Recensământul populației, în 2021! Când este programat și ce amenzi pot primi cei care oferă date incomplete sau eronate!

r

În 2021 se va organiza un nou recensământ al populației și locuințelor din România, la care participarea este obligatorie.

Recensământul va avea loc în perioada iulie-noiembrie 2021 și se va desfășura în etape: în prima fază se va face  recenzarea populaţiei şi locuinţelor, în timp ce între lunile august și septembrie 2021 se realizează colectarea on-line a înregistrărilor individuale şi a celor referitoare la gospodării, locuinţe şi clădiri – autorecenzarea on-line.
….

Potrivit ordonanței de urgență nr. 19 din 4 februarie 2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021 se prevede obligativitatea recenzării persoanelor cu cetăţenie română, străină sau fără cetăţenie, cu reşedinţa obişnuită în România, persoanelor cu cetăţenie română, cu domiciliul în România, dar cu reşedinţa în altă ţară pentru o perioadă mai mică de 12 luni, precum și a persoanelor cu cetăţenie română care sunt membri ai personalului misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate, membrii forţelor armate naţionale staţionate în restul lumii, personalul naţional al bazelor știinţifice naționale stabilite în afara teritoriului geografic al ţării, persoanele de cetăţenie română care sunt membri ai echipajelor navelor de pescuit, altor nave, aeronave și platforme plutitoare operând parţial sau în întregime în afara teritoriului economic.

Suma care se alocă de la bugetul de stat pentru organizarea recensământului în 2021 este de 392.655.000 lei.

Conform OUG nr. 19 din 4 februarie 2020, constituie contravenții următoarele fapte săvârșite de către persoane fizice:

– împiedicarea persoanelor implicate în acţiunea de recensământ pentru efectuarea înregistrărilor ce fac obiectul recensământului în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă sau a desfăşurării, în orice mod, a lucrărilor recensământului;
– refuzul furnizării informaţiilor solicitate sau furnizarea de date eronate sau incomplete.

Pentru aceste contravenții se vor aplica amenzi de la 1.000 de lei la 3.000 de lei.

La ultimul recensământ care a avut loc în anul 2011, populația stabilă a României era de 20.121.641 persoane.

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei