Șampanie, Cava sau Prosecco ?

modelmic

Desigur, în preajma sărbătorilor de iarnă băuturile “petiante”, adica spumante, sunt la loc de cinste.

 

Pe rafturile magazinelor oferta de Șampanie, Cava și Prosecco este, pe an ce trece, din ce în ce mai bogată și variată . Ce să alegem ?

Șampania, cea mai cunoscută băutură spumanta este, desigur și cea mai scumpă, asta datorită metodelor mai complicate de producție dar și a timpului necesar pentru a se produce și a muncii depuse.

Fermantația în sticlă, depunerea drojdiilor, degorjarea (înlăturarea dopului de depuneri de pe gâtul sticlei) toate împreună sunt operațiuni efectuate de specialiști care au învățat meserie timp de mulți ani.

Dar să dăm Cezarului ce i se cuvine: Șampania a fost primul vin spumant și toate celelalte vinuri spumante își au rădăcinile din șampanie, fie că sunt produse prin metoda champenoise, fie în alte feluri. Drojdiile, aromele de pâine și flori de tei sunt predominante în șampanie

Cava, „șampania” spaniolă este produs exact prin aceeași metodă ca și șampania însă în mai multe regiuni din Spania, nu doar într-una ca în cazul băuturii din Franța. De aici oferta mai bogată și variată de pe piață dar și prețurile în general mai „blânde” . Desigur, există și excepții la prețuri exorbitante. Nu mă ocup aici de ele :).

Flag_of_Taliban_(original).svg

Există și Cava la prețuri mai mult decât decente iar în ceea ce privește gustul, Cava este mai proaspată și mai „crocantă” decât șampania datorită soiurilor de struguri din care se produce (Xarell’o, Macabeo si Parellada) diferiți de cei pentru șampanie, cu excepția Chardonnay-ului care este acceptat, din 1981, și în Cava.

Prosecco, vin din nordul Italiei, se produce dintr-un singur soi de struguri: Glera (în Colli Euganei se cheamă Serprino dar este același strugure). Prosecco este ușor, proaspăt, cu arome florale și, pentru că procedeul de producție nu implică și fermanetația secundară în sticlă, prețul este mai prietenos. Prosecco este de doua feluri: Spumante și Frizzante.

La Frizzante, bulele dispar imediat după turnarea în pahar. De multe ori, în localurile rafinate din Italia, în weekend, la dejun se servește și un pahar de Prosecco bine răcit – o desfătare ! Mie mi s-a întâmplat să beau și două :)

tesco-prosecco0_2072296i

Turnarea în pahar a celor trei se face cu atenție, paharul trebuie înclinat astfel ca licoarea să se prelingă încet în pahar fără să facă spumă abundentă prin care se pierde atât senzația plăcută de pișcături pe limbă, cât și aroma și gustul. Apropos: aroma se simte în nas iar gustul în gură.

Cum să le alegem? Desigur, la un eveniment foarte important cum ar fi căsătoria, nunta de argint, etc, șampania este pe primul loc, urmată, îndeaproape de Cava. De Crăciun, Revelion, mai ales dacă trecerea dintre ani e sărbătorită în stradă, Prosecco este cel mai indicat dar și cel mai plăcut.

Paharele din care se beau sunt cu cupă îngustă și piciorul lung. Pe vremuri erau la modă cupele largi din care bulele se pierdeau instantaneu prin metoda „răsuflării” :)

Ca la toate vinurile, paharul se ține de picior, niciodată de cupă. La vinurile albe și spumante pentru că se servesc reci iar dacă ținem cupa în palmă se încălzesc repede.

În plus – și lucrul acesta e valabil și pentru vinurile roșii – vinurile se apreciază și vizual, culoarea, limpiditatea, transparența sunt foarte importante. Cum să le putem admiră cu o cupă plină de amprente ?

Am lăsat la urmă roze-urile pentru că de multe ori am auzit : nu beau așa ceva, o amestec de vin roșu și alb !! Nimic mai fals ! Nu există struguri cu pulpă roșie, Toți strugurii au pulpă albă, culoarea roșie (sau roze) vine de la pieliță iar intensitatea de la durata contactului cu pielița înainte de filtrare. Amestecarea de vin roșu cu vin alb este totalmente interzisă (mai puțin acasă, acolo unde acest lucru se numește „pancerai”)

krug-rose

Încercați spumantele roze, sunt delicioase, merită să le dați o șansă!

 

Cristian BOEREAN

 

Stiri similare

3 Comentarii

  1. GGii

    Nu s-ar putea sa eliminati porcaria aia de mesaj cu ….alaturi pe Facebook?
    NU VREAU SA FIU ALATURI DE VOI PE FACEBOOK!!!
    Este pacat.
    Aveti articole interesante, dar este deranjant ca la fiecare click pe cate un articol sa apara mesajul cu Facebook!
    Daca nu am vrut sa fiu cu voi alaturi pe facebook… de ce insistati cu mesajul la fiecare articol? Nu este suficient sa-l postati O SINGURA DATA???

    Raspunde
    1. Andrei

      GGii , daca dai like mesajul va disparea definitiv, in cazul in care ai dat deja like paginii noastre de facebook , apasa intai pe butonul Unlike si apoi Like ! Mesajul va disparea !

      Raspunde
  2. Jurassic

    Excelente referinte, articol scris de un profesionist, cel putin asa se simte. Felicitari domnule Boerean si Reper pentru seria asta de articole spumoase :-) .

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei