Rezultate simulare bacalaureat 2021 în Caraș-Severin

bac

Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin a făcut publică statistica privind rezultate obținute de elevii cărășeni la simularea examenului de bacalaureat.

Conform cifrelor transmise de ISJ, din cei 2181 de elevi cărășeni înscriși în clasele XII-XIII, s-au prezentat la simulare 1457 (66,80%). Niciunul dintre participanți nu a obținut media 10, dar au fost înregistrate 38 de note de 10.

Rezultatele obținute:

  • Proba E.a) – Limba și literatura română – procent de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 69,07%.
    • 8 elevi au obținut nota 10.
  • Proba E.b) – Limba și literatura maternă – procent de promovare (note mai mari sau egale cu 5):88,89%.
    • niciun elev cu nota 10.
  • Proba E.c) – Proba obligatorie a profilului (Matematică și Istorie) - procent de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 42,98%.
    • 11 elevi au obținut nota 10.
  • Proba E.d) – Proba la alegere a profilului - procent de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 66,42%.
    • 19 elevi au obținut nota 10

Rezultatele obținute la simulările naționale vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Toate unitățile de învățământ elaborează și transmit la inspectoratul școlar un raport pe școală, iar inspectoratul școlar elaborează un raport pe județ, care va fi transmis la Ministerul Educației. Raportul trebuie să includă și un plan de acțiune care va cuprinde măsurile de monitorizare, control și remediere”, se arată în comunicatul transmis de profesorul Ion Chisa, purtătorul de cuvânt al ISJ Caraș-Severin.

Notele obținute la simulările de bacalaureat 2021 nu se trec în catalog. Prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog.
CALENDARUL examenului de Bacalaureat 2021:

Sesiunea iunie – iulie 2021

  • 31 mai – 4 iunie 2021 – Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 4 iunie 2021 – Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 14-16 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română -proba A
  • 16-17 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 18-23 iunie 2021 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 23-25 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 28 iunie 2021 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 29 iunie 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 30 iunie 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 1 iulie 2021 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 5 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00 – 18,00
  • 6 – 9 iulie 2021 – Rezolvarea contestațiilor
  • 9 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor finale la BAC 2021

Sesiunea august – septembrie BAC 2021

  • 19 – 26 iulie 2021 – Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 16 august 2021 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 17 august 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 18 august 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 19 august 2021 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 23-24 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 25 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 26 – 27 august 2021 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 30 – 31 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 31 august 2021 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00 – 18,00)
  • 1- 3 septembrie 2021 – Rezolvarea contestațiilor
  • 3 septembrie 2021 – Afișarea rezultatelor finale la BAC 2021

 

foto: b1.ro

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei