Românu’ îl sapă pe român! De ce? Pentru că educația lui e deficitară și pentru că…poate!

 

modelmic

Sir Halford Mackinder scria la 1904 în The Geographical Pivot of History „Cine controlează EUROPA DE EST,controlează LUMEA!“

Ceaușescu a ridicat țăranii la rang de nobili! Dar numai țărănimea! Din rândul țărănimii s-au ridicat mai apoi slugile cele mai abjecte care au ajuns să conducă țara până astăzi, aceeași care s-au vândut celor ca Soroș! Cine crezi că este #rezist? Pare un domeniu gestionat exclusiv de Servicii. Agenturilii Străine implicate într-o lovitură de stat! – vorba lui Ceaușescu, idee confirmată ulterior de SRI, președintele României fiind împușcat la scurt timp după ce începuse să spună „lucruri trăznite“, într-un proces confecționat după un scenariu cu deznodământ anticipat, pentru că președintele Ceaușescu și-a permis să nu aibă datorii la statele cămătare, puternic dezvoltate…a vrut să fie stăpân la el acasă. Ori asta a fost o ofensă adusă marilor puteri ale lumii. Deci Ceaușescu trebuia exclus! Și așa a fost…

Cum îți poți explica imensa ticăloşie petrecută după revoluţie? Cum poți explica distrugerea programatică a întregii industrii, cum poți fundamenta tăierea fabricilor şi vânzarea lor la fier vechi. Mai ţii minte sloganul cu „industria energofagă a lui Ceauşescu”? Energofagul Sidex i-a fost livrat practic gratuit unui indian ceva mai scăpătat, Petromul, la pachet cu toate rezervele de petrol ale ţării, a ajuns pe mâna austriecilor la un preţ derizoriu. „Energofagele bănci“ ori au fost distruse ori au fost date pe nimic unor şmecheri. Aşa trebuia să se întâmple ne spuneau consultanţii „dezinteresaţi“ trimişi de FMI să se răzbune pentru insolenţa de care dăduse dovadă Ceauşescu.

S-a întrebat totuşi cineva cum au stat treburile pe la ceilalţi? Păi „energofagul” PKN Orlen e un colos administrat de statul polonez. Compania minieră a Poloniei, KGHM Polska Miedź, a devenit multinaţională şi unul dintre liderii mondial în domeniul extracţiei de cupru şi argint. Tot de stat. CEZ-ul cehilor a rămas la fel de „nesustenabil” integrat şi a ajuns unul dintre liderii europeni. MOL-ul unguresc e multinaţională în domeniul petrolier, a doua cea mai valoroasă companie din Europa Centrală şi de Est, cu toate că în pusta ungurilor nu s-a văzut vreodată vreo picătură de petrol. Iar exemplele pot continua la infinit.

Cine crezi că erau torționarii care au distrus România?! Scopul lor este numai îmbogățirea și satisfacerea fuduliei, specifică lor! Încă din anii 70 dominau Bucureștiul! De atunci se promovează numai între ei. Ceilalți au fost eliminați prin diferite metode, inclusiv unele legale, cum ar fi regulile care stipulau procentele de intrare în facultăți a celor proveniți din mediul rural, dar și ocuparea funcțiilor de conducere. Când puneau mâna pe o fabrică își aduceau gașca lor. Toți ceilalți erau îndepărtați, într-un fel sau altul. Și ca să vezi că au același comportament peste generații, află că-n anii 50 se băteau pe certificate de ilegaliști, în anii 90 pe diplome de revoluționari, iar acum, #rezist, cere pensii speciale că stau în frig și se luptă cu „corupția“. Niște eroi!

Mă omoară și teoria asta de educare a dobitocului cu binișorul, gen „tinere, citește o carte“, poate neuronul ală care se plimbă hai hui reușește autofecundarea prin lectură. Păi ce să facă ei cu cărțile?! Ei nu citesc nici ziarele! Cei care #numairezist, au plecat în vest, se uită numai la programele tv românești. Nu au habar despre ce se întâmplă în țara în care-au ajuns, dar trăncănesc despre Românica pe grupuri, site-uri și alte cele, de zici că dorm noaptea cu Viorica Vasilica-n pat!

Românii educați în perioada interbelică, au știut înca din anii 60 că aceste zile pe care le trăim astăzi vor veni! Din păcate n-a avut cine să-i asculte! Țărănimea nici nu se gândea! N-o face nici astăzi. Ca mai sunt și alți factori și decidenți care au contribuit la construcția asta este clar, dar fără ajutorul parveniților nu s-ar fi ajuns la dezastrul de astăzi. Pentru mine nu există un singur vinovat pe care să-l scoți în fața plutonului de execuție. Nu e doar PSD, fără PNL, fără PD-L și toți ceilalți zglobii gen Dan Diaconescu,„ Jiji“, „Felix“  și toate figurile unui sistem care a îmbolnăvit România. În prostia lor clasică niciunul dintre actorii triști ai neamului nu a renunțat până acum la rolul său și continuă să ne surprindă în mod negativ, în fiecare zi, fără să realizeze că tot ce fac este împotriva lor și a familiilor pe care cred ei că le-au asigurat. Ceea ce nu realizează acești indivizi certați cu viitorul sunt consecințele rămase în urma lor.
Madam Udrea, una de-a lor, îi descrie foarte bine în mesajul ei, în care făcea referire la lichele, dar și atunci când spune:
„A fost un plan care în România a funcţionat, care s-a încercat a fi impus şi în alte ţări. A mai prins şi în altă parte dar la noi cel puţin este de mare succes, probabil având în vedere modelul nostru cultural şi comportamental“. Modelul nu este al românilor, ci al țărănimii parvenite, lipsită de conștiință națională, identitate, demnitate, educație etc.

Ce n-ai priceput este că NU te naști român, ci doar în România, iar român ajungi prin educație, dacă poți, iar ei nu pot și nici nu vor. Aruncatul cu noroi în propria țară și nație este sportul lor preferat! Până și nemții, când am fost în Germania, îmi spuneau că au observat că românii sunt, în general, meseriași buni, dar nu trebuie să-i lași împreună, pentru că se sapă unul pe celălalt.

Părerea lui Trend de Românica

Stiri similare

3 Comentarii

  1. scaiualcar

    Ce nu realizeaza romanasu’ e ca si cand “s-a lasat” corupt a facut-o pe maruntis, pe coji de seminte. Privilegii marunte si trocuri negre ce garanteaza ca si fiu-tu ia un joc de rahat pe undeva, sau nevasta-ta, sau ma-ta etc.

    Am vazut ca incep niste controale de bun simt prin diferite locuri. Bazat pe hartii: ai primit de la buget ATAT… se vad banii doar 1% din CAT TREBUIA facut din banii aia. sa vedem ce s-a intamplat.

    Situatia actuala e generata si de faptul ca pe scara nationala romanul s-a complacut cumva si nimeni nu verifica pe nimeni si nimeni nu “urechea” pe nimeni. Si sa nu avem iluzii ca romanul e nascut artist la frauda, simple controale vor scoate la iveala magarii enorme in probabil toate aspectele ale societatii romanesti.

    Raspunde
  2. zero

    Relax! :)
    Cu rare excepţii, istoria acestei ţări este un şir de sminteli şi de trădări “boiereşti”. De la vlădică şi până la opincă.
    “Modelul nu este al românilor, ci al ţărănimii parvenite, lipsită de conștiință națională, identitate, demnitate, educație etc.” De acord şi cu asta.
    Care ar fi însă soluţia?

    Raspunde
  3. zero

    P.S.
    “Românu’ îl sapă pe român! De ce? Pentru că educația lui e deficitară…”

    Nu doar din cauza asta. Materialul: pecenegi, cumani, vizigoţi, ostrogoţi, gepizi, getodaci, romani (mercenari), tătari, huni, turci, austrieci, ruşi, nemţi, cehi, polonezi, etc., etc. – un conglomerat de “popoare” de origini, educaţie, caractere şi culturi diferite, în prezenţa unor conducători-marionetă “democratic aleşi” dar instabili şi incapabili de coerenţă spre un ţel comun (ultimul ţel stabil dar utopic a fost comunismul) – realizează doar situaţii în care oamenii se cicnesc (se agresează) în mişcare “browniană” (haotică) între ei, sau migrează. O decadenţă a societăţii, cu întoarcere spre barbarie.
    La urma urmelor, vom sărbători anul acesta (abia) 100 de ani de existenţă a Statului Român. Material încă… “verde” şi necopt.
    Respectiv un stat constituit prin educaţia şi acţiunile unui Rege (“material” de cu totul altă factură şi educaţie).
    Alţii au sute sau mii de ani de cultură, caracter, tradiţie şi stabilitate în spatele structurilor lor… Nu se poate compara. Noi imităm ca şi maimuţele un “model” străin pe care nici nu îl înţelegem şi nici nu ni se potriveşte. Doar pentru că aşa ar fi moda…

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei