RRR – Reductoare Reșița Renk, istorie industrială aruncată la gunoi?

Reductoare Reșița Renk

Reșițeanul Ștefan Miskovitz este unul din oamenii care au pus piatră de temelie la Fabrica de Reductoare Reșița Renk, celebra siglă RRR ajungând să fie recunoscută pe meridianele industriei mondiale, încă din anii 70. Domnul Miskovitz, fostul șef al Departamentului de Proiectare al RRR locuiește astăzi în Germania, la Schwetzingen, și ne-a mărturisit că deși își trăiește amurgul vieţii printre străini, rămâne necontenit un bănăţean, unul care nu uită de unde provine, unul care urmăreşte cu interes ce se petrece ȋn lumea ȋn care şi-a trăit cei mai frumoşi ani ai vieţii. Stefan Miskovitz poartă și astăzi respect pentru tot ceea ce s-a realizat ȋn acele vremuri de grea ȋncercare, şi rămâne de multe ori nedumerit, de ce acum, când sunt alte condiţii de viaţă, află lucruri care i se par imposibile şi incredibile. Iar dacă constată siderat că s-a trecut peste orice limită, ia condeiul ȋn mână, aşa cum a procedat şi acum când ne-a transmis rândurile de mai jos, pe care vi le redăm în integralitatea lor, reprezentând o analiză extrem de serioasă asupra a ceea ce a însemnat fabrica de reductoare de la Reșița.

O metamorfoză ciudată: RRR se reduce la RR!

Am citit cu surprindere, dar şi cu amărăciune ştirea, că cei 100 de angajaţi ai “RR”, se plâng de salarii dezonorant de scăzute.

Gândurile m-au purtat cu vreo paruzeci de ani ȋn urmă, când am avut cinstea să particip la ȋnceputul acţiunii de realizare a primei societăţi mixte ȋn domeniul construcţiei de maşini din ţară. Au exista deja atunci alte ȋntreprinderi mixte, dar cu caracter specific ȋn domeniul fabricării autoturismelor, praduselor textile, agricole şi altele.

Beneficiind de existenţa unei legi, care prevedea cadrul funcţionării societăţilor mixte, lege ȋntocmită cu bună credintă, de către specialişti competenţi, aceasta acorda posibilitatea ca, ȋntr-un regim birocratic, funcţionând după un sistem extrem de centralizat, să apară şi posibilitatea funcţionării după o mixtură dintre două sisteme diferite, cel denumit socialist şi cel capitalist.

Bazat pe această lege, ȋn prezenţa conducătorului ţării, s-a semnat un Contract de Societate, cu valabilitate de 15 ani, ȋntre Firma Zahnräderfabrik Renk AG. din Augsburg, Republica Federală Germania şi cele două unităti economice din România, UCMR – Uzina de Construcţii de Maşini din Reşiţa şi ȋntreprinderea de comerţ extern Uzinexport din Bucureşti.

Între prevederile acestui contract, figurau anumite puncte, evident inedite pentru spiritul acelor vremuri şi ambianţa politică dominantă ȋn Estul Europei. Acestea pe scurt prevedeau:

  • Societatea mixtă emite acţiuni, din totalitatea cărora, partenerului străin ȋi pot reveni maxim 49%. Restul se repartiza ȋntre UCMR, acţionarul român majoritar şi Uzinexport.
  • Conducerea activităţii revenea unui consiliu de administraţie, ȋn care acţionarii participau ȋn egală măsură, rolul de pereşedinte ȋi revenea permanent dirctorului general al UCMR.
  • Cu conducerea directă a activităţii au fost ȋnsărcinaţi doi directori, unul român pentr problemele tehnice şi unul german pentru activitatea economico-financiară. Actele care angajau societatea, aveau valabilitate, doar dacă purtau semnătura ambilor directori.
  • Ȋntreaga activitate financiară ave la bază DM (Deutsche Mark) şi se practica atât intern cât şi extern.
  • Societatea avea cont ȋn DM la Banca de Comerţ Extern, cont ȋn care intrau veniturile şi prin care se rezolvau toate plăţile care reveneau societăţii.
  • Ȋn cadrul activităţii productive şi a conduceriia operative, erau angajate, după necesitate, atât persoane din ţară, cât şi ale acţionarului german, aceia care dispuneau de cunoştiinţe ȋn domeniul fabricări şi desfacerii reductoarelor, cunoştinţe importante, prin care aceştia contribuiau şi la transmiterea nemijlocită a know-how-lui de licenţă
  • Aportul acţionarului germen la capitalul societăţii ȋl constituia contravaloarea documentaţiei de licenţă, baza activităţii de concepţie şi fabricaţie a reductoarelor de performanţă.
  • Societatea dispunea de totală autonomie, ȋn derularea activităţii de desfacere şi aprovizionare, achiziţionarea produselor fiind pravázută, să fie orientată spre furnizori din ţară, la preţuri şi termene de livrare competitive.
  • Planul de producţie al societăţii era astfel orientat, ȋncât se prevedea un volum maxim de producţi de aprox. 45 milioane de mărci DM/an, asigurat de un colectiv de maxim 450 angajaţi, un nivel care ȋnsă nu a fost atins ȋn cursul primilor 15 ani de activitate.
  • Salariile angajaţilor ȋn DM (mărci germane) erau stabilite prin contract, ȋn funcţie de importanţa postului ocupat. Angajaţilor germani plata se făcea pe loc, salariul cuvenit amgajaţilor români se vărsa ȋn DM la Banca de Comerţ Extern, care la rândul ei vira o sumă ȋn Lei, care corespundea prin asimilare, sistemului de salarizare al ȋntrepronderilor de stat dinn ţară. Este de remarcat, ȋn ultimii ani de activitate, peste salariul cuvenit după acest sistem, fiecare salariat al RRR mai beneficia de un spor de 15%, ceea ce avea ca urmare, că aceştia erau mai bine plătiţi decât colegii lor din alte ȋntreprinderi. Pentru a asigura atractivitatea angajării la RRR, angajaţii germani profitau de o primă lunară, cuvenită pentru activitate ȋn străinătate, care era de minim 3000 DM
  • Pentru perioada de ȋnceput, societatea era scutită de plata impozitului către statul român.

Prezentarea acestui extras limitat, acordă posibilitatea aprecierii felului ȋn care, nou ȋnfiinţata societate ȋşi desfăşura activitate.

Era evident că, acest sistem să nu fie pe placul tuturora, ȋn mod special al acelora, care activau ȋn domeniul conducerii economiei centralizate. O dovadă a posibilităţii succesului unei asemenea ȋntreprinderi, şi eventualitatea extinderii viitoare al acestui sistem, puneau sub semnul ȋntrbării ȋnsăşi existenţa lor. Faptul că, acest contract a fost semnat ȋn prezenţa conducătorului statului, deci implica presupunerea că a fost acceptat de către acesta, ȋi acorda un caracter de inviolabilitate, cel puţin pe perioada iniţială de existenţă.

Pe un teren viran din zona nordică al oraşului, a fost ridicată o fabrică modernă, cu sector de fabricatie pentru maşini, cu secţie de sudură şi una de tratamente termice. Ȋntregul utilaj al fabricii a fost achiziţionat de la firme consacrate ȋn domeniu, astfel producţia se putea desfăsura ȋn condiţii identice cu cele practicate de licenţiator, sau oricare altă fabică de roţi dinţate şi reductoare, din lume. Terenul, pe care a fost construită fabrica a rămas proprietatea statului, ȋn urma faptului că, un teren aflat pe teritoriul republicii era considerat un bun nevandabil.

Beneficiind de condiţiile contractului de societate, chiar de la ȋnceput, ȋn faza de pionerat, sub conducerea competentă al primului cuplu de directori, Tiberiu Micuşca şi Gergadt Harms, a dat dovadă de viabilitate. Fabrica producea reductoare la nivelul calitativ reclamat de piaţa internaţională, primele reductoare au părăsit poarta uzinei, fapte despre care, participanţii la serbarea de inaugurare, care a avut loc după primul an, se puteau convinge la faţa locului. Mediile de informare din ţară şi cele internaţionale au informat opinia mondială despre succesul acestei acţiuni de premieră. Ȋn anii care au urmat, se putea constata un progres semnificativ prin divesrsuficarea programului de producţie, reductoare purtând emblema fabricii găseau utilizare ȋn multe colţuri ale globului.

Una din dificultăţile fundamentale, constituia faptul că produsele se plăteau ȋn DM – deutsche mark, ceea ce a avut drept urmare că, ȋn zona ţărilor zise socialiste, aceste produse, deşi erau foarte căutate, nu au putut fi contractate.

Pe măsură ce rezultatele obţinute confirmau viabilitatea sistemului, fabrica a devenit mândria nu numai a Municipiului Reșița, dar şi a ȋntregii ţări. În altă ordine de idei se apropia şi termenul la care trebuia luată o hotărâre privitoare la viitorul societăţii mixte. Adversarii sistemului, ȋn mod deosebit al Centralei Industriale care tutela UCMR, s-au făcut tot mai mult simţite, prin intervenţii directe care urmăreu să dovedească nerentabilitatea şi nu acceptau necesitatea continuării, care condiţiona noi investiţii pentru modernizare. Acste intervenţii, care au fost până la urmă ȋnsuşite la nivelul conducerii superioare, urmăreu excluderea acţionarului german, şi nutreau speranţa că, prin intermediul justiţiei, vor găsi motiv pentru ca acesta să fie privat de dreptul care-i revenea ȋn spiritul Contractului de Societate. Dispariţia subită a regimului autoritar, a provocat o situaţie confuză în cadrul fabricii, detalii care nu-mi sunt cunoscute, dat fiind că, la limita de vârstă am fost pensionat şi mi-am ȋntrerupt definitive orice contact cu fostul meu loc de muncă.

Asupra mersului ȋn continuare nu am mai putut obţine informaţii. Chiar la o scrisoare, prin care aminteam conducerii uzinei, anii ȋn care conduceam activitate de proiectare, şi-mi exprimam curiozitatea privind ce noi produse se mai proiectează acum, nu am primit nici un ráspuns, ceea ce echivala ȋnsă unui răspuns semnificativ.

Cititorul ȋsi poate pune pe drept ȋntrebarea, ce m-a determinat acum să sriu aceste rânduri,? Stirea că, angajaţii de odinioară, cei care se bucurau de salarii care depăşeau pe cele ale colegilor din alte ȋntreprinderi ale ţării, acum se plâng de salarii mizerabile şi ȋnjositoare, a provocat o mâhnire, una care m-a ȋndemnat să ȋncerc să prezint generaţiei actuale, aceleia care evident nu poate cunoaşte detaliile unei acţiuni petrecute cu peste patruzeci de ani ȋn urmă, condiţiile ȋn care această fabrică a luat fiinţă şi cum a devenit mândria, nu numai a unui municipiu, ci a unei ȋntregi țări.

Sper că cele scrise vor fi folositoare pentru mulţi, poate chiar şi celor care acum conduc destinel fostului RRR, fiind vorba de amănunte care vor dispărea ȋn negura timpului, dar care nu pot fi şterse din memoria acelora, care au avut parte de ele. Cu convingerea că slujim o cauză dreaptă, am pus cu toţii umărul şi ne-am bucurat de tot ce am reuşit să obţinem. Personal, ȋmi revine satisfacţia că, de la bun ȋnceput, am făcut parte din colectivul Fabricii de Reductoare Reşiţa Renk, cunoscută după cele trei litere “RRR”, își încheie nostalgic scrisoarea dar extrem de preocupat de soarta acestei unități industriale, fostul șef proiectant al Fabricii RRR, Stefan Miskovits.

N.R. Probabil că domnul Stefan Miskovitz ar merita să primească un răspuns din partea celor ce conduc astăzi destinele societății Reșița Reductoare, apropiați ai domnului inginer Adrian Chebuțiu, omul care odată cu plecarea de la cârma UCM Reșița a preluat frâiele fostei Fabrici de Reductoare Reșița Renk, una din societățile externalizate de către acesta, odată cu crearea grupului de firme UCM Reșița.

Sergiu TABAN

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Gelu Micusca

    Am citit o scrisoare de la dl ing Miskovits care se referea la amicitia cu tatal meu,precum si la realizarile deosebite din acei ani. Scrisoarea ,se pare ca afost scrisa pt.publicatia forumului german. Am raspuns dl-ui Miscovits si se pare ca i-am produs o mare bucurie.
    Pacat ca nu se spune,sa stie Restenii mai tineri de DEZASTRUL de la Fabrica de Mot.Navale,de la sectia Diesel etc…… Foarte putini mai stiu ca unele din aceste sectii si fabrici erau P E R F O R M A N T E la nivel Vest-Europeean…ce pacat…ce trist …ce porcarie….Trebuiau sa fie PLINE puscariile din Banat…

    Raspunde
  2. Kántor Béla

    Mult stimate domnule Inginer Miskovits Ştefan,

    Am citit cu mult interes scrisoarea dumneavoasră, de care am dat căutând informaţii despre UCMR, unde am avut şansa de a mă forma cu adevărat ca un adevărat profesionist în meseria de aşchietor, după ce am absolvit cursurle Şcolii de Meserii de 4 ani din Dej, în anul 1962, când am fost repartizat, împreună cu 24 colegi de clasă. Despre UDMR aflasem de la dirigintele meu, maistrul Mureşan Gheorghe, care a lucrat la Reşiţa din anul 1939, până în primăvara anului 1945 şi ne-a povestit cu mândrie despre nivelul superior al pregătirii meseriaşilor din acea perioadă. Mare mi-a fost bucuria, când am aflat că vom putea să lucrăm în acel mediu în care s-a format maistrul nostru. La 01.07.1962 am fost primiţi la Serviciul Personal, care se afla în clădirea administrativă de la Hala Nouă. Am fost repartizaţi cu deosebită grjă chiar de şefa serviciului în diferite secţii ale întrprinderii, eu împeună cu cinci colegi la Secţia Sculărie (Veche – 661), unde am fost primiţi cu deosebită dragoste de către şeful de atunci al secţiei, domnul maistru Feith Erik, care după ce ne-a repartizat la locurile de muncă, ne-a dat pe fiecare în primire câte unui muncitor mai vechi, aşa l-am cunoscut pe Sztarna Josif (Joska), care mi-a îndrumat paşii, devenind unul dintre cei mai buni prieteni din perioada ce am petrecut-o la Reşiţa. El a fost unul dintre meseriaşii care au avut ocazia să muncească alături de dumneavoastră încă de la înfiinţarea Întreprinderii Mixte Reşiţa-Renk, pe care am avut ocazia să-l vizitez în anul 1985, şi astfel să cunosc o fabrică modernă, cu o înzestrare tehnică de înalt nivel tehnic, care a realizat prosuse de o calitate superioară, recunoscute pe plan mondial, ceea ce m-a umplut de mândrie şi de încredere că şi la noi se poate obţine performanţă.
    Când am citit scrisoarea dumneavoastră, mi-am revăzut acea perioadă din viaţă pe care am avut bucuria s-o petrec la Reşiţa, de Oamenii alături de care m-am format, devenind un bun meseriaş, de Sluha bácsi, Kirchner bácsi, Lukács Pista bácsi şi mulţi alţii, cărora le mulţumesc pe această cale, chiar dacă unii nu mai sunt astăzi în viaţă, şi tuturor celorlalţi mai tineri, cărora le-am împrăştiat credinţa că “meseria nu se fură, ci se învaţă”, ca să înveţi, trebuie să apelezi la cei mai în vârstă, că ei aşteaptă ocazia să-ţi împărtăşească, dacă se poate totul, din experienţa lor.
    Cu părere de rău am citit, ceea ce aţi scris despre distrugerea cu bună ştiinţă a industriei româneşti, la care am participat cu durere în suflet şi cu neputinţă în cei 27 de ani de la lovitura de stat, şi nu revoluţia din 1989, aşa cum a fost prezentată de către cei care au ajins la putere. Din păcate, aşa cum s-a întâmplat la Reşiţa, la Hunedoara, Galaţi, Târgovişte, Cugir şi în toate celelalte centre industriale, am putut constata distruderea în totalitate a industriei, agriculturii silviculturii cu buna ştiintă, spre folosul câtorva, în dauna întregii naţiuni române a tot ceeace s-a creat de-a lungul a sute de ani, prin sufletul şi truda creatoare a oamenilor de toate naţionalitate care au populat aceste tărâmuri binecuvântate de Dumnezeu.
    Deşi ar mai fi de spus mult mai multe, închei cu deosebită stimă şi consideraţie pentru gândurile comunicate, care nu sunt luate în consideraţie de cei care ar trebui să decidă, la reclădirea a ceeace a fost bun din moştenirea trecutului acestei naţiuni, în loc de aceasta gândindu-se la a putea roade cât mai mult din osul uscat ce a mai rămas.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei