Rossonerii au la dispoziţie 16 meciuri pentru atingerea obiectivului: menţinerea în Liga 2

fotbal

Sâmbătă, 22 februarie, se reia campionatul Ligii a II-a, iar în cadrul etapei cu nr. 22 fotbaliştii reşiţeni vor întâlni în deplasare, la Târgu Jiu, pe stadionul “Tudor Vladimirescu”, începând cu ora 17:00, echipa locală Pandurii. 
Primul meci oficial al echipei noastre, în al cărui lot au sosit 13 jucători, trebuie să constituie şi prima victorie şi un prim pas pentru evitarea retrogradării, echipa gazdă situându-se pe ultimul loc, cu numai 8 puncte.

Echipa reşiţeană a avut la dispoziţie pentru pregătire şi omogenizare două cantonamente, unul în ţară, la Vatra Dornei, iar unul în Turcia, în Antalya. În cantonamentul din Turcia, echipa rossoneră a disputat cinci meciuri de pregătire, înregistrând o victorie (1 – 0 cu FK Tukumus – Letonia), trei înfrângeri (0 – 3 cu PFK Montana – Bulgaria, 1 – 2 cu FC Olimp Khimi – Rusia, respectiv 1 – 3 cu FK West Armenia – Armenia) şi un rezultat de egalitate (2 – 2 cu Proleter Novi Sad – Serbia).

DSC_0203_1

La conferinţa de presă susţinută joi, 20 februarie, la sediul clubului, alături de antrenorul echipei reşiţene, Dorinel Munteanu, au fost prezenţi şi doi jucători: Laurenţiu Breşneni şi Laurenţiu Rus.
Dorinel Munteanu a concluzionat: „Din data de 8 ianuarie, de când am început pregătirile, gândul nostru, al meu şi al tuturor jucătorilor, dar şi al iubitorilor de fotbal, începând cu preşedintele clubului, domnul primar, toţi suporterii noştri, este cel de a ne salva de la retrogradare, de a face tot ce ţine de noi pentru a aduna punctele necesare pentru a fi deasupra liniei. Cred că suntem pe un drum foarte bun. Dar acest lucru nu este suficient, trebuie să muncim foarte mult în etapele rămase şi, împreună cu suporterii, toţi iubitorii fotbalului din Reşiţa, să punem umărul să salvăm echipa. Am adus 13 jucători noi, care au completat lotul de 24 de jucători al echipei, care va duce această bătălie, pentru că va fi foarte greu, începând cu jocul de sâmbătă. Chiar dacă unii mai vorbesc că este un joc uşor, eu consider că este un joc foarte greu, care vine după două luni de pregătire foarte grea, dar şi după integrarea jucătorilor nou veniţi. Sunt mulţumit de pregătirea pe care am făcut-o, mai puţin de jocurile din cantonament, dar totul depinde de modul cum începem, cu meciul de sâmbătă. Nu există titulari de drept. Toţi jucătorii s-au pregătit foarte bine. Fiecare joc va aduce schimbări.”

Laurenţiu Breşneni a declarat: „Toţi ne dorim salvarea de la retrogradare. Vrem să fim de la o zi la alta mai puternici. Ne înţelegem foarte bine cu jucătorii veniţi, iar în cel mai scurt timp vom fi un grup adevărat. Pentru meciul de sâmbătă vizăm cele trei puncte, de altfel, în fiecare meci vor fi importante punctele. Luăm fiecare meci ca o finală!

Laurenţiu Rus a precizat: „Din discuţiile pe care le am avut cu oamenii din club încă de la început, toţi au gând comun: să salvăm echipa. Acesta a fost şi gândul meu când am venit aici. Am fost surprins de infrastructura de aici, de la stadion, de condiţiile de refacere, condiţiile de antrenament. Cantonamentele pe care le-am făcut au fost la un nivel foarte ridicat. Pot spune că puţine echipe de Liga 1 au asemenea condiţii. Acum rămâne să demonstrăm că avem valoare. Am muncit foarte bine în cantonamente, iar acum trebuie să arătăm lucrul acesta şi să obţinem puncte, încă de la primul meci. Ne aşteaptă un meci extrem de dificil la Târgu Jiu.”

DSC_0214_1 DSC_0224_1

 

Miruna MIHANCEA

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei