„Să fim tari și să avem curaj! Totul va fi bine!”. Primăria din Doclin, alături de comunitate în această perioadă dificilă!

doc

Având în vedere măsurile fără precedent luate în aceste momente, Primăria Doclin face un apel  către cetățeni, la calm, unitate, toleranță și solidaritate. Pentru a trece cu bine peste această perioadă, reprezentanții administrației locale din comună precizează că foarte important este să nu se intre în panică, să se păstreze calmul, deoarece gândirea trebuie să fie rațională, astfel încât deciziile luate să fie cele mai bune.

Cel mai important ACUM, pentru a evita răspândirea  virusului, este să respectăm măsurile. Chiar dacă aparent acestea sunt dure și ne limitează anumite libertăți, ele au fost luate cu un singur scop: PROTEJAREA SĂNĂTĂȚII POPULAȚIEI. Decât să vindecăm, mai bine prevenim!

Facem apel la locuitorii comunei noastre, care se întorc din străinătate, să respecte măsurile de izolare și să anunțe autoritățile locale despre venirea lor, astfel încât să ne asigurăm că nu le va lipsi nimic pe această perioadă. Nerespectarea acestei izolări, luarea în derâdere a pandemiei are o singură finalitate: punerea în pericol a propriei sănătăți, a sănătății copiilor, părinților și bunicilor noștri care, spre deosebire de cei mai tineri și sănătoși, din cauza vârstei, dar și a altor afecțiuni, vor putea dezvolta forme grave ale  bolii”, spune primarul Dănuț Oană.

De asemenea, primarul și viceprimarul comunei Doclin recomandă „să învățăm din experiențele altora și să facem ce este mai bine pentru noi și pentru cei dragi din jurul nostru”.

Să avem credință în Dumnezeu, să ne iubim unii pe alții și să sperăm că, peste câteva luni, această neagră perioadă să devină doar  o amintire neplăcută din viețile noastre, fără nici un eveniment care să lase urme sau răni în sufletele sau viețile noastre.

Pentru a deveni mai tari și puternici în fața acestei nenorociri, să avem mereu în minte momentul când ne vom reîntoarce din nou pe străzi, când ne vom putea îmbrățișa din nou, când vom ieși din nou fericiți la cumpărături, cafenele, pălăvrăgeala de la colț de stradă. Acest moment sperăm să fie cât mai curând și, cu siguranță, atunci vom iubi tot  ce până acum ni se părea banal.

 Așteptăm momentul să râdem din nou împreună!

Să fim tari și să avem curaj: ”Totul va fi bine!”

Celor din diaspora, care, de dragul celor de acasă, se sacrifică și aleg să nu vină în țară în următoarea perioadă grea, le spunem să aibă încredere în noi, suntem alături de familiile lor rămase aici, îi asigurăm că vom face tot ceea ce ne stă în putință, astfel încât aceștia să nu le simtă lipsa și să se simtă în siguranță.

Dacă aveți nevoie de sprijinul nostru telefoanele noastre sunt:

0732302645 – Primar Oană Dănuț;

0732302646 – Viceprimar Oancea Corina Loredana

0255527001 – Primăria comunei Doclin

Să privim înspre Dumnezeu pentru protecție și putere, iar Dumnezeu să vegheze asupra noastră a tuturora și să ne revedem cu toții sănătoși!”, sunt cuvintele adresate comunității de către primarul Dănuț Oană.

 

Elena FRANȚ

Stiri similare

2 Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei