Șapte universități din România, selectate de către CE în cadrul apelului vizând selecția Universităților Europene

modelmic

Şapte universităţi din România au fost selectate de către Comisia Europeană să formeze Universităţi Europene, în consorţii cu instituţii de învăţământ superior europene. Acesrea se alătură altor trei instituții de învățământ superior din România, selectate anterior. Acestea se alătură celor trei instituții selectate în urma primului apel (Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Universitatea din București și Universitatea Tehnică de Construcții din București).

Comisia Europeană a anunțat rezultatele selecției în urma celui de-al doilea apel vizând Universitățile Europene. Din România, au fost selectate șapte universități: Universitatea Politehnica din Timișoara, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Politehnica din București, Universitatea din Petroșani, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațeganu” din Cluj-Napoca și Universitatea de Vest din Timișoara.

Felicit universitățile din România care au fost selectate pentru a face parte din cadrul Universităților Europene, contribuind astfel la consolidarea Spațiului european al educației. Îmi doresc ca aceste universități să constituie un exemplu de bună practică pentru tot mediul academic din România. Vom continua să susținem cu resurse financiare universitățile, pentru a-și îndeplini obiectivele propuse în cadrul rețelelor europene din care fac parte. Fiecare din cele trei universități deja membre în rețeaua universităților europene au fost finanțate de către Ministerul Educației și Cercetării din Fondul pentru situații speciale cu un milion de lei pentru fiecare universitate. Avem disponibilitatea de a susține financiar și cele șapte universități câștigătoare.Bugetul de anul acesta pentru finanțarea învățământului superior este mai mare cu aproximativ un miliard de lei, comparativ cu 2019”, a declarat Monica Anisie, ministrul educației și cercetării.

Universitățile europene sunt alianțe transnaționale ale unor instituții de învățământ superior din întreaga Uniune Europeană care se aliază în beneficiul studenților, al profesorilor și al societății în ansamblul ei. Beneficiind de sprijin financiar din partea programelor Erasmus+ și Orizont 2020, ele sporesc calitatea, incluziunea, digitalizarea și atractivitatea învățământului superior european.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei