Quot erat demonstrandum…

modelmic

Ceea ce era de aşteptat şi în politica din Caraş Severin, s-a întîmplat al dracului de repede ! Ion Mocioalcă a întors elegant armele împotriva lui Daddy, l-a luat cu el la pachet şi pe Ion Spînu, pînă la urmă o mutare previzibilă la Bucureşti, asta pentru că, mai devreme sau mai târziu, liderul PSD avea aceeaşi soartă, dacă urmărim celelalte execuţii din partid, de la vârf sau la nivelul altor organizaţii judeţene.

Este foarte sigur, în viitorul apropiat, împreună cu Mocioalcă, vor mai sări din barca partidului şi alţi apropiaţi ai acestuia, indiferent că sunt primari, consilieri locali şi judeţeni, sau alţi şefi de deconcertate din judeţ.

Viitorul filialei PSD CS nu arată deloc roz, în contextul în care în laboratorul PSD Bucureşti şi la Reşiţa, se pregăteşte încoronarea Luminiţei Jivan, pentru unii o greşeală impardonabilă, pentru alţii o numire aşteptată.

Ceea ce este foarte limpede, ceea ce nu a reuşit opoziţia, iată, reuşeşte Liviu Dragnea, iar la orizont, pentru PSD se adună nori negrii de furtună şi timpul va dovedi dacă Luminiţa Jivan este potrivită pentru aceasta funcţie, sau pălăria funcţiei este cam mare pentru distinsa doamnă…

La nivel local mai urmează şi alte clarităţi neclare, asta pentru că, din surse destul de credibile, tante Luminiţa intenţionează să debarce de prin funcţii, flăcăi şi fete unşi de Ion Mocioalcă, nu de alta, dar tipic politichiei noastre, fiecare cu echipa lui, indiferent că echipa e bună sau rea, loialitatea faţă de lider şi pupincurismul unora din politicienii noştrii primează în faţa profesionalismului şi a performanţei.

Atenție, şefi de deconcentrate, procedaţi urgent la revizuirea conexiunilor pe care le aveţi în partid, schimbaţi-vă traseul politic, discursul, privirea , dar rămîneţi pe poziţii ! Asta vă prinde…

Altfel, regele a murit, trăiască regele !

 

Adi NICA

 

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Gore

    “Când cu una, când cu alta, când cu râul, când cu balta,
    Când cu acul, când cu ața, când cu vântul, când cu ceața
    Când cu crapul, când cu somnul, când cu dracul, când cu Domnul
    Când cu paru’, când cu cioara, când cu grâul, când cu moara…”

    Cam asa e cu politicienii de astazi, inclusiv cu Mocioarca.
    Se sucesc in functie de propriile interese si pe urma spun ca sunt in slujba cetateanului.

    Raspunde
  2. Sergiu

    PSD se va fractura. Asta e inceputul sfarsitului pentru Grupul Infractional Organizat. #oameniNoi #partideNoi
    Iar `nea Mocio se pacaleste daca are incredere in formatiunea lui Ponta…multi si-au dat seama de unde vine mirosul…

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei