Roco Sandu și Lucian Dobre recunosc că CSM Reșița nu își mai permite pași greșiți în Liga III!

CSM Reșița

Partida de la Lugoj a avut rolul de a-i readuce pe rosso-neri cu picioarele pe pământ, după calificarea în Cupa României și acel 8-1 cu flăcăii de la Becicherecul Mic. CSM Reșița va juca pe teren propriu mâine de la ora 17:00, în compania echipei Lunca Teuz Cermei iar antrenorul Roco Sandu a preferat să vină în fața presei cu declarații „en-garde“ înaintea acestui joc, renunțând la celebra expresie „jocul spectacol“ enunțat în neștire de colegul său de bancă, Lucian Dobre. „Fotbalul, în cele din urmă, înseamnă victorii ca și înfrângeri. Din păcate vârfurile nu înscriu pe atât cât ar trebui să o facă iar pe cartea de vizită a unui atacant scrie GOL! Sperăm să câștigăm cu Lunca Teuz; mai vedem partea cu spectacolul, pentru că noi avem nevoie de puncte. Din lotul echipei CSM Reșița va lipsi Keita, a cărui întindere suferită a recidivat, în vreme ce fundașul Dulap nu reprezintă o certitudine în lotul rosso-ner pentru meciul cu Gloria Lunca Teuz Cermei“, a afirmat cu mult echilibru în tonalitate antrenorul echipei de seniori din Valea Domanului.

De cealaltă parte, secundul Lucian Dobre consideră că o lipsă de inspirație în alcătuirea primului 11 de către cei doi antrenori, a schimbării precipitate a mijlocașului Poiană, ca și o ușoară stare de oboseală (3 jocuri oficiale în 7 zile) a condus la rezultatul nesatisfăcător de la Lugoj. Practic o asumare care nu încălzește pe nimeni, singurul deziderat accepat de primarul Ioan Popa fiind promovarea în Liga a II-a. După aceea vom putea ofta, ne-om entuziasma, bucura și critica cât ne ține inspirația, domnilor antrenori. Până atunci însă, puneți calul pe trasa câștigătoare, pentru că așa cum aminteați, într-o altă întâlnire cu mass-media, aveți la dispoziție jucători de calitate pe toate posturile, vorbindu-ne despre cel mai bun lot din această serie.

Legat de jocul din etapa a V-a, Sandu Roco și-a făcut temele legate de echipa oaspete. Antrenorul principal al lui CSM Reșița afirmă că a urmărit unul din meciurile Gloriei Lunca Teuz Cermei  împotriva echipei CS Universitatea Craiova II, definind adversarul ca fiind o echipă harnică, bine poziționată iar rezultatele obținute până în prezent de echipa arădeană merită remarcate și trebuie să constituie un semnal de alarmă pentru întâlnirea de pe Mircea Chivu.

 

Sergiu TABAN

Stiri similare

1 Comentariu

  1. VASI

    Oboseala dupa 3 etape?Hi hi hi. Pai nu voi antrenorii ati declarat ca aveti dubluri pe posturi,ca varful de forma o sa-l atingeti in etapa 10.Pai pana in etapa a 10 o sa fiti praf daca de acum acuzati oboseala .Cica <>,pai nu sunt in aceasi barca?Dar oricum Dobre asta isi intreece atributiunile de secund,nu exista conferinta de presa sa nu apara si el cu declaratii.Cei mai place in fata presei.Mai bine ciocu mic si vedeti-va de treaba.Nu invatati nimic de la echipele mari gen CFR Cluj ,Steaua

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei