Reșițeanul Laurențiu Bora candidează pentru o primărie incoruptibilă!

Laurentiu bora

Ceva trebuie să se schimbe pentru Reșița! Toate partidele politice au avut șansa în acești 26 de ani să facă ceva pentru Reșița. Nu au făcut nimic!“ – Laurențiu Bora, candidat la funcția de primar al municipiului Reșița

În vârstă de 44 de ani, căsătorit și tată al unei fetițe, Laurențiu Bora se recomandă a fi un om de afaceri reșițean, administrator al cunoscutului restaurant-pensiune Casa Bănățeană, care își dorește să candideze din postura de independent

 

Încurajat de mai mulți reșițeni, după cum el singur o declară, Laurențiu Bora își dorește să remedieze situația acestui oraș, care, în opinia sa, a ajuns într-o stare degradantă, datorată în primul rând corupției generalizate din mandatele Stepanescu și Spătaru. Întrebat cum va putea acționa în mandatul său fără a avea de partea sa un consiliu local constituit printr-un partid care sa îl sprijine, Bora consideră că va fi greu dar merită să încerce. „Nu m-a atras politica, pentru a intra pe listele unui partid politic, dar vom vedea cum vor decurge lucrurile în perioada următoare“, lasă o ușă întredeschisă Laurențiu Bora, care și-a continuat expunerea de proiect pentru Reșița, un program gândit pentru reșițeni prin care sunt atacate 22 de puncte. Trebuie lăsate deoparte orgoliile politice și făcut ceva pentru acest oraș. În primul rând mă voi preocupa de atragerea investitorilor, de schimbarea mentalității oamenilor acestui oraș prin abordarea lor directă, pentru că mă voi afla în mijlocul lor. Voi colabora cu oamenii corecți din viitorul consiliu local care va fi votat de reșițeni“.

 

Laurențiu Bora: „Pentru o afluență a turiștilor la Reșița este nevoie de obiective turistice atractive!“

În actuala ei configurație, Reșița nu este o atracție pentru turiști, pentru că nu are obiective turistice de vizitat, mărturisește viitorul candidat pentru funcția de primar al Reșiței, Laurențiu Bora. Trebuie să scriem noi o poveste a Reșiței, să fim legați prin pachete turistice de alte stațiuni din județ precum Băile Herculane, alăturat proiectul cu vaporașele Văliug, Semenic, nu telegondole și alte proiecte visătoare. Un subiect pe care candidatul îl dorește abordat în cel mai serios mod în viitorul imediat al urbei de pe Bârzava.

Bănățean de viță veche, născut la Bocșa, Laurențiu Bora este un iubitor al naturii și al sportului, fiind un fost jucător al echipei de fotbal Automecanica Reșița, acolo unde l-a avut ca antrenor pe regretatul părinte al celebrului reșițean încoronat continental Cristian Chivu, Mircea Chivu.

 

„Orașul se poate dezvolta, încet-încet, nu dintr-odată, dar am speranța că alături de oamenii potriviți îl putem dezvolta. Deschiderea economică a Reșiței înseamnă un mediu de afaceri facil, aceasta însemnând și deschiderea administrației pentru cei care doresc să își dezvolte o afacere“, declară Bora.

Despre ceilalți candidați care și-au manifestat dorința de a alerga în competiția din vară pentru a ajunge pe singurul loc premiat, Numărul 1 la Primăria Reșița, Laurențiu Bora a declarat tranșant: „Vreau să candidez pentru că nu am încredere în ceilalți candidați. Dacă era cineva care consideram că merită să candideze îmi vedeam de afacere în continuare“, afirmă independentul Laurențiu Bora.

 

Laurențiu Bora a declarat că a luat hotărârea de a candida la Primăria Reșița în primăvara anului 2015, în prealabil anunțându-l și pe edilul municipiului de la acea vreme, Mihai Stepanescu.

 

Sergiu TABAN

Stiri similare

77 Comentarii

    1. Alex

      Da tu de unde şti ca este interlop ?…mai nou văd ca ” sefi poliției ” sunt mari interlopi . Aşa ca domnule Rica nu mai fă afirmați gratuite ! Salut

      Raspunde
  1. Bocsanu vesel

    Hai ma !…sa inteleg ca ședințele de consiliu local se vor tine la Casa Banateana… ? Tati… Vezi-ti de afacerea ta ca știi tu !

    Raspunde
    1. Bora Laurențiu

      Şedințele se vor ține la primăria Reşița , vă recomand să mergeți la firma unuia dintre candidați să vă luați plasa de teieței si de macaroane…de la mine nu o să vedeți nimic decât onoare si corectitudine vă mulțumesc

      Raspunde
  2. Constantin Eugen

    Nu inteleg de ce un om de afaceri si-ar parasi ocupatia cere-i aduce profit ca sa fie politician ! Asa a facut si Crina si uite ce-a iesit ! Politicienii nu sunt oameni de afaceri si trebuie sa se multumeasca cu venituri mici pntru ca un primar castiga mai putin decat un om de afaceri ! Inteleg nemultumirea omului de afaceri. Si eu sunt nemultumit de cum este condusa Resita si cum e condus judetul. Dar asta n-are legatura cu ocupatia actuala. La Ocna de Fier cand Primarul a vazut ca nu mai face fata a demisionat si s-a mutat in Germania. Perfect!

    Raspunde
      1. Toader

        Are sau nu dreptate dl Eugen, pt. ca daca are, asa cum afirmati, atunci de ce mai candidati?Aveti dreptul, sigur, dar nu fiti demagog din start. Iar cei care v-au “somat” sa candidati, clienti de-ai dvoastra, iubitori de Gabi Stanciu, normal e sa va perie, pe cine doare gura sa va atribuie abilitati pe care nu le aveti si sa va faca sa visati?Dar va dau nota 10 pt. reclama gratuita pe care o faceti afacerii dvoastra.Ce mai dedicatii, ce mai campanie cu bauturi din “partea casei”! Ce sa caute alegatorii la alt candidat, “plasa cu taitei(vezi ca asa se scrie dle fotbalist, nu taietei!)cand ,la “casa noastra”e de toate?Succes !

        Raspunde
        1. bora laurentiu

          d-nl toader vad ca va credeti inteligent dar aveti un vocabular de vagabond (si dv ma acuzati pe mine)
          de ce nu va consumati energia cu altcineva ca deja plictisiti lumea?

          Raspunde
          1. Toader

            Ai deja 45 de comentarii!, cand s-a mai vorbit asa de mult de tine, d-le(vezi cum se scrie, nu” d-nl”)?Inteligent te face natura(gena) informat ,scoala si societatea, dar, fiindca m-ai suparat, si fiindca tu nu stii ca “vagabond” nu inseamna Raj Kapoor, te las in pace pt. ca m-a rugat unul din cei 4 copii, sa te iert.Spune el ca, asa cum zici si tu, am avut primari penali si atunci mai bine cu unul care nici nu stie sa scrie gramatical , dar e cinstit(?)Daaa, dar cate bonuri fiscale dau angajatii tai acolo la “casa’,d-le visator candidat de primar?Nici macar nu stii sa fii umil, daca vrei sa iei voturi, pt.ca , am auzit cate dedicatii au fost aseara, cu tine primar. Iti place sa auzi , nu?Si incheind ,, cati ani de scoala am eu, nu ai tu mese acolo!Iti promit ca ma voi devoala( uite-te in dictionar),exact la o dedicatie la “casa”.Iti recomand un consilier profesionist pt. campanie, altfel te faci de …dribling printre picioare.Pe cuvant ca iti doresc succes,pt. ca daca tu ajungi primar, pot si eu spera la presedinte!

  3. Alex

    Lau este un om deosebit si sunt sigur ca o să facă o schimbare majoră pt Resița …Cine il cunoaşte in persoană poate sa confirme ca ce spun este adevarat !

    Raspunde
  4. Drujba Ion

    Da ăsta nu era unu din aia de stătea cu băieți la colț la Ada, la schimb valutar (interlop ) , pai sincer nu știu ce sa zic , decât un politician hot primar, mai bine un mafiot pus pe funcția de primar, eu unu l-as vota, dacă reușește sa carmuie orașul cum carmuie propria afacere, e ok pentru oraș! !

    Raspunde
  5. Adina

    Domnule Bora, nu va cunosc personal dar aveți o inițiativa bună, la fel cum a avut și domnul Stepanescu, candidând de asemenea independent la primul mandat. Eu L-am votat atunci pentru ca aducea un suflu nou orașului. Eram destul de mica atunci sa înțeleg politica sau sa întreb ceva.
    Acum îmi permit sa va pun o întrebare pertinenta, cred eu.
    Care este planul dumneavoastră concret pentru Reșița, planul de 4 ani, care sunt obiectivele pe care le veți îndeplini în primul an al mandatului în condițiile în care veți fi votat?
    Acum eu nu mai locuiesc în Reșița însă îmi pare extrem de rău când vin acolo sa vad ca oamenii încă mănâncă semințe la colt de strada, ca lumea nu înțelege ce înseamnă pista de bicicliști și faptul ca nu ai voie cu animale de companie în parc.
    Ultima pe lista este setul de reguli din parcul de la Victoria, unde se pare mai nou ca cei mici care vor sa se joace acolo nu au voie sa vina cu o gustare sau apa pe care sa o consume în incinta spațiului de joaca.
    Aveți în plan soluții? Ma refer aici la 4 ani, nu în prima luna.
    Va mulțumesc mult pentru inițiativa și sper sa va voteze oamenii dacă asta va doriți.

    Raspunde
    1. bora laurentiu

      d-na adina asa este si eu l-am votat in primul mandat pe d-nl stepanescu chiar cu mult entuziasm si nu imi este rusine sa spun asta public si la fel ca si dv si multi altii ne-a dezamagit in ultimul timp .aveti dreptate sa va teme-ti iara-si de o dezamagire ,este normal dupa cate promisiuni s-au facut de-a lungul a 26 de ani.planul meu este in primul rand sa fiu deschis fata de eventualii investitori care(sper) sa m-ai vina in oras .pentru ca de la investi-ti pleaca tot.vin bani mai multi la bugetul local care daca vor fii cheltuiti cu cap (scuzati expresia) ne vor aduce numai benefiicii.de ex.putem asfalta mai multe strazi.vom putea extiinde iluminatul public,vom putea construi parcari noi(care sant o problema in oras)oamenii vor avea unde sa munceasca (va intervenii concurenta si drept urmare vor creste si salariile).iar in legatura cu pistele de biciclisti dupa parerea mea nu sant piste omologate.daca cineva a avut curiozitatea sa vada o pista de biciclisti in strainatate ele sant concepute cu totul altfel ..in legatura cu parcul de la victoria exista o normativa locala din cate stiu eu ca nu ai voie cu cainii in parc dar din pacate nu prea se respecta,.planul meu este public daca vizionati stirea de la vest tv.multumesc pt intrebari si pt dialogul civilizat pe care l-am avut(spre deosebire de alti semeni de-ai mei care ni-ci macar nu ma cunosc) cu stima bora laurentiu

      Raspunde
      1. Toader

        Cate greseli directe, in afara de modul de exprimare, iata:d-nl, in loc de d-l,teme-ti in loc de temeti,iara-si in loc de iarasi,m-ai in loc de mai,investi- ti in loc de investitii,ni-ci in loc de nici.Deci, mai nene ,cum dracu’ poti fii tu primarul nostru, o sa inveti limba romana in mandat?Laurentiu, prietene, mai ai timp sa nu te faci de ras, restul e …muzica!!

        Raspunde
    1. bora laurentiu

      cunosc limba romana foarte bine iar despre respect aveti dreptate la unii care comenteaza nu-mai ca sa se afle in treaba (postacii) le-ar prinde bine un curs de limba romana .Cu respect Bora Laurentiu

      Raspunde
          1. Toader

            E bine ca stiti sa cititi si sa scrieti, numai ca , nu trebuie sa auda si sa vada si altii, pt. ca, da ,unui cetatean de rand poate i se permite, dar unui primar?CATASTROFA, stimate fotbalist de liga a-3a, zau ca v-as simpatiza, dar ce sa mai cunosti cu ce se ocupa un primar, cand limba romana iti este…straina de tot!Si daca asa este, am avut primari penali cu facultati facute, asta nu inseamna sa alegem un agramat care a stiut(?) sa dea cu piciorul in minge si acum are o afacere pe care, numai cine nu vrea nu stie sa o faca!

  6. Cezar

    Oameni buni, pe bune NU poti sa candidezi fara macar sa ai un minim de cunostinte despre administratie , asta nu e birt, e PALARIA prea mare pt. d-voastra dle Bora. Cred ca daca dezvoltati afacerea cu restaurantul ( spatiu mai mare pentru ca e cerere ) , veti avea de castigat muuult mai mult.

    Raspunde
    1. bora laurentiu

      d-le cezar cine ar avea dreptul dupa dv sa conduca o primarie(pana acuma am avut un mircea popa inginer(care a trimis toti investitorii din oras)am avut un profesor universitar d-nl spataru (care a fost condamnat (pt ce fapta va rog sa imi raspundeti dv)si in sfarsit d-nl inginer silvic stepanescu (care la fel a fost prins cu ocaua mica)daca doriti in continuare masteranzi votati in continuare (eventual selectatii de la facultatea din resita)si orasul va da pe din afara de investitorii(cred ca vor zeciuiala)cu stima bora laurentiu absolvent doar de scoala profesionala (adevarata)

      Raspunde
  7. florin

    Ii dau dreptate lui alex,daca il cunosti in carne si oase pe acest om iti dai seama ca el este cel mai potrivit pentru postu de primar al resitei….. bravo Lau

    Raspunde
  8. DSM

    Nu sunt fan al niciunuia dintre candidati, dar consider ca un om din ,,afara” sistemului corupt este o buna initiativa de testa ,,pulsul” sau mai bine orientarile oamenilor si fata de altceva., care tot au ales. Sa nu ne mintim pe fata, in toti acesti ani, indiferent de culoarea politica care am ales-o la vot, am stat pasibili si indiferenti la toate furturile care s-au realizat, astfel incat suntem cel mai sarac judet din tara-si cel mai sarac din tara. Practic, am inchis ochii si am lasat ca toti hotii impreuna cu obedientii si sclavii lor (care culmea, si in prezent se considera nevinovati) sa distruga acest oras,simbol al industriei candva.Nu putem avea canditati foarte diferiti de gradul de cultura si inteligenta al populatiei din Resita, tocmai de aceea merg lucrurile asa de bine. Intr-o alta ordine de idei, va dorescmult succes domnnule Bora

    Raspunde
    1. Toader

      Ai masa rezervata, dle DSM, nu te stiam obedient, chiar daca avem exemple negative de fosti primari ai Resitei.Acum ce sa facem, sa alegem un agramat, care nici nu stie cu ce se ocupa, in detaliu, un primar?” O sa aduc investitori”, dar pt. asta nu trebuie sa sti doar sa faci mese festive sau “joia banateana”!

      Raspunde
      1. bora laurentiu

        d-nl toader de unde ati tras concluzia ca sant agramat . dupa uni ca dv noi cetatenii normali nu am avea nici un drept va e cumva teama de o posibila schimbare? va e frica ca va pierdeti privilegiile cu care ati fost obisnuiti ?

        Raspunde
      2. bora laurentiu

        d-nl toader un primar din cate stiu nu lucreaza singur are in jurul lui mai multi specialisti totul este sa reusesti sa-i coordonezi cum trebuie nu trebuie sa stea primarul sa faca treburile unui jurist,arhitect.contabil etc. si mai ceva noi nu organizam joia banateana asa ca vedeti ca dv santeti agramat . sanatate bora laurentiu

        Raspunde
        1. Toader

          Pai cum Dzeu sa nu vad cum scrii ,d-le, asta inseamna AGRAMAT!Iar pe un primar care nu are cunostiinte ELEMENTARE juridice , tehnice si economice, il “fac”subalternii cum ii face Messi pe adversari, ca poate asa intelegi!Ce dracu’ ,crezi ca primaria este o masa festiva?Ai timp, exerseaza, fa bani ca sa nu ai nevoie cand vei ajunge(?)PRIMAR!Si am remarcat, nici nu ai simtul umorului, “joia banateana”este intre GHILIMELE!!Succes , d-le Bora!

          Raspunde
          1. bora laurentiu

            toadere prietene(deja ne-am inprietenit)
            ce te deranjeaza pe tine ca un client a dat o dedicatie (ce vina am eu)daca omul ma vrea primar?
            si in legatura cu bonurile fiscale tu ai o obsesie si cu mine si cu nelu popa .Daca ai probleme de genul asta dute la anaf ce mai stai.In schimb vad ca cu bancherii care au jumulit romanii care au luat un credit nu ai nimic(probabil te platesc)

  9. Adina

    Toți cei care comentează negativ, omul asta are buletin de Reșița, este dreptul lui sa candideze ca de altfel al fiecăruia dintre voi.
    Nu vreți sa fie primar, aduceți argumente pentru acest aspect. Faceți și voi campanie pentru a aduce la cunoștință tuturor cum este fiecare dintre candidați și care ar fi bun.
    Doar pentru ca spuneți ca ne meritam soarta noi ca romani nu înseamnă că ați făcut ceva sa nu mai fie asa.
    Schimbarea vine odată cu schimbarea voastră ca oameni.
    Tentativa de a ajunge primar este de apreciat, dacă e mafiot și interlop înseamnă că nu are nevoie de șpagă pentru ca are bani, ceea ce îl face ușor incoruptibil.
    Nu uitați ca dreptul la vot este totodată și o obligație pe care trebuie sa v-o asumați.
    Apreciez încă odată inițiativa.

    Raspunde
    1. bora laurentiu

      multumesc si va asigur ca nu sant mafiot si interlop ,cine doreste informatii despre mine sa mearga la politie sau unde vor ei .sant denigrari tipice campaniei

      Raspunde
  10. Marius

    Am vazut foarte multe comentarii unele pozitive altele negative parerea mea este ca domnul Bora este potrivit pentru bussinesuri si nu pt primaria Resita pt ca la inceput toti promit si nu fac nimic dar la primaria Resita ar trebui sa vina cineva cu un C.V mai bun decat ceea ce exista pana acum , cineva cu un istoric cu ceva cultura generala si ceva mai multe studi superioare si experienta in administratie Publica

    Raspunde
    1. bora laurentiu

      d-nl Marius si eu sant de acord cu dv.ca primarul unei localitati trebuie sa aibe un c.v. mai bun dar ce ne facem ca d-ni cu aceste c.v.-uri (plini de studii superioare)sant predispusi mereu doar pe capatuiala lor si a acolitiilor lor(va rog sa imi raspundeti la aceasta intrebare)avem exemple cu nemiluita chiar aici la noi in oras si in judet ca sa nu mai vorbesc de intreaga tara .acesti oameni asa zisi destepti(si cu cultura generala )nu au facut nimic bun pt resita .dar poate dv va plac acesti indivizi care vorbesc frumos imbracati mereu in costume scumpe si care ne-au nenorocit . va salut bora laurentiu (administrator)pensiune restaurant

      Raspunde
        1. bora laurentiu

          d-nl toader ce va deranjeaza ca vreau sa candidez la primaria resita.nu am voie cumva?eu stiu ca traim intr-o tara democratica .atata timp cat legea permite nu inteleg de ce santeti asa de deranjat

          Raspunde
    2. Cezar

      Acelasi lucru explicam si eu intr-un comentariu mai sus , liderii LUMII provin din politica , politica domina economicul, independenta d-lui Bora este ca un cearsaf alb ( act prenuptial), liderii adevarati trebuie sa creasca din mediul politic , ca unii mai gafeaza si fac matrapazlacuri si le asuma PERSONAL , in rest schimbare in politica romaneasca se va produce dar nu fff. mare !

      Raspunde
  11. Resitianul

    Am si eu o nelamurire domnule Bora daca ne puteti spune pana la varsta asta unde ati mai lucrat ? De la ce varsta ? Primaria Resita nu e Casa Banateana acte de caritate ati facut Resita e un oras sarac cu foarte multi asistati sociali ce planuri aveti cu ei ?

    Raspunde
    1. DSM

      Cu asistatii social ti-as raspunde eu…la MUNCA CU EI, foarte multi au dat spaga sa primeasca ajutor social si ei sunt la munca pe dincolo

      Raspunde
        1. bora laurentiu

          depinde la ce va referiti ,poate la studii nu ma compar dar la caracter va garantez ca nu se compara nimeni cu mine (sa stiti ca spre deosebire de alti candidati in spatele meu nu exista nici un grup de interese obscure cum sant la ceilalti candidati)

          Raspunde
    2. bora laurentiu

      pt lamurirea dv si a altora cititi va rog aceste randuri;
      numele meu este Bora Laurentiu sant nascut la data de 03 august 1971 in orasul Bocsa jud. Caras-Severin ,sant casatorit de 25 de ani am o fetita de 7ani si sant proprietarul pensiunii restaurant Casa Banateana din Resita
      studii;clasele 1-3 sc .gen. nr 9 ,clasele 4-8 sc. gen.nr.10,liceu clasele9-10 lic.nr 4 (profil metalurgic)dupa aceea sc.profesionala imr .(profil mecanic masini si utilaje ‘lacatus)dupa ce am terminat sc prof.m-am angajat la imr unde am lucrat circa 1 an .dupa 1990 am plecat in strainatate si am revenit in anul 2002 cand mi-am infiintat o firma cu obiect de activitate restaurante .am detinut timp de 10 ani indragita locatie Braseria Viena din Resita(de langa facultate);
      familia;sotia a lucrat timp de mai multi ani la sectia precizie din mociur(cea care se taie acum cu ajutorul celor care va plac voua)
      tata;a fost maistru la ucmr timp de peste40 de ani(la fel care a fost jefuita cu ajutorul celor placuti de alde tudor)
      mama;a lucrat ca lacatus la ucmr timp indelungat
      bunicul din partea mamei;a fost maistru minier la mina ocna de fier
      bunica din partea mamei;a lucrat la fosta fabrica de var din coltan
      bunicul din partea tatalui;a lucrat ca muncitor la cmb bocsa(iarasi o ruina)
      bunica din partea tatalui;a fost gestionar de magazin in bocsa
      stabunicul din partea tatalui;a fost taran din Cadar (jud Timis)si a luptat in razboi pt romania pe care uni dintre noi au distrus-o
      si din pacate pe ceilalti strabunici nu am avut sansa sa-i cunosc
      daca mai doriti si alte informatii despre mine va stau cu placere la dispozitie
      cu stima bora laurentiu

      Raspunde
          1. bora laurentiu

            din cate cunosc eu draga toadere poti sa candidezi la functia de primar al unei localitati si cu doua clase.Daca esti bine intentionat nu ai cum sa nu reusesti sa iti indeplinesti ce ti-ai propus .Nu pricepi nimica si n-ai sa intelegi niciodata ca vremea voastra a trecut .mai dute si culcate ca e tarziu .Salutare

        1. bora laurentiu

          ce este mai benefic pentru societate ,un om cu scoala profesionala si corect care nu mai risipeste banul public sau un om cu facultate care fura banul public.
          te rog frumos sa imi raspunzi serios de data asta
          si vreau sa nu mai ne contrazicem ca nu e bine .Daca te-am suparat imi cer scuze dar nici mie nu imi convine sa fiu ironizat pt orice scapare.Te salut

          Raspunde
        1. bora laurentiu

          d-nl toader dv si albinuta santeti postacii pmp(basistii care au taiat dramul de venituri ale romanilor) asa ca scutiti-ma (am scris corect d-n profesor)

          Raspunde
        2. bora laurentiu

          domnul toader ce-ar fi daca ne intalnim la o cafea sa ne cunoastem personal .Pun pariu ca dupa o discutie cu mine sincera va schimbati parerea proasta despre mine.Va astept sa imi onorati invitatia.

          Raspunde
    1. bora laurentiu

      Mai ciomag asasinatul de care vorbesti a fost savarsit de masteranzii vostrii
      cu 4-5 facultati facute pe la herculane,resita etc.Scoala mea profesionala la vara va fi castigatoare in fata diplomelor voastre Mai plimbate prin oras si vorbeste cu oamenii si ai sa te convingi.Anul acesta nu mai tine cu faina si ulei ca sa prins lumea (cu 2 clase)ca i-ati pacalit 26 de ani

      Raspunde
      1. Fane

        Nu stiu daca e de ras sau de plans, am crezut ca mi-a raspuns MarEan Vanghelie :)) dar draga domnule bora, scriu cu b mic sa fie pe intelesul dumneavoastra, imi pare rau ca mi-am rupt 5 minute din viata sa va raspund, nu pot sa va urez decat succes, dar prin raspunsurile agresive pe care le dati, nu dovediti decat ca sunteti un agramat incult, jigniti niste persoane care au avut interesul sa termine cu brio o forma de invatamant superior, dvs. v-ati oprit la liniute si bastonase, ati fost depasit de situatie.

        Raspunde
  12. Basu

    Poate nu este cel mai bun orator ( vorbitor ) dar este persoana cea mai potrivita pentru a fi primar in situatia actuala din resita cand toti ceilalti si-au batut joc de oras . Succes Lau

    Raspunde
  13. ada colțan

    Domnule Bora, vă rog povestiți alegătorilor din Reşița cum ați amintit şi de bunicii dvs. cu ce v-ați ocupat în străinătate atâția ani. Eu ştiu cu ce v-ați ocupat. Ați fost cel mai mare şi mai stilat hoț din magazine. Dacă aveți onoare şi recunoaşteți vă voi vota personal.

    Raspunde
    1. Bora laurentiu

      Da cum sa nu am fost cel mai mare hot de bugete locale.eu am devalizat bugetul pentru urmatorii 25 de ani! Oricum ma simt flatat ca m-ati facut cel mai stilat

      Raspunde
    2. Bora Laurențiu

      Da recunosc sant cel mare hot eu am furat bugetul orasului pe urmatorii 25 de ani!ce au construit bunicii mei voi ati distrus.asa ca lasati-o mai usor cu acuzele .eu am impresia ca v- am cam speriat si incepeti sa disperati

      Raspunde
  14. ada colțan

    Adevărul este că dacă am dispune la bugetul local de toți banii care mânuțele dvs fermecate au fost in stare să-i producă prin furăciuni, noi Reşițenii am avea cel mai mare buget local din țară..cu stimă!!

    Raspunde
  15. Vaduva Alexandru Mihai

    Din partea mea veți avea votul. Că mă veți dezamăgi sau nu și dumneavoastră, îmi va răspunde cert viitorul. (Reșiței) Succes!

    Raspunde
  16. Fane

    Ma bucur totusi sa vad, ca dupa toate discutiile ati invatat sa va scrieti numele corect, felicitari, tocmai mi-ati demonstrat ca puteti invata, si invatati repede, maine incepem tabla inmultirii cu 1

    Raspunde
  17. Marian

    Am citit cu atentie toate comentariile si am simtit nevoia sa intervin si eu.
    Mentionez ca nu il cunosc personal pe domnul Laurentiu dar am cunostinte care sunt in contact cu el si care il lauda iar lucrul acesta l-am aflat in urma cu 2-3 ani, deci inainte ca el sa-si doreasca sa fie primar.
    Am inteles ca e un om foarte corect si e atent la toate detaliile privind mersul bun al afacerii pe care o administreaza.
    Eu personal am fost de 3-4 ori cu familia la restaurantul dansului (specific ca in timpul zilei, nu cand era muzica), de vreo 2 ori l-am vazut in spatele barului si am observat ca era atent la tot ce se intampla in sala si isi dirija personalul iar asta mi-a placut. Ce-am mai inteles de la prietenii mei precum ca, la el la restaurant atunci cand e cu muzica si e distractia in toi, daca cineva se ridica cu paharul, vrea sa se ”dea” smecher sau sa atraga privirile celorlati sau vrea sa deranjeze pe altii, este rugat frumos sa se potoleasca iar la urmatorea iesie de acest gen, este scos afara. Apropo de interlop, intr-o seara l-a scos pe intelopul Cretu din restaurant pentru ca a spart un pahar iar inainte de asta il avertizase sa nu faca probleme.
    Am vazut ca d-nul Laurentiu nu stapaneste bine limba romana scrisa dar cum a spus-o si el intr-o postare mai sus, pentru asta exista consilieri si functionari cu scoala.
    Eu cred ca la o primarie nu trebuie neaparat multa scoala in schimb e nevoie de un suflet curat, implicare, determinare si devotament si cel mai important este sa stie cum sa puna ”biciul” pe fuctionari. Asta trebuie oameni buni. Trbuie pus ”biciul ” pe ei. Trebuie cineva sa le dea un RESET.
    Imi cer scuze ca trebui sa fiu asa de dur dar va spun ca am fost de multe ori in contact cu diversi funtionari din primarie si foarte rar am intalnuit oameni care sa-si faca treaba cu devotament si implicare.
    Oare nu de genul acesta de oameni are nevoie orasul nostru si nu numai !!!
    Si eu administrez o firma si am facut scoala profesionala (liceul l-am facut la distanta) nu am facultate dar sunt un manager mult mai bun ca alti angajati de-ai mei care au facultatea de marketing facuta la noi la Eftimie Murgu si nu sunt in stare sa faca nici o factura.
    Repet nu ii fac propaganda omului si nu stiu daca o sa-l votez, dar daca nu apare alt candidat cu coloana, pe el il voi alege.
    Trageti si voi concluziile!

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei