Rossonerii pregătiţi pentru reluarea Ligii 2

modelmic

Vineri, 21 august, echipa reşiţeană a disputat un meci amical la Târgu-Jiu în compania echipei locale Pandurii. Returul cu echipa gorjeană, după victoria obţinută de reşiţeni cu o săptămână înainte, a încheiat perioada meciurilor amicale pentru CSM Reşiţa, începutul Ligii 2 fiind programat pentru 29 august sau 5 septembrie.

Meciul a debutat cu uşoară dominare a echipei oaspete, în minutul 7 Laurenţiu BUŞ reuşind să deschidă scorul cu un şut frumos de la aproximativ 18 m, în dreapta portarului. Gorjenii au echilibrat meciul, dar nu au reuşit să-şi creeze ocazii clare de gol. Reşiţenii au revenit, având câteva ocazii de a se desprinde dar, până la sfârşitul primei reprize, scorul a rămas neschimbat.

După pauză, cei doi antrenori au făcut mai multe schimbări de jucători, jocul desfăşurându-se sub semnul echilibrului. Finalul meciului a adus, în minutul 81, în urma unui henţ, un penalty în favoarea oaspeţilor, care a fost transformat de către Victoraş ASTAFEI. Trei minute mai târziu, la o nesincronizare a fundaşilor noştri, gazdele primesc un penalty, transformat de către Sebastian VELCOTĂ. Scorul final a fost stabilit în minutul 89de către Daniel VĂDRARIU, care a valorificat penalty-ul primit la un fault asupra lui Bogdan SZIJJ, după o incursiune pe partea dreaptă.

Echipa cu care Alexandru PELICI a început meciul cu Pandurii: Alberto COBREA, Caius LUNGU, Andrei DUMITRAŞ, Alin DUDEA, Adrian ILIE, Cristian DANCI, Alin ŢEGLE, Vlad CHERA, Daniel ENE, Victor ASTAFEI, Laurenţiu BUŞ. În a doua repriză au intrat şi: Cristian ZIMMERMANN, Daniel VĂDRARIU, Bogdan SZIJJ, Laurenţiu BREŞNENI, Robert BOBOC, Lorenzo ACKA, Sergiu RIMOVECZ, Emanuel DAT, Ovidiu RAŞOVEANU, Deivydas MATULEVICIUS.

Returul cu echipa gorjeană a fost al şaptelea meci de pregătire, echipa antrenată de Alexandru PELICI înregistrând trei victorii (4 – 0, cu Progresul Ezeriş, respectiv 3 – 2 şi 3 – 1, cu Pandurii), două egaluri (1 – 1, cu Şoimii Lipova,respectiv 1 – 1, cu CS Hunedoara), dar şi două înfrângeri (2 – 5, cuFCU Craiova 1948, respectiv 0 – 1, cu Ripensia Timişoara).

Luni, 24 august, la sediul Federaţiei Române de Fotbal se va stabili programul meciurilor din sezonul regular al Ligii 2, ediţia 2020 – 2021. Tragerea la sorţi se va desfăşura începând cu ora 13,00 şi va fi transmisă în direct pe Facebook FRF şi YouTube FRF TV.

 Miruna MIHANCEA

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei