Să lăcrimăm cu Ministrul de Interne!……Partea a-II-a!

carmen dan

Cititorule, am ascultat-o pe Carmen Dan, parcă de când lumea la Interne, ce frumos vorbea ea despre jertfa ostaşului român la Mărăşeşti!… Emoţia o gâtuia de-a dreptul pe ministresă, iar sentimentul a fost transmis pe deplin şi cititorului de acasă. Dar tot doamna ministru revine în forţă, schimbă registrul vocal şi anunţă cu emfază că în toamnă vor avea loc modificări importante la Statutul poliţistului, astfel încât să fie exclusă posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei de 47 de anişori. Câtă viziune, cât sânge rece!

Aloooo, doamna ministru, păi cum se face că tocmai dvs., cu deosebită dragoste, aţi semnat până mai ieri ieşirea la pensie a unor Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene din MAI? Nu dvs. i-aţi dat verde lui Cornel Ciocoiu, marele secretar de stat în MAI şi chestor peste noapte, care, la numai 43 de primăveri, pleacă din sistem cu o pensie deloc nesimţită de … numai 13.500 lei? Nu dvs. aţi girat plecarea la o pensie frumoasă, a coanei Oprea Alina Rozica, secretar adjunct la MAI, care, săraca, la 42 de ani, n-are decât 13.000 lei pensie? Doamne, cum s-o descurca biata fată numai cu pensia asta, ţinând cont de faptul că este încă tânără şi necesităţile zilnice „e” mari…

Stau şi mă întreb, retoric ce e drept, cum se face că doamna „chestoreasă” , Irina Alexe, mă gândesc bine, nu se poate să nu o ştiţi, care şi ea, pe la 42 de ani a plecat cu 13.500 lei din MAI? Cum, nu îl cunoaşteţi pe Breazu Cătălin, da, într-adevăr ăsta e mai tânăr prin minister, nu are decât 41 de anişori, iar pensia e mult mai mică, are nevoiaşul ăsta doar 11.500 lei puşi pentru zile negre…. Se poate, doamna ministru, nu îl cunoaşteţi pe Cristi Bălteanu, fostul şef la DGMRU ? Se poate să nu îl stiţi, că băiatul ăsta, la venerabila vârstă de 43 de ani, are „fo” 14.000 lei … în mână! Şi pe lună! Nu îmi spuneţi că nu o cunoaşteţi pe Alina Popescu, doar a fost consilier în MAI, fata asta e modestă, s-a oprit la 44 ani şi 9.000 lei….

Se vede că pentru spuma asta care, fără regrete a părăsit sistemul, Legea 223, aia a pensiilor militare, auziţi doamna ministru, militare, nu nesimţite, zic, e doar un accesoriu de speriat numai poliţiştii operativi, acolo la vârf, prevederile acestei legi nu se aplică, ea nu este pentru zei…. Mai mult, nici Legea 360 din 2002 nu aţi ocolit-o, doar aţi interpretat-o aşa cum v-a convenit….

Spui matale cu patimă că în 2016 au ieşit la pensie 12.000 de poliţişti şi la acea vreme nu s-a sesizat nimeni care să protesteze? Câtă ipocrizie! Aţi văzut bine, aţi prevăzut colapsul, dar nu aţi mişcat un deget ! Şi acum plângi ,doamna ministru, cu lacrimi de crocodil, că ai un deficit de 20.000 de poliţişti? ….

Sunt aceleaşi lacrimi cu care aţi plâns moartea ultimilor doi poliţişti? Cum, doar ştiţi care, cei doi care au fost ucişi tocmai de subfinanţarea şi managementul de tot rahatul din MAI!….

Despre poliţistul din stradă, numai de bine,va fi observat la următoarele alegeri… „Unde eşti tu, Ţepeş Doamne”……

Vă pup brusc!

 

Adi NICA

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei