Reșița nu suportă spectacole de lux! Concertul lui Grigore Leșe, anulat din cauza biletelor prea scumpe!

modelmic

Maestrul folclorului româneasc, Grigore Leșe nu mai vine la Reșița, spre dezamăgirea celor care îl așteptau cu sufletul la gură. La doar două zile înainte de mult, așteptatul eveniment, pregătit de mai bine de două luni, organizatorii au numărat banii și s-au declarat nemulțumiți de încasări.

Spectacolul marelui folclorist era programat pentru duminică, 15 martie, dar prețurile destul de piperate ale biletelor i-au făcut pe reșițeni să bată pasul pe loc și să-l vadă pe Grigore Leșe doar la televizor. Mai exact, doar 90 de bilete din totalul de bilete au fost achiziționate la nivel de municipiu, încasări considerate dezamăgitoare de organizatori.

Banii adunați din vânzarea biletelor urmau să fie donați instituțiilor antidrog, și chiar dacă spectacolul făcea practic parte dintr-o campanie în care orice sumă era importantă, puținii bani adunați de la reșițeni s-au dovedit a fi insuficienți.

Grigore Leșe va ocoli municipiul de pe Bârzava, iar reșițenii care și-au cumpărat deja bilet își vor primi banii înapoi.

Marian Apostol, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor și cel care s-a ocupat de organizarea spectacolului la Reșița se declară extrem de dezamăgit de această situație. Mai mult, acesta susține că Reșița nu este pregătită pentru evenimente de acest gen, unde cetățenii trebuie să scoată din buzunare mai mult de 50 de lei pentru un bilet.

„Proasta vânzare de bilete, care aveau un preț destul de ridicat, a făcat ca spectacolul lui Grigore Leșe să fie anulat. Am vândut doar 90 de bilete. În dicuția cu organizatorii, aceștia s-au declarat nemulțumiți de încasări și de aceea am fost nevoiți să anulăm concertul. În urma acestei decizii, eu personal m-am convins că Reșița nu suportă astfel de spectacole, la prețuri atât de ridicate. De acum înainte voi face orice pentru ca astfel de situații să nu se mai repete, nu vom mai organiza spectacole la care prețul unui bilet depășește 50 de lei”, explică Marian Apostol.

Prețul unui bilet la concertul ce trebuia să aibă loc duminică era de 50 de lei pentru un loc la balcon, de 100 de lei, pentru un loc în primele zece rânduri și de 80 de lei pentru restul locurilor din sală.

 Alexandra JURCA

Foto: cotidianul.ro

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Brucan

    Dacă nici la Grigore Lese, profesor care preda romanismul in cel mai curat si liric mod cu putința, nu mai merg reșițeni…la revedere

    Raspunde
  2. Gigi Despa.

    Consider caci sa luat cea mai buna solutie. Noi resiteni de rand si nu numai,nu ne permitem sa luam bilete la un asemenea pret. Si eu personal si nu numai,mi asi fi dorit sa vad acest spectacol cu maestrul LESE. Nu vedeti caci nu avem bani? Nu vedeti caci nu avem locuri de munca in Resita.Nu vedeti caci populatia Municipiului Resita,pleaca in strainatate si in alte orase apropiate?(Caransebes,Lugoj,Timisoara)Unde sunt locurile de munca ,de altadata care “”SA SUSTINA”” financiar si un spectacol de acest gen,si alte actiuni culturale in Resita. D-le Apostol,pentru un om de randsi 50 de lei ptru un bilet la un spectacolESTE MULT> Pacat. Apreciez caci vreti sa faceti cate un lucru bun ptr resiteni dar. . . . . . ma alatur Alexandrei Jurca si titlului pe care dansa lapus.

    Raspunde
  3. Razvan

    Ce trista a devenit Resita , si va devenii din ce in ce mai trista din cauza cretinilor ce ne conduc! Sper sa platiti pentru ce ati facut acestui oras ….. curand!

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei