Scandalurile, furturile și agresiunile, în topul cazurilor semnalate de cărășeni la 112, în anul 2017!

 

modelmic

Polițiștii cărășeni au intervenit pe parcursul anului 2017 la peste 12.400 de cazuri semnalate telefonic, prin numărul de urgență 112, înregistrându-se o creștere  cu 7,74% față de anul 2016. Din totalul acestora, 7.399 de intervenții au fost în mediul urban şi 5.008 în mediul rural. Totuși, în 23,8% din cazuri, cele sesizate nu s-au confirmat.

În municipiul Reşiţa au fost efectuate 3977 de apeluri, reprezentând 32,05% din totalul apelurilor din județ, (+421 faţă de 2016), iar în municipiul Caransebeş au fost efectuate 985 de apeluri (+7 faţă de 2016).

În mediul rural, cele mai multe apeluri au fost efectuate din Zăvoi, Mehadia, Dognecea, Obreja și Bozovici”, precizează reprezentanții IPJ Caraș-Severin.

Majoritatea apelanţilor au sesizat scandaluri (24,3%), furturi (9,7%), agresiuni (12,1%), accidente (11,9%), loviri (7,6%), amenințări (3,9%), aceste genuri de sesizări reprezentând peste două treimi din totalul apelurilor efectuate prin SNUAU 112.

În urma apelurilor recepționate prin SNUAU 112, polițiștii au aplicat 4.367 de sancțiuni contravenționale, din care 1.867 au fost la Legea 61/1991 privind încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

foto: rnews.ro

Diana RADU

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei