Răchia de Banat, vedeta stațiunii Băile Herculane! S-au perindat pe la standuri sute de turiști și localnici, dar și politicieni cărășeni!

 modelmic

Voia buna și distracția au fost la ele acasă astăzi în parcul central al stațiunii Băile Herculane, unde s-a desfășurat o nouă ediție a tradiționalului Festival al Răchiei și Bucatelor Tradiționale. Zeci de participanți din  diferite zone ale județului Caraș-Severin și-au etalat pe standuri cele mai bune și gustoase produse, spre deliciul turiștilor și localnicilor din stațiunea de pe Valea Cernei. Nu au lipsit de la apel nici oamenii politici în frunte cu parlamentarii Ion Mocioalcă și Marcel Vela, conducerea Consiliului Județean Caraș-Severin, consilieri locali și județeni, primari, șefi de instituții.

La evenimentul organizat de Consiliul Județean Caraș-Severin, Consiliul Local Băile Herculane și Asociația „Pro Turism” Băile Herculane, au fost prezenți în jur de 45 de participanți din peste 20 de comune cărășene, invitați speciali fiind vecinii sârbi din localitatea Veliko Gradiște.

Sper ca produsele prezentate la această ediție a festivalului să încânte pe toată lumea, toți cei prezenți să guste din aceste, dacă vreți, branduri ale județului Caraș-Severin, răchia și brânza. Îmi doresc  ca acest festival de la an la an să aibă un număr cât mai mare de participanți. Este un lucru bun ca aici la poalele munților, în Herculane, stațiunea noastră de suflet, am  reușit la un eveniment organizat de CJ nu cu foarte mulți bani, să fim prezenți oameni politici, colegi de administrație din toate partidele politice pentru că răchia și brânza de Banat nu cred că pot fi politizate”, a precizat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, cel care a deschis evenimentul alături de primarul stațiunii Băile Herculane, Cristian Miclău.

Acestora li s-au alăturat un grup numeros de politicieni liberali, printre care senatorul Marcel Vela, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, viceprimarul Reșiței, Adrian Dacica, primarul și viceprimarul orașului Anina, Gheorghe Românu și Dorinel Ungureanu. Veniți în stațiune pentru o întâlnire politică, aceștia nu au ratat ocazia de a face un tur prin parcul central unde au putut admira și degusta produsele etalate cu mândrie de participanți.

Vizitatorii au avut la dispoziție o ofertă bogată, zeci de tipuri de răchie sau țuică, vișinată, afinată, mâncăruri tradiționale, cum ar fi mălaiul sau pâinea de casă, brânza, slănina, cârnații, dulceața și chiar produse mai exotice, cum ar fi mâncarea de melci, adusă de cei din localitatea Gârnic.

O plimbare pe standuri a făcut și deputatul Ion Mocioalcă, acesta declarând că și-a luat foarte în serios calitatea de degustător: „Am trecut pe la fiecare stand și am gustat din produsele oferite și dacă aș fi fost în juriu aș fi fost foarte încurcat pentru că nu aș fi știu cui să dau premiul cel mare, toți deopotrivă având produse de o excelentă calitate”.

La fel de încurcați se pare că au fost și membrii juriului, conduși de directorul de la Drumurile Județene, Martin Motolan, motiv pentru care au fost oferite diplome și plachete tuturor participanților.

Una peste alta, ediția din acest an a Festivalului Răchiei și Bucatelor Tradiționale poate fi considerată un succes, cu un număr impresionant de vizitatori, fiind în același timp, după cum aprecia prefectul Matei Lupu, un mod de promovare a stațiunii de pe Valea Cernei.

Karina TINCUL

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei