Regele s-a dus, rămânem cu bufonii

regele mihai

Ultima filă de istorie a regalității românești a fost scrisă sâmbătă, o dată cu înmormântarea ultimului monarh al României, Regele Mihai Întâiul. De când și-a dat ultima suflare, în 5 decembrie, am devenit brusc un popor iubitor de coroană și ne-am manifestat ca niște ființe ce l-au iubit pe rege cu toată ființa noastră. Am mai dovedit, încă o dată, dacă mai era nevoie, că suntem de-a dreptul fascinanți atunci când vine vorba de personalități trecute în neființă. Am auzit în ultimele zile că moartea ultimului rege al României ar fi momentul zero al existenței noastre ca și popor. Chiar duminică, la mitingurile desfășurate sub haștagul rezist, câțiva intervievați, a căror față nu a fost arătată pe ecranele televizoarelor, au lăsat să se înțeleagă că dimensiunea protestelor va avea o altă conotație, punctul zero al unui nou început. Bun, de acord, însă cu cine vom restarta societatea? Vom importa politicieni din afară, medici din Orientul Mijlociu, profesori de la Harvard, Oxford, polițiști din Anglia, judecători și procurori din State, jurnaliști din Franța etc.? Și, asta, pentru că noi vom rămâne aceiași, fără putere de tăgadă, adică nu avem cum să ne schimbăm peste noapte, pentru că nu avem cum, numeric vorbim, să schimbăm societatea din temelia ei. Pentru astfel de schimbări e nevoie de timp, de modele de viață, care să ne inspire și să ne insufle credința că merită să-i urmăm, și, în cele din urmă, să ne schimbăm cu toții.

Din nefericire nu mai prea avem modele, unul dintre ele, Regele Mihai Întâiul s-a dus la cele veșnice, iar istoria ne-a demonstrat că nu l-am prețuit decât în cele 3 zile de doliu sau în cele 10 zile de când i-a fost anunțată trecerea în neființă. Timp de aproape 28 de ani am răspândit tot felul de povești de cancan despre Majestatea Sa. S-au spus despre regalitate multe lucruri. Multe adevărate și, și mai multe, total neadevărate. A-ți fi declarat simpatia pentru regalitate, în perioada de după ’90, era ca și cum ai fi acceptat de bună voie să te auto stigmatizezi. Să sari direct într-o groapă cu lei. De bună voie! Cu cine să fi discutat la vremea respectivă că regele a fost obligat să abdice și actul în sine este un abuz și că acesta contravine Constituției de la 1923. Practic, timp de 42 de ani Guvernul comunist a funcționat ilegal, iar la Revoluție, firesc era să revenim la Constituția din 1923 și, implicit, să-i dăm Cezarului ce era al Cezarului. Însă, acum este tardiv și totul este doar o discuție inutilă și fără reparații sau rescriere a istoriei. Cel mai important lucru acum este să luăm ceea ce am deprins din funeraliile Regelui. Am aflat cu toții că Regele Mihai Întâiul a plecat cu mâinile goale în ’47 și că-n tot acest timp a muncit ca un om de rând pentru a-și întreține familia. În tot acest timp, Majestatea Sa nu a nutrit sentimente de răzbunare pentru ce-i care i-au făcut felul. Nici măcar pentru ce-i care l-au izgonit din țară după revoluție, ca pe un infractor. Și-a păstrat decența, și-a urmat educația și ne-a dat o lecție la toți, cu precădere după ce a trecut la cele veșnice. Am văzut cu toții bunătatea Majestății Sale, caracterul și comportamentul dat de sângele albastru. Toate acestea au fost dobândite în timp, prin educație, și ne-a fost demonstrat, în zilele ce au trecut,faptul că prin Regalitatea se poate înțelege și vedea și adevărata valoare a ei. Monarhia, prin definiție, își educă viitorii regenți în cele mai stricte și performante sisteme de educație. Prinții caselor regale erau educați și formați pentru a fi conducători de state. Derapajele unei case regale, în epoca modernă, au fost destul de rare, iar nenorocul nostru a fost acela că am fost intoxicați cu tot felul de informații distorsionate și unele chiar și neadevărate. Avantajul monarhiei era acela că la cârma unui stat accedea o persoană școlită pentru a administra treburile unei țări. Nu impostori, nu parveniți, nu indivizi fără frică de Dumnezeu. Desigur, au existat și excepții, discuția fiind însă una amplă și de lungă durată ca și timp. Însă, putem noi să o inițiem, cei care am fost conducători sau partizani ai vreunei părți după felul în care au fost administrate treburile și nevoile acestei țări în ultimii 28 de ani? Personal, consider că nu.

În concluzie, începând de astăzi, ne vom vedea de treburile noastre, vom continua să șpăguim acolo unde treburile așa merg, vom continua să ne poziționăm în funcție de interesele noastre personale imediate și, ce e mai grav, ne vom uita și ultima filă de istorie a regalității românești, scrisă în ultimele zile, cu o nonșalanță demnă de invidiat de către cei mai spășiți politicieni ce vor intra într-o campanie electorală. Ne vom lăsa în continuare manipulați de bufonii zilei, vom spera într-o viață mai bună, vom visa în continuare la o societate idealistă, dar efemeră, și nu vom învăța niciodată nimic, nici măcar din propriile noastre greșeli. Iar răspunsul l-a dat un copil în timpul funeraliilor, care, întrebat de un reporter Pro Tv ce anume a înțeles el din procesiunea înmormântării, acesta a răspuns: Regele s-a dus şi am rămas cu comuniştii. Nu știu, neapărat, dacă am rămas cu comuniștii, dar, cu siguranță, am certitudinea că regele s-a dus și noi am rămas cu bufonii …

 

John GAVRILESCU

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei