Șapte oameni au sfârșit tragic, anul acesta, din cauza intoxicației cu monoxid de carbon!

gaz

Un număr de șapte persoane și-au pierdut viața din cauza intoxicației cu monoxid de carbon și alte 17 au fost afectate, urmare a celor 11 incidente petrecute, de la începutul anului până în prezent, în județele Sibiu, Mureș, Caraș Severin, Maramureș, Hunedoara și Timiș.

Incidența cea mai mare a cazurilor s-a înregistrat în sezonul rece, în timpul funcționării instalațiilor de încălzire cu gaze naturale. Astfel, 8 din cele 11 incidente din aria de activitatea a Delgaz Grid s-au petrecut în primele trei luni ale acestui an, cauzele principale fiind folosirea aragazului ca sursă de încălzire, racordurile neetanșe la sistemul de evacuare a gazelor arse al centralelor termice și al sobelor, coșuri de fum colmatate sau defecțiuni la sobe (plite crăpate, sobe de teracotă neetanșe).

Sunt șapte oameni a căror viață s-a sfârșit tragic, numai în acest an și alte zeci care suferă că și-au pierdut copii, părinți, frați sau bunici. De multe ori lăsăm lucrurile la voia întâmplării, în ideea că se poate și așa. Stă în puterea noastră să prevenim astfel de situații și de aceea pregătirea pentru sezonul rece trebuie să înceapă de pe acum. E nevoie de verificarea centralelor, a sobelor și a coșurilor de fum și toate acestea trebuie făcute de specialiști”, spune Csulak Ferenc, directorul general al Delgaz Grid.

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei