BAC 2014 Rezultate dezastruoase după sesiunea de toamnă: promovabilitate de doar 22% în Caraș-Severin

promovabilitate bac 2014

Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat rezultatele candidaţilor care au susţinut probele examenului de Bacalaureat, sesiunea august – septembrie 2014, înainte de contestaţii. În țară, nivelul de promovabilitate este cu aproximativ 1% mai mare decât cea înregistrată în aceeaşi sesiune a anului 2013, respectiv 22,27%.

Județul Caras-Severin se situează foarte aproape de media națională de promovabilitate . Doar 22,06 % dintre candidații la cea de-a doua sesiune de bacalaureat au reușit să ia o notă de trecere.

Dintre cei 860 de absolvenți de clasa a XII-a înscriși, numai 671 au mai ajuns la cele trei centre de examinare din județ, în timp ce restul de 189 au decis să nu se mai prezinte la nici una dintre probe.

Nici această sesiune nu a trecut fără incidente, patru elevi fiind eliminați pentru tentativă de fraudă. Pentru încă două sesiuni, nici unul dintre aceștia nu va putea susține din nou examenul de bacalaureat.

Înainte de rezolvarea contestațiilor, potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, doar 148 de elevi cărășeni au trecut cu bine de examenul maturității în sesiunea august –septembrie 2014.

Candidații nemulțumiți de notele primite vor putea depune contestații până astăzi, la ora 16.00. Rezultatele finale vor fi afișate joi, 4 septembrie.

Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei