Primarul și șeful pompierilor voluntari din Doclin și-au riscat viața într-un incendiu!

modelmic

 

Incidentul care a fost ca o palmă zdravănă din partea vieții dată unei familii cu mulți copii a scos la iveală și o altă latură a unei administrații locale din județ, latura umană, empatică și solidară. Un incendiu care a avut loc în comuna Doclin a adus în prim plan calitatea uman, profesionalismul și promptitudinea angajaților puși într-o situație dramatică.

Secretarul comunei a fost cel care a observat primul focul, vineri în jurul orei 16:45 în casa unde se afla o femeie cu un copil mic, care nu acționa în niciun fel, ci plângea panicată. După ce a dus mama și copilul la loc sigur a anunțat primarul care locuia în vecinătate, apoi au fost sunați pompierii și șeful formației civile de pompieri din comună.

Acesta a ajuns în câteva minute la fața locului și a intervenit folosindu-se de un hidrant care era peste drum de casa în flăcări. Până să sosească pompierii de la ISU din Reșița, au avut loc și două explozii a 2 butelii aflate în locuință, flăcările devenind extrem de mari și extinse.
Șeful SVSU cu promptitudine a reușit localizarea incendiului care, după a doua explozie se ducea spre camerele de locuit după ce cuprinsese în totalitate zona de unde a pornit incendiul, la intrarea în imobil.

Punctul de unde a pornit incendiul nu mai putea fi stins, era deja mistuit de flăcări și am reușit să salvăm cele 3 camere de locuit, mai puțin ușile, care erau expuse direct flăcării, dar instalația electrică și acoperișul au fost grav afectate. După explozia celei de a 2-a butelii au ajuns și pompierii de la Reșița, care au finalizat stingerea incendiului, incendiul fiind localizat de către SVSU. Am avut mai mulți privitori decât voluntari”, a declarat primarul Dănuț Oană, cel care și-a riscat viața alături de șeful SVSU Doclin.
Șeful voluntarilor, Marcel Penelea, care este angajatul Primăriei, a acționat cât se poate de prompt și de profesional avându-se în vedere că el nu este pompier specializat.

Ce mă deranjează de fapt este faptul că unele persoane care nu au fost de față la intervenție, au interpretat eronat, din necunoștință de cauză sau din rea intenție, au spus că nu am acționat cu o autospecială de pompieri pe care o avem în dotare și pe care am achiziționat-o în iarnă, este vorba de o mașină de stingere cu bazin propriu de 2000 de litri. Dar, un incendiu de proporții ca cel de aici, era mai ușor de ținut sub control cu un hidrant care se afla la câțiva metri și care are apă inepuizabilă. Angajatul nostru a preferat să meargă cu furtunele pentru că el știa bine situația, știa care este casa și ce se află acolo și a luat cea mai bună decizie. Niciodată nu am eșuat în stingerea incendiilor”, a mai spus primarul Oană.

Martorii, vecinii și cei în cauză spun că dacă nu era Marcel și primarul să intervină cât s-a putut de repede, ardea tot imobilul, casa fiind din lemn și foarte veche, iar atât în locuință, cât și în podul casei erau o mulțime de materiale inflamabile.
Încercarea celor care au blamat felul în care a intervenit Primăria în această situație, nu a făcut-o să se disculpe, ci, din contră, atât primarul, cât și viceprimarul Corina Oancea au dorit să își felicite pompierul voluntar și să scoată în evidență prezența de spirit și modul în care acesta a acționat, fiind catalogat de conducerea primăriei ca cel mai modest, devotat, implicat și bun la toate angajat.

Primăria a decis să vină în sprijinul familiei și să îi ajute la reconstrucția acoperișului, în primă fază și apoi vor stabili, după o evaluare, ce mai este de făcut.

 

modelmic

 

Elena FRANȚ

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Cirdu Adrian

    Într-adevăr, Maricel Penelea este unul dintre angajații primăriei cu care localitatea Doclin se poate mândri. Iar povestea care spune ca privitorii i au surclasat ca număr pe cei care au dat o mână de ajutor stingerii incendiului este adevărată, dar doar prin prisma faptului că familia în cauză este o familie care s a stabilit în comună acum mai mulți ani, nu sunt etnici din Banat, iar modul lor de viață nu este unul care sa fie agreat, ci doar tolerat de bănățeni, nepăsarea fiind doar una din caracteristicile familiei peste care a dat nenorocirea. Primarul a făcut ceea ce face întotdeauna, a dat o mână de ajutor comunității locale, asa cum o face de 28 de ani, în orice ocazie. Bravo Dănuț Oană, bravo Maricel Penelea

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei