Primul taximetru electric circulă pe străzile Reșiței! „Ne dorim un transport în comun prietenos cu mediul”!

modelmic

Primul taximetru electric circulă deja pe străzile din Reșița, municipiul de pe Bârzava fiind astfel cu un pas mai aproape de a avea un transport modern și mai puțin poluant, una din țintele asumate de primarul Ioan Popa. Edilul anunța de altfel încă de luna trecută că a fost dat avizul pentru primul taxi electric de pe raza municipiului, asta după ce în luna martie a acestui an la Reșița a fost inaugurată prima stație electrică de încărcare auto din municipiu, dar și din județul Caraș-Severin.

Conducerea Primăriei Reșița și-a asumat ca până în 2025, 50% din flota operatorilor de taxi să fie constituită din mașini electrice sau hibrid. Autorizațiile de taxi retrase sau rămase disponibile vor fi oferite doar pentru acest gen de autovehicule. Primul taxi electric rulează deja de străzile municipiului nostru și beneficiază, conform proiectului, de 4 ani de încărcare gratuită! Prin toate demersurile făcute ne dorim un transport în comun prietenos cu mediul, de aceea vă încurajăm și pe dvs să ne susțineți”, informează Primăria Reșița, anunț însoțit de un filmuleț de promovare:

 

În prezent, în municipiul Reșița există două stații electrice de încărcare, în centru și în zona Lidl din Lunca Pomostului, iar conform edilului, o a treia stație va fi amplasată și în zona Victoria.

Primarul Ioan Popa a afirmat în mai multe rânduri că își dorește ca până în anul 2020 un sfert din parcul de taximetre din Reșița să fie alcătuit din mașini electrice, urmând ca numărul acestora să crească până în 2025. De altfel, edilul a vorbit în mai multe rânduri de importanța transportului alternativ, acesta fiind și unul din argumentele ce stau în spatele proiectului de reintroducere a tramvaiului în municipiul de pe Bârzava.

modelmic2

Citește și La Reșița s-a făcut un pas mic dintr-un drum lung! Municipiul a ajuns pe harta orașelor eco!

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei