Reșița, în competiție cu Hunedoara pentru atragerea unei firme germane care produce arcuri și suspensii auto!

modelmic

Primăria Reșița este în discuții avansate cu mai multe companii străine, a anunțat primarul Ioan Popa, care s-a arătat convins de faptul că cel puțin una dintre acestea va semna anul acesta un contract cu administrația locală și își va începe activitatea în Parcul Industrial. Conform edilului este vorba de firme din Germania, Italia și Franța.

Suntem în discuții avansate cu trei companii germane, una franceză și una italiană. Am fost anunțați de Camera de Comerț Germană că am intrat pe shortlist (n.r. lista scurtă) cu un investitor german, urmând ca în luna ianuarie să avem o a doua întâlnire cu dânșii, legat de condițiile în care ar intra în parc. Nu pot să vă divulg încă numele firmei, pentru că este un pic devreme, dar eu sunt convins că în primul semestru al anului viitor vom avea cel puțin un contract semnat pe un investitor pe Parcul Industrial”, a explicat Popa.

Reșița se află în strânsă competiție cu Hunedoara pentru atragerea unei firme germane care produce arcuri și suspensii auto și care își dorește deschiderea unei filiale în România. În cazul în care se va reuși semnarea unui contract cu germanii, acest lucru va însemna crearea a 300 de noi locuri de muncă la Reșița, fiind vorba, conform primelor informații, de oameni cu pregătire medie și înaltă, care vor lucra cu mașini cu comandă numerică.

Primăria Reșița mai poartă în prezent discuții cu o companie germană care se ocupă cu producerea de detergenți și odorizante și cu o firmă din Italia, care produce sisteme ABS pentru frânare.

Karina TINCUL

 

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    “Nu pot să vă divulg încă numele firmei, pentru că este un pic devreme…”, a explicat Popa.
    Adică încă nu s-a lămurit tăiţelu’ de la cine să ia şpagă şi cât.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei