Sătui de indolența Aquacaraș, aleșii Torma, Cismăneanțu, Borcean, Dacica și Românu, au intrat peste președintele Hurduzeu la Consiliul Județean!

cismaneantu torma borcean hurduzeu

Primarii mai multor orașe din Caraș-Severin au luat „cu asalt“ astăzi Consiliul Județean Caraș-Severin, acționarul majoritar al societății Aquacaraș S.A., ca urmare a întârzierilor de luni și ani a acesteia în implementarea proiectelor de extindere și modernizare a sistemelor de apă și apă uzată din județ.

Primarul orașului Bocșa, Eugen Cismăneanțu, primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, primarul orașului Anina, Gheorghe Românu, primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean și viceprimarul municipiului Reșița, Adrian Dacica, au solicitat o audiență la președintele Consiliului Județean Caraș-Severin iar acesta a primit delegația în biroul său.

Șeful administrației județene, Silviu Hurduzeu, a luat act de doleanțele edililor și a căzut de comun acord cu aceștia ca săptămâna viitoare să aibe loc o întâlnire la care va participa și directorul general al societății Aquacaraș, Nicolae Miu Ciobanu, însoțit de specialiștii operatorului județean de apă-canal, cei care vor încerca să facă lumină în ceea ce privește stadiul implementării proiectului „Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată Caraș-Severin“.

La întâlnirea dintre managerul Miu Ciobanu și primarii orașelor cărășene care au solicitat întrevederea, va participa și un reprezentant al Consiliului Județean Caraș-Severin… pentru că la partide de o asemenea încărcătură, nerecomandate cardiacilor (vezi cazul Filipescu), cu o echipă Aquacaraș fluierată chiar și la meciurile de acasă, care seamănă mai mult cu Avântu’ Prăbușirea MAI, decât cu ceea ce visa acum niște ani Frunzăverde, nu strică niciodată să ai și un arbitru.

„Dac-aș fi pentru o zi președinte“, vorba unui vers „parazit“ pe ritmuri hip-hop, în postura de reprezentant al Consiliului Județean la întâlnirea cu pricina l-aș propune pe secretarul județului Darian Ciobanu, pentru că numai așa ai ocazia să vezi în aula „parlamentului“ județean cum doi „ciobani“ își dau în cap cu legislația în vigoare, unul mai aplicat și mai asumat decât celălalt. Există un singur risc: ca unul dintre „ciobani“, epuizând argumentele juridice, să scoată, în cele din urmă, pulanul …

Sergiu TABAN

Stiri similare

1 Comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei