Primarul Filimon nu renunță! „Ne dau afară pe ușă, intrăm înapoi pe geam”! Totul pentru binele cetățenilor și dezvoltarea comunei!

modelmic

Ne dau afară pe ușă, intrăm înapoi pe geam”, după aceste cuvinte pare să se ghideze primarul Brian Filimon atunci când vine vorba de dezvoltarea comunei pe care o conduce și de găsirea de finanțări pentru diverse proiecte. După ce doar în urmă cu câteva săptămâni, edilul a depus mai multe proiecte spre finanțare la Compania Națională de Investiții, ieri a trecut din nou pe la București, de data aceasta cu o geantă întreagă de proiecte la purtător. Ambițios, primarul de la Măureni „amenință” că nu se va opri aici și că le va face o nouă vizită celor de la CNI și săptămâna viitoare. Totul pentru binele cetățenilor care l-au ales în fruntea comunei în urmă cu patru ani de zile.

„Din nou și din nou în capitală cu o zi plină și încărcată!! (dacă ne dă afară pe ușă, intrăm înapoi pe geam). Am fost cu o geantă de proiecte pentru a le depune în speranța finanțării și săptămâna viitoare o să completăm și cu altele (sunt realist că poate nu vor fi finanțate toate aceste proiecte la companie, însă e foarte important că le avem ca strategie și scrise, insistând oriunde vor fi măsuri de finanțare).

Am avut ocazia de a discuta și cu dna director a Companiei Naționale de Investiții, Emanuela Pătrășcoiu, și cu dl. director de Investiții Adrian Cefalan, despre comuna Măureni și satul Șoșdea!! Bineînțeles că din nou, cu mare plăcere și mare deschidere, am fost primit la Ministerul de Interne, de către camaradul-prietenul-ministrul, Ion Marcel Vela, cu care am rediscutat lucruri administrative ale comunei, județului și chiar și ale țării! O zi cu încărcătură psihică și emoțională dar cu conștiința împăcată că luptăm pentru cetățeni! Măureni-Șoșdea-satul meu mai ,,mândru ca Parisul”, le transmite edilul cetățenilor din comuna Măureni și satul aparținător Șoșdea.

111160950_717705562416730_7627031256868904533_n116346235_717615399092413_6554774223773355560_n116692121_717615389092414_3617389898517747769_n

Printre proiectele depuse recent spre finanțare la CNI de către primarul Brian Filimon se numără construirea unei grădinițe noi în Măureni, un proiect în valoare de aproximativ 600.000 de euro și reabilitarea școlii gimnaziale din comună.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Ovidiu

    E bine ca a priotizat constructia ditamai bisericii si un crucioi de 7 m in Maureni, dupa aia face gradinite sau scoli, important e biserica…cata prostie !!!!

    Raspunde
    1. zero

      Biserica nu este neaparat o prostie, acolo se mai poate şi învăţa câte ceva în timp ce toate şcolile şi grădiniţele au fost închise iar accesul copiilor la carte a fost interzis de către înţeleapta administraţie rromânească (bronzată la Armeniş).
      Crucea se mai găseşte (pe stâlp) şi pe la treceri de nivel cu calea ferată (modelul Sf.Andrei).
      Este un semn rău sau totuşi încă slujeşte vieţii trecătorilor? :)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei