul localității Ciclova Română, județul Caraș Severin, beneficiind de autoritatea și influența conferite de funcția publică deținută, a determinat patru persoane din localitate să depună la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) cereri unice de plată pe suprafață, pentru a încasa subvenții în cadrul diferitelor scheme de plăți. În acest sens, mai multe contracte de concesiune au fost încheiate de persoanele respective cu primăria condusă de inculpatul Percea Gheorghe,pentru terenurile agricole care aparțineau Consiliului Local și Primăriei Ciclova Română”, sunt acuzațiile formulate de către procurorii anticorupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

Citește și: Ancheta de la primăria Ciclova Română a procurorilor DNA vizează fapte de corupție!

În aceeași perioadă,patru fermieri, beneficiind de ajutorul inculpatului Percea Gheorghe, au depus cu rea-credință la A.P.I.A. mai multe documente care conțineau mențiuni nereale, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață, pentru suprafețe de teren pe care nu le  dețineau în realitate. Acționând în  această manieră, cele patru persoane au beneficiat de fonduri nerambursabile în sumă totală de 3.072.055 lei.

Citește și: Primarul Puiu Percea: „Dacă n-au reușit să mă doboare prin vot, încearcă cu DNA-ul!“

Decizia pronunțată luni în ședința camerei de consiliu este una definitivă, edilul cărășean urmând să petreacă cele 29 de zile în arestul Poliție Caraș-Severin.

 

Diana RADU

Stiri similare

Lasa un raspuns lui Adrian Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei