Primarul din Berzovia nu-și dorește majorarea taxelor și impozitelor, doar respectă legea!

 

pop

Primarul comunei Berzovia, Ioan Pop, anunță cetățenii că taxele și impozitele locale nu au fost majorate conform cu indicele de inflație din anul 2015. Edilul precizează că în luna decembrie 2018 a fost întocmit un proiect de hotărâre cu privire la modificarea taxelor și impozitelor locale cu indicele de inflație de 1,3% pe anul 2019, proiect care nu a fost aprobat de consiliul local.

În ianuarie 2019 s-a revenit cu un alt proiect de hotărâre privind taxele locale, tot cu o majorare de 1,3% conform indicelui de inflație, fiind aprobate de consiliul local doar impozitele și taxele locale, dar taxele speciale de apă și salubrizare nu au fost supuse majorării de la 3,50 la 4 lei, adică 0,50 bani, majorare ce se impunea datorită costurilor care s-au mărit la contractul cu firma care asigură ridicarea gunoiului, precum și cheltuielile cu serviciul de apă.

Cu privire la modificarea taxelor și impozitelor locale pe anul 2020 care s-a făcut conform normelor legale în vigoare, mai precis art. 491 din Codul Fiscal nr 227/2015:

 (1) În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

(2) Sumele indexate conform alin. (1) se aprobă prin hotărâre a consiliului local şi se aplică în anul fiscal următor. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

(3) Dacă hotărârea consiliului local nu a fost adoptată cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de expirarea exerciţiului bugetar, în anul fiscal următor, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei ori se determină prin aplicarea unei cote procentuale, se aplică de către compartimentul de resort din aparatul de specialitate al primarului, nivelurile maxime prevăzute de prezentul cod, indexate potrivit prevederilor alin. (1).

Doresc să atrag atenția asupra aliniatului 3 al art. 491.

Referitor la taxa specială de salubrizare de 7 lei/persoană/lună și taxa specială de apă de 5 lei/mc au fost majorate datorită costului mare la care s-a ajuns în urma ridicării gunoiului menajer, precum și cheltuielile ce s-au impus cu serviciul de alimentare cu apă. Din păcate, aceste servicii nu pot fi suportate din bugetul local, trebuie să fie plătite de cei care beneficiază de ele, adică populația”, a precizat primarul Ioan Pop.

Edilul din Berzovia îi asigură pe locuitori că el personal nu își dorește să majoreze nici o taxă sau impozit, dar în același timp trebuie să respecte legea.

 

Elena FRANȚ

 

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei