Roco, Dobre și Lolea au rezolvat calificarea! CSM Reșița luptă în 16-imi pentru Cupa României!

csm-pandurii

Deznodământ fericit pentru CSM Reșița în cadrul turului 4 al Cupei României Timișoreana la fotbal, acolo unde cinci echipe din Liga 2 au părăsit competiţia, după disputarea primelor nouă meciuri din această fază. După un meci peste așteptări făcut de jucătorii pregătiți de Roco Sandu și Lucian Dobre, care încheiat cele 90+30 de minute la egalitate 1-1 și 2-2, în compania divizionarei de ligă secundă Pandurii Târgu Jiu, CSM Reșița a reușit să se califice în 16-imile Cupei României după loviturile de departajare, cu scorul general de 7-5.  Președintele clubului CSM Reșița speră ca o echipă cu nume în Liga I să fie prezentă la Reșița în faza următoare a Cupei României, singura competiție care animă ușor publicul reșițean dezinteresat de meciurile din Liga a III-a.

modelmic

După victoria din Cupa României, antrenorul Dobre părea pe bună dreptate descătușat iar presiunea demiterii înlăturată din jurul său și a colegului său de pe banca tehnică.

„A fost un joc pe care ne doream foarte mult să-l câștigăm. Și pe care l-am câștigat în cele din urmă. Victoria a venit pe fondul unor jocuri din campionat foarte bune. Noi am jucat foarte bine și cu Hermannstadt, păcat că am condus de fiecare dată și am fost egalați. Până la urmă trebuia să vină și o victorie, nu puteam să avem iar ghinion. Îi felicit pe băieții noștri, nu știu cum s-a văzut din tribună, dar de pe bancă s-a văzut că au jucat cu sufletul, au tras cât au putut, au încercat să-și depășească limitele și chiar și le-au depășit în foarte multe momente“, a declarat Dobre, care ar mai avea nevoie și de ceva „papier“ la dosarul de antrenor, pentru a putea sta pe bancă în competiții precum Cupa României, considerată competiție de nivelul Ligii II și nu pe tunelul de acces în stadion. Pentru CSM Reșița urmează jocul cu Național Sebiș din campionat, iar moralul formației reșițene ar trebui să conducă spre un nou rezultat pozitiv, asigurând, ceea ce amintea Dobre în conferința de presă: Descătușarea. De parcă până acum i-ar fi ținut cineva pe fotbaliști în cămășile de forță în vestiar…

modelmic

12 ECHIPE DIN LIGA 2 ŞI 6 DIN LIGA 3 AU OBŢINUT CALIFICAREA ÎN 16-IMILE CUPEI ROMÂNIEI!

De peste 12 ani, la Reșița nu a mai poposit o echipă de primă ligă, iar atunci se întâmpla tot în Valea Domanului, pe terenul unde câștigătoarea din acel sezon a Cupei României, Rapidul lui Răzvan Lucescu, s-a chinuit strașnic cu rosso-nerii de la acea vreme, reușind un 1-0 izbăvitor. Prin urmare orice este posibil, indiferent de numele echipei pe care o vor hotărî sorții, iar  Roco și Dobre pot aspira în continuare la visul împlinit al Reșiței din 1954, atunci când Reșița câștiga Cupa României în fața lui Dinamo. Din lotul Metalului, de acum peste 6 decenii, făceau parte șapte lăcătuși-mecanici, patru funcționari și câte un forjor, strungar, oțelar, electrician și un impiegat. Astăzi vorbim de fotbaliști profesioniști care beneficiază de recuperare cu saună, masaje, jacuzzi, deplasări și cazări cu mofturi. Atunci înseamnă că merită să avem și așteptări de la ei…

CSM Şcolar Reşiţa – CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu 7-5 (1-1, 1-1, 2-2)

Sergiu TABAN

 

Stiri similare

1 Comentariu

  1. VASI

    Iar Dobre la declaratii ca si catelu la os.Eu nu mai inteleg cine este principal la aceasta echipa?Sau Roco nu are cuvintele la el?In toata lumea asta vorbesc antrenorii principali si jucatorii ,numai la Resita vorbeste secundul.De fapt la ce figuri are in el nici nu-i de mirare ca vrea sa iasa in fata,de zici ca el a inventat supapa la minge.Vai siamar.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei