Ryanair închide baza de la Timișoara! Două destinații dispar din programul aeroportului bănățean!

modelmic

Compania aeriană Ryanair a anunțat joi că își va închide birourile din Timișoara începând cu data de 25 martie. Doar două curse din Timișoara vor continua să opereze conform programului de zbor din 2018: cele către Milano și București. Anunţul companiei vine după ce, la începutul acestei luni, compania Blue Air a anunţat că renunţă la operarea zborurilor de la Timişoara către Iaşi şi Cluj-Napoca începând cu 17 februarie.

Decizia Ryanair de a închide baza din Timişoara rezultă din performanţa sa comercială slabă, într-o perioadă în care cererea tot mai mare de aeronave Ryanair este disponibilă în alte aeroporturi din Europa”, explică reprezentanții companiei.

Toți clienții care și-au făcut rezervări pentru zboruri cu Ryanair după data de 25 martie vor fi notificați prin email și SMS, și vor fi consiliați cu privire la opțiunile pe care le au, returnarea banilor sau un transfer gratuit spre o altă rută.

Conducerea aeroportului precizează prin intermediul unui comunicat de presă că regretă decizia celor de la Ryanair:

„Regretăm că regiunea de vest a României nu a reușit să fie suficient de atractivă pentru potențialii turiști străini, iar destinații precum Berlin sau Dusseldorf de exemplu, să nu fie destinații de interes pentru locuitorii din Banat. Administrația aeroportului a pus la dispoziția operatorului aerian o infrastructură la cele mai bune standarde și tarife de operare stimulative, însă, nu aeroportul este cel care are rolul de a atrage turiști, ci o ofertă atractivă din punct de vedere al turismului și o agendă culturală și sportivă de bună calitate în regiunea deservită de aeroportul Timișoara.

Pentru Aeroportul Timișoara este o pierdere faptul că două destinații nu se vor mai regăsi în programul de vară, respectiv Dusselodorf și Berlin, însă aceste curse nu au reușit să asigure un ”grad de încărcare” în avion mai mare de 70%. Toate companiile aeriene funcționează după principiile economiei de piață, respectiv eficiență și profitabilitate.

Destinațiile Londra, Frankfurt și Bruxelles la care compania Ryanair va renunța din 26.03.2018, sunt operate și de alte companii aeriene (Londra și Bruxelles de compania Wizzair, Frankfurt Hahn de Wizzair și Frankfurt am Main – Lufthansa), astfel încât pasagerii vor putea călători in continuare spre aceste destinații”.

Conducerea aeroportului din  Timișoara mai precizează că poartă constant discuții cu operatori aerieni pentru a identifica rute aeriene eficiente din Timișoara, dar că este necesară o implicare mai susținută a operatorilor de turism locali, a instituțiilor publice locale, a operatorilor de evenimente culturale, sportive și muzicale, pentru a face atractivă regiunea Banat.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei