Reacreditare a două programe de studii la UEMR

modelmic

Două comisii ARACIS – Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior – au fost prezente la Universitatea Eftimie Murgu din Reșița în perioada 12-15 martie 2019, respectiv 20-22 martie 2019.

Prezența celor două comisii în universitatea reșițeană a avut în vedere evaluarea periodică a două programe de studii și anume a programului de studii de licență Administrație publică (AP) la Facultatea de Științe Sociale și a programului de masterat Sisteme electromecanice avansate (SEA) la Facultatea de Inginerie și Management.

Potrivit metodologiei specifice, în cadrul vizitelor de lucru s-a evaluat calitatea actului didactic universitar la cele două programe, s-a verificat baza materială care deserveşte actul educaţional pentru domeniile în care sunt ancorate specializările, s-au purtat discuţii cu conducerea universităţii reşiţene, cu toate cadrele didactice care îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor două programe, cu studenții și absolvenții acestora.

Ca urmare a constatărilor din fişele vizitelor, precum şi a raportului comisiei de evaluare, Consiliul Naţional ARACIS, întrunit în şedinţa de lucru de ieri, 22 aprilie 2019, a acordat calificativul încredere –  menţinerea acreditării pentru programele de studii supuse evaluării.

 

Elena FRANȚ

 

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei