Primarul comunei Marga, Nicolae Beg, a evoluat în naționala de fotbal a primarilor din România, în disputa cu Moldova!

modelmic

Naționalele primarilor din România și Republica Moldova s-au reîntâlnit ieri, pentru un nou meci de fotbal. Partida dintre cele două formații, una cu valoare de simbol pentru Centenarul Marii Uniri 1918 – 2018 care bate la ușă, s-a încheiat la egalitate, la fel ca și în întâlnirea tur de la Chișinău.

Caraș-Severinul a fost reprezentat de primarul comunei Marga, Nicolae Beg, iar la jocul dintre cele două naționale a fost așteptat și primarul-jucător al comunei Măureni, cel care însă nu a putut ajunge la ora disputării partidei.

modelmic

Locul ales de primari pentru meciul cu primarii moldoveni a fost tadionul Cluj Arena și, așa cum ne mărturisea primarul Beg, terenul pare foarte mare atunci când îl iei la picior și nu stai spectator în fața televizorului. Moldovenii au deschis scorul dar tricolorii au egalat prin Tiberiu Zelencz, primarul comunei Mica (Cluj), fost jucător la Baia Mare, Unirea Dej, Corvinul Hunedoara și Corona Brașov. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.

modelmic

Vă reamintim că pe 16 septembrie, naționala primarilor din România a jucat un meci de fotbal împotriva echipei similare din Republica Moldova. Atunci meciul s-a jucat la Chișinău și s-a încheiat tot cu o remiză, scor 5-5.

Inițiatorul acestei acțiuni a fost Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla și totodată președintele Asociației Comunelor din România, Filiala Botoșani. Din naționala României au făcut parte primari din Cluj, Caraș Severin, Sibiu, Maramureș, Alba, Olt, Giurgiu, Neamț și Botoșani.

Sergiu TABAN

 


Daca ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@reper24.ro, pe contul nostru de Facebook sau pe WhatsApp la nr. 0747 081 224


Stiri similare

1 Comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei