Rossonerii rămân fără victorie pe teren propriu

modelmic

Campionatul Ligii a II-a a prilejuit, sâmbătă, 3 octombrie, pe stadionul „Mircea Chivu”, în cadrul etapei a VI-a, partida dintre CSM Reşiţa şi Unirea Slobozia. Rossonerii abordau acest meci după victoria obţinută la Buzău, iar oaspeţii după înfrângerea în faţa Universităţii Cluj (1 – 3), în urmă cu două etape, pentru că în etapa cu nr. 5 aceştia nu au disputat meciul de acasă cu Farul Constanţa, datorită apariţiei unor probleme medicale legate de COVD-19 în cadrul echipei de la malul mării.

Jucătorii reşiţeni au început hotărâţi să tranşeze rezultatul în favoarea lor, dar prima ocazie o putem trece în contul oaspeţilor care, în minutul 3, au trimis o minge periculoasă prin faţa porţii reşiţene. Gazdele au revenit, punând presiune pe echipa adversă, urcând cu fundaşii la mijlocul terenului, iar până în minutul 11 au obţinut cinci cornere. În minutul 16 remarcăm şutul lui Denis BRÎNZAN, de la aproximativ 20 m, deviat în corner de un fundaş advers. Oaspeţii revin în joc, arătând că nu au venit la Reşiţa doar să se apere. Astfel, apare o a doua ocazie în contul celor de la Slobozia în minutul 17 când, după o lansare în adâncime, un atacant oaspete ajunge singur la marginea careului mare unde este întâmpinat de Alberto COBREA. Această fază a anunţat, parcă, momentul din minutul 21, când după o fază prelungită de atac a rossonerilor, oaspeţii ies pe contraatac, Adrian RĂDUCA dejoacă ieşirea la offsaid a fundaşilor noştri, pătrunde pe dreapta în careu, întoarce mingea în mijlocul careului la Adrian MOLDOVAN, care este împiedicat să preia, centralul partidei arătând punctul cu var. Căpitanul oaspeţilor, Constantin TOMA a transformat, trimiţând în dreapta lui Alberto COBREA, care deşi a ghicit colţul, nu a putut para mingea. După marcarea golului, gazdele revin, dar nu reuşesc să-şi creeze ocazii clare de gol, pasa decisivă constituind marea problemă. Putem nota, totuşi, şutul din întoarcere al lui Laurenţiu BUŞ, mingea trecând pe lângă stâlpul din dreapta al porţii apărate de Ionuţ POIANĂ. Până la pauză jocul a fost echilibrat, cu un plus la dominare pentru echipa noastră.

La începutul reprizei a doua, Alexandru PELICI face două schimbări introducându-i pe Adrian ILIE şi Victor ASTAFEI, în locul lui Ovidiu RAŞOVEANU, respectiv Daniel VĂDRARIU. În minutul 50, după ce Daniel ENE este faultat în careu, reşiţenii primesc lovitura de la 11 m, care este executată de către Laurenţiu BUŞ. Acesta trimite în dreapta portarului, dar Ionuţ POIANĂ reţine balonul. Trei minute mai târziu, rossonerii au o nouă ocazie de a egala şi de a reveni în joc, dar Victor ASTAFEI şi Daniel ENE nu ajung la mingea centrată de pe partea dreptă de către Emanuel DAT.

Oaspeţii echilibrează jocul, iar în minutul 55, după o centrare de pe partea dreaptă, Adrian MOLDOVAN reia de lângă bară pentru un 0 – 2.

Alex PELICI face o a treia schimbare în minutul 60, introducându-l pe Nini POPESCU în locul lui Daniel ENE.

În minutul 64, jucătorii Sloboziei marchează şi cel de-al treilea gol: corner executat de pe partea dreaptă, centrare în careu, iar Gabriel LAZĂR reia cu capul în plasă.

Două minute mai târziu, în minutul 66, Laurenţiu BREŞNENI îi ia locul lui Cristian DANCI.   

O ultimă schimbare în echipa noastră în minutul 81: iese Emanuel DAT şi intră Vlad CHERA.

120776779_840381969833271_492021895214251269_n

De remarcat galeria rossoneră care, din nou, deşi în afara stadionului, a fost lângă echipă.

Reşiţenii au început jocul în următoarea formulă: Alberto COBREA – Lorenzo ACKA, Alin DUDEA, Bruno VASIU, Daniel VĂDRARIU (min. 46, Adrian ILIE) – Cristian DANCI (min. 66, Laurenţiu BREŞNENI), Denis BRÎNZAN, Ovidiu RAŞOVEANU (min. 46, Victor ASTAFEI), Emanuel DAT (min. 81, Vlad CHERA), Laurenţiu BUŞ, Daniel ENE (min. 60, Nini POPESCU). Pe bancă au luat loc şi: Cristian ZIMMERMANN, Bogdan SZIJJ, Cătălin BAGHEREA.

 

           La finalul meciului, Alexandru PELICI, antrenorul rossonerilor a declarat:

Un rezultat pe care nu îl aşteptam după evoluţiile bune avute în ultimele meciuri, după acel joc cu Petrolul. Din păcate, fotbalul te pedepseşte atunci când nu ai atitudinea corespunzătoare. Cu toţii suntem vinovaţi, în frunte cu mine. Jocul are o oarecare istorie, au fost câteva momente importante. Am început bine, am avut situaţii de gol şi o dominare care s-a concretizat prin multe faze fixe. Din păcate, la prima incursiune a lor în careu a fost acel penalty. În primele 7-8 minute ale reprizei a doua am avut şi noi penalty, apoi acea ratare uriaşă la centrarea lui Dat, când şi Ene, şi Astafei au trecut pe lângă minge. Echipa a căzut odată cu primirea celui de-al doilea gol şi de acolo s-a rupt totul. A fost o alergare în gol, Slobozia cu siguranţă şi-a dorit mult să câştige acest joc, iar noi n-am avut atitudinea pe care trebuia s-o avem. Ar fi trebuit să intrăm mult mai hotărâţi şi să tranşăm jocul atunci când am avut situaţiile. Mergem înainte, din păcate avem probleme de efectiv, şi din cauza acestui COVID, dar cred că este o situaţie prin care trec toate echipele. Astăzi a fost rândul nostru să ne lipsească trei titulari, este vorba despre Lungu, Dumitraş şi Boboc, dar asta nu scuză cu nimic faptul că am pierdut, pentru că de asta sunt şi ceilalţi în lot, să intre şi să facă treabă atunci când li se dă şansa să prindă echipa. Jocul de astăzi a semănat la început cu meciul contra Petrolului, dar nu se compară cele două echipe. Slobozia a stat la cutie, a încercat să joace pe contraatac, cel puţin prima repriză, şi, din păcate, le-a reuşit. Până la pauză, nu ştiu dacă au intrat de trei ori în careul nostru. A doua repriză am schimbat sistemul, a intrat Astafei al doilea atacant, din 4-3-3 am schimbat în 4-2-3-1 şi se părea că lucrurile merg spre bine, odată cu obţinerea acelui penalty. Puteam să egalăm, iar de acolo jocul se putea schimba, cred că a fost un moment important. Deşi avem destui jucători cu experienţă, se pare că nu suntem în stare să trecem peste momentele negative.”            

 

Pentru reşiţeni urmează o săptămână grea, cu două jocuri: primul meci al rossonerilor va fi în Cupa României, în cadrul etapei a III-a, miercuri, 7 octombrie. Pe stadionul Municipal din Drobeta-Turnu Severin reşiţenii vor întâlni echia FC    U Craiova 1948, de la ora 14,30. Cel de-al doilea, în campionat, unde, în etapa a VII-a, se vor deplasa pe terenul celor de la Metaloglobus Bucureşti, partida fiind programată sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 11,00.

 

Miruna MIHANCEA

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei