Primarul Popa întinde o mână de ajutor proprietarilor de terase din Reșița

modelmic

Veste bună pentru proprietarii de terase din municipiul Reșița. Pe lângă faptul că au voie de astăzi să își reia activitatea, administrația locală le întinde și o mână de ajutor, reducându-le chiriile pentru tot anul 2020. Propunerea primarului Ioan Popa a fost aprobată de consilierii locali reșițeni reuniți zilele trecute în ședință ordinară.

Unul din subiectele de interes public din cadrul ședinței se referă la modificarea chiriilor la terase permanente și terase sezoniere. Am propus colegilor și au acceptat în Consiliul Local, reducerea cu 50% a tarifelor pe tot anul 2020, din dorința de a veni în sprijinul celor care au fost realmente loviți de COVID și acum își deschid terasele. Sper să le fie un pic de ajutor”, a explicat primarul Ioan Popa.

Nu este prima măsură luată de administrația locală reșițeană anul acesta. Anterior, consilierii locali reșițeni au aprobat suspendarea obligației de plată a chiriei pentru spațiile cu altă destinație decât cea de locuință, precum și pentru terenurile închiriate, pe care au fost edificare astfel de spații sau terase, aflate în proprietatea municipiului Reșița, de către operatorii economici a căror activitate este suspendată în baza ordonanței militarea nr.1 / 2020 și a ordonanței militare nr. 2/ 2020. Prevederea a fost  în vigoare până la încetarea stării de urgență.

 

Karina TINCUL

Stiri similare

2 Comentarii

  1. zero

    “din dorința de a veni în sprijinul celor care au fost realmente loviți de COVID”

    Concluzia: Covid loveste la … lovele.
    50%.
    Restul de 50% ia tăiţelu’.
    De la cei fără terase.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei