Răcășdia intră în rândul comunelor civilizate! 587 de gospodării vor beneficia de apă și canal

Răcașdia

Un proiect de aproximativ 2.2 milioane de lei este în plină desfășurare în comuna Răcășdia. La finalizarea lui, 587 de gospodării se vor putea racorda la sistemul de alimentare cu apă și canalizare.

Administrația publică locală din Răcășdia poate fi una demnă de urmat pentru mai toți primarii. Și nu numai din punctul de vedere al proiectelor implementate, ci și prin atitudinea edilului-șef Mirco Lechici, pe care, de fiecare dată, îl găsești în mijlocul evenimentelor din comuna pe care o păstorește. A fost și cazul documentării acestui material, când l-am sunat pe primar și mi-a spus că este pe teren pentru a verifica stadiul celui mai proaspăt proiect implementat în comuna din Valea Carașului. Este vorba de un proiect de racordare de la aducțiunea principală de alimentare cu apă a celor 587 de gospodării din satul Răcășdia, precum și amenajarea căminelor pentru canalizare, în vederea racordărilor ulterioare. Valoarea investiției este de aproximativ 2.2 milioane de lei și se derulează prin Programul PNDL 1, comuna Răcășdia cofinanțând acest proiect cu 500 000 de lei din bugetul local.

Citește și: Proiecte importante în derulare dar şi finalizate la Răcăşdia

Lucrările au început în luna iulie, constructorii, care sunt italieni, au avut o lună de concediu, pentru că așa este regula la ei, dar acum au revenit cu forțe proaspete și, până la finele lunii martie, anul viitor, sperăm ca lucrarea să fie finalizată și să o putem prelua pentru a o pune în funcțiune. De asemenea, anticipăm ca până la sfârșitul acestui an, atât cât vremea ne va permite, stadiul lucrărilor de execuție să depășească 60%”, a declarat, pentru Reper24, primarul comunei Răcășdia, Mirco Lechici.

Răcașdia lucrări

Citește și: Administrația Lechici lovește din nou! Încă 1 milion de euro investiți la Răcășdia

Faptul că primarul Lechici stă cu „biciul” pe constructori este tot în interesul comunității, deoarece, săptămâna care urmează, un alt proiect câștigat de administrația răcășceană, în valoare de aproximativ un million de euro, urmează a fi scos la licitație. Conform procedurilor și termenelor legale, prin luna mai este preconizată începerea lucrărilor proiectului respectiv, care prevede asfaltarea străzilor din interiorul comunei.

Trebuie să ne încadrăm în termenele prevăzute de contract pentru că urmează un alt proiect ce vizează asfaltarea a 80% din străzile laterale din Răcășdia. Nu ne putem permite să avem întârzieri și sperăm ca totul să decurgă conform termenelor pe care ni le-am stabilit”, a mai declarat, pentru Reper 24, edilul-șef al comunei cărășene.

 

John GAVRILESCU

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei