Reper 24 a avut dreptate! Daniel Oprița, noul antrenor principal al echipei CSM Reșița!

modelmic

După cum consemnam încă din avanpremiera meciului din Cupa României, câștigat de CSM Reșița în fața Pandurilor Târgu Jiu, ipoteza numirii lui Daniel Oprița în funcția de antrenor al echipei de seniori din Valea Domanului se confirmă astăzi. http://reper24.ro/mesajul-miilor-de-fani-din-valea-domanului-dobre-si-roco-nu-va-opritacum/

După o întrevedere care a avut loc cu ușile închise, departe de ochii presei, între antrenorul Daniel Oprița, conducerea primăriei municipiului Reșița reprezentată de primarul Ioan Popa și conducătorul clubului CSM Școlar Reșița – Viorel Lolea, părțile au ajuns la un acord cu privire la desemnarea lui Oprița ca antrenor principal al echipei CSM Reșița.

Informația a fost confirmată pentru Reper 24 chiar de antrenorul Daniel Oprița, care de la plecarea din Valea Domanului, atunci când se bătea cu Metalul Reșița la promovarea în Liga I, a reușit să promoveze cu o altă formație, Juventus Colentina de pe a treia scenă a fotbalului și până în prima ligă!

„Am avut o discuție cu domnul primar Ioan Popa, iar proiectul mi se pare interesant. Acum sunt în drum spre Reșița. În proporție foarte mare sunt dispus să accept oferta Reșiței“, a afirmat Oprița. Întrebat dacă din cei doi antrenori, Roco Sandu și Lucian Dobre, va prefera alături de el pe unulo dintre ei secund, Daniel Oprița a răspuns sec: „Desigur voi veni cu echipa mea, sunt un antrenor care știu să îmi fac singur temele, dar mai multe vom vorbi după ce văd echipa și am să trag concluziile de rigoare. Sunt sigur că suporterii își doresc la Reșița o echipă care să promoveze în eșalonul superior. Pentru asta va trebui să vedem ce trebuie făcut pentru a atinge nivelul de performanță care să ne conducă la rezultatele scontate. Nimic fără muncă și sacrificiu“, a ținut să accentueze antrenorul Daniel Oprița. Întrebat dacă va ocupa funcția de antrenor sau cea de director tehnic, Oprița a răspuns: „Nu pot fi decât antrenor principal, nu sunt eu pentru aceste titulaturi, director tehnic, director sportiv, etc.“.

Conform propriei declarații, Daniel Oprița nu s-a consiliat în vederea preluării echipei cu nașul său, fostul internațional și antrenor Dorinel Munteanu, dar consideră că în continuare cunoștințele „neamțului“ pot fi utile pentru CSM Reșița. De remarcat că Daniel Oprița nu se întoarce în Valea Domanului ca antrenorul „hibrid“ al Reșiței, ci unul din tinerii tehnicieni români care și-au demonstrat valoarea în fotbalul autohton.

Îi urăm mult succes antrenorului Daniel Oprița, în îndeplinirea obiectivului promovării pentru CSM Reșița!

Sergiu TABAN

Stiri similare

2 Comentarii

  1. adire

    mai, dar multe fitile se mai trag si pe aici la csm.in loc sa aveti discutii deschise cu cei 2 antrenori de pina acum, roco sandu si lucian dobre.macar. dle lolea, multumeste le lui sandu si dobre pentru munca de pina acum. fii barbat si nu altceva. iata ati mai adus acum si pe oprita, care va va duce unde? mai, mai ,dar lolea asta e cam smecheras la clubul asta si trage sforile pe acolo? cu ce rezultate? catastrofale pt club si resita. cheltuieli mari si nejustificate , intrigi si scandaluri s.a.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei