Primarul Popa vrea să ia parcările de la Eco-Bau, consilierii zic NU! „Le-am putea gestiona mai bine”

modelmic+editorial

Primarul Ioan Popa se chinuie să-i convingă pe consilierii din opoziție de beneficiile pe care le-ar aduce preluarea parcărilor gestionate în prezent de Eco-Bau Park. Potrivit edilului-șef, societatea ar fi dispusă să renunțe la contract în schimbul sumei de 500.000 de lei, o oportunitate de neratat pentru oraș.

Mai exact, contractul cu Eco-Bau Park ar trebui să se încheie abia peste patru ani, ceea ce ar presupune pentru societate aproximativ 2 milioane de lei din încasări pe toată perioada contractuală. După câteva discuții cu Popa însă, societatea s-a arătat deschisă să încheie de pe acum contractul, cu condiția ca Primăria să achite suma cerută de ei.

Un sacrificiu ușor, spune Popa, pentru ca Reșița să-și primească parcările înapoi iar autoritățile locale să poată investi cum și când dorește în ele. Cu toate acestea, consilierii locali nu sunt convinși de această idee, așa că s-au opus propunerii lui Popa.

„În discuțiile avute în zilele precedente nu am reușit să-i convingem pe colegii consilieri de oportunitatea preluării parcărilor. Eco-Bau mai are 4 ani de contract cu Reșița, asta înseamnă cam 2 milioane de lei încasări estimate.

Ei ne-au solicitat 500.000 de lei ca să renunțe la contract, eu aș fi fost gata să îl închei mâine, dar am dificultăți în a-i face pe consilieri să înțeleagă că o astfel de decizie este în beneficiul reșițenilor.

Pe de o parte am avea liberatatea să intervenim pe ele, să le reabilităm, pe de altă parte le-am putea gestiona mai bine. În plus, mai există un risc, Eco-Bau a obținut o sentință judecătorească care ne obligă să le dăm acces la date personale pentru interes public, până acum, chiar dacă au dat amenzi nu au avut dreptul să se îndrepte împotriva persoanelor. Dacă noi nu înțelegem că trebuie să preluăm aceste parcări, va trebui să le dăm aceste date și reșițenii se vor trezi că vor primi toate amenzile pe care le-au găsit în parbrize în ultimele 6 luni. Eu mi-aș dori să pornim de la 0, să ștergem totul cu buretele”, explică primarul Ioan Popa.

 

 

Alexandra JURCA

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Popa Sapca

    Haide ma Nelutu, chiar asa ? Adica doar tu esti destept si noi astialalti toti prosti. Nu iti este putin asa la obraz sa vi cu minciuni din acestea expirate. Adica Ecobau are o afacere infloritoare cu parcarile, 2 milioane cum spui tu, dar iti vinde tie afacerea pe 500 de mii ? Hai ca iti spun eu care este realitatea pe care tu o vrei mascata, deoarece tu ai o agenda ascuna si interese oculte. In realitate, Nechita ( prietenul tau si omul Harbuzarului) are o afacere paguboasa cu aceste parcari, doar pierderi si nici vorba de vreun castig. Dar tu vrei sa iei 500 de mii din banii nostrii ai resitenilor si sub pretextul ca ii dai lu’ Nechita, ii veti impartii intre voi. Mai mult decat atat, mincinosule, chiar si nenorocita aia de masina Man, pentru ridicat autovehicule, pe care minti ca ai cumparat-o din Germania, este de fapt masina acestui Nechita, pe care bagabontu asta a cumparat-o dar nu a putut sa o foloseasca. Asa ca ati facut marsavia asta, ca ei au dus-o in Germania, iar voi ati mers sa o cumparati de acolo, ca sa para o afacere legala. Sa iti fie rusine, tu crezi ca daca ne vinzi discursuri gogonate de ziua unirii poti sa ne pacalesti a doua zi cu mizerii din astea ? Iti spun eu ca, cu stilul tau asta viclean vei ajunge exact acolo unde trebuie. Parerea mea e ca mai ai maxim 3, 4 luni si gata e pita ta. Asa ca da-i inainte cu devalizarea orasului ca vine ea si vremea ta. Acesta este lucrul cel mai frumos in tara asta, atunci cand baronii locali se cred invincibil si de neoprit, vin baietii si va plesnesc in moalele capului si gata cu voi. Praful si pulberea praduitorilor. A se vedea Frunza si Gheoghini, puscarie, puscarie.

    Raspunde
  2. zero

    “Eco-Bau a obținut o sentință judecătorească care ne obligă să le dăm acces la date personale… Dacă noi nu înțelegem că trebuie să preluăm aceste parcări, va trebui să le dăm aceste date…”
    Popoul asta incalca si sentintele judecatoresti.
    Ba pledeaza la plural un noi, ba e la singular un EUUUUUUUUUUUUUUU

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei