Scăpați din iad, uciși acasă cu bună știință. Condiții mizere de carantină în Caraș-Severin

a

Am primit la redacție un apel disperat. Un strigăt de ajutor pentru dreptate și pentru respectarea dreptului la o viață decentă. Am fost sesizați de condițiile degradante în care sunt siliți să locuiască, pentru 14 zile oameni; oameni a căror singură vină e aceea că au reușit să scape din infernul iatalian, să evadeze la propriu. Acum sunt ținuți în condiții despre care am să las imaginile să vorbească.

Povestea este spusă de Alina, o reșițeancă ce a sesizat DSP-ul, Prefectura Caraș-Severin și nu a primit nici măcar o promisiune: „Numele meu este Alina și aceasta este povestea mea și a celor ce m-au însoțit din Italia până acasă, în România. Ieri m-am întors din Trentino Alte Adige cu încă 3 colegi: o doamnă din Dej județul Cluj și alte două persoane din Grădinari. După ce ne-am riscat libertatea și am fugit din Italia, pentru că noi lucrăm ca și sezonieri acolo, ni s-a terminat contractul de muncă și nu mai aveam posibilitatea unde să stăm. Cu o zi înainte de a pleca noi, în Italia a intrat în vigoare un alt decret, valabil în toată Italia, în care era specificat clar cu nu ne mai putem mișca dintr-o localitate în alta, iar până în 3 aprilie trebuia să rămânem unde eram, altfel puteam fi prinși de carabinieri și acuzați de dezertare. În jur de ora prânzului, am urcat în mașină și am fugit, pentru că știam de la patronul nostru că atunci carabinierii sunt în pauză de masă. Am fugit, am scăpat, am făcut 4 ore până la granița cu Austria. Nici acolo și nici în Ungaria nu ne-au fost făcute controale medicale, teste sau să ne fie măsurată temperatura. Au văzut că suntem români și ni s-a ordonat să nu ne oprim pe teritoriul lor, nici toaletă, nici motorină, nimic“.

aa

„Am reușit ieri dimineață să ajungem în România prin vama Nădlac. Nu au fost multe mașini înaintea noastră, doar vreo 15. De acolo am plecat cu escortele și ieri la ora 15 am ajuns aici la Oravița, acompaniați de poliție și de jandarmerie. Aici nu ni se efectuează teste, acest lucru ni s-a spus de când am ajuns, pentru că nu mai sunt bani pentru testări. Cineva dintre noi a primit un număr de telefon a unei doamne doctor la care să apelăm dacă avem cumva simptome de coronavirus“.

„Am fost băgați într-o unitate de cazare dispusă pentru carantină, în niște condiții infecte; camerele nu erau curățate sau dezinfectate, obiectele sanitare erau murdare, lenjeria de pat nu era schimbată de la persoanele care au stat înaintea noastră aici. Am fost expuși la un mare risc; nu doar coronavirusul dar posibil și stafilococul auriu. oamenii se joacă cu sănătatea noastră ca să facă niște bani de pe urma noastră. Nu este normal ceea ce se întâmplă.DSP-ul nici măcar nu a venit să controleze sau să dea aviz unităților destinate carantinei. Eu am trimis poze pe pagina lor de pe rețeaua de socializare și nici măcar nu s-au uitat la acele fotografii.Am luat legătura cu vicepreședintele Consiliului Județean Ionuț Popovici în această dimineață, iar domnia sa ne-a spus că a făcut sesizări atât la prefectură cât și la DSP și acum așteptăm ce se întâmplă“.

aaa

„Suntem foarte îngrijorați pentru sănătatea noastră. Am zis că venim din Italia, din zona roșie de risc, știam că trebuie să stăm 14 zile în carantină, dar nu să ne expună la asemenea condiții de risc. Aproape toate camerele sunt ocupate. Sunt oameni și de două săptămâni aici. Ni s-a spus ieri că sunt oameni cărora nu li se mai fac teste, chiar dacă au 14 zile de când sunt aici, pentru că nu mai au bani. așa s-a spus. cred că unii au fugit pe geam după 14 zile, așa am auzit“.

Aceasta este povestea. O istorisire încărcată de durere și neputință, de revoltă împotriva autorităților total nepregătite pentru ceea ce se întâmplă în România zilelor noastre. E o scurtă poveste care se adaugă multor altora de aceeași factură, ce scot în evidență lipsa testelor, a echipamentelor de protecție pentru personalul medical, neputința autorităților de a ține în izolare zecile de mii de români întorși în țară în ultima lună. Consecințele le vom vedea cu toții peste doar câteva zile. Până atunci însă lansez o întrebare: Putem să fim oameni cu semenii noștri? Nu este o întrebare retorică, iar răspunsul autorităților ar trebui să se transpună în fapte. Nu de alta dar mâine am putea fi noi în situația lor și a celorlalți ca ei.

 

Dan AGACHE

Stiri similare

34 Comentarii

  1. Rodica

    De muncă este și în România dar vă încântă când luați banii grămadă fără a va plăti taxe la statul român. Acum stați și suportati nu poate statul să vă tot ofere mai dați și voi ceva.

    Raspunde
    1. veres

      sunt curios din munca ta din romania si din salarul tau din tara cum iti poti trai viata si sa o iei de jos sa iti faci o casa,sa ai o masina,sa platesti taxe,facturi,telefoane etc..iti ajung banii??probabil ca da poate esti pe la birouri si castigi 1500 euro deaia judeci pe cei de afara…hai sa vezi ce inseamna munca afara crezi ca miile de euro se castiga usor??

  2. Gigi Against

    Conditii in concordanta cu contributiile la bugetul statului roman!
    Sau poate le este jena sa puna mana pe matura si sa higienizeze locul !?
    Credeti ca renumitele camine studentrsti arata altfel la inceput de an universitar ?
    Arata la fel dar studentii pun mana si isi fac curat singuri ! Deci se poate dar lenea si pretentiile “italienilor”sunt over the top !

    Raspunde
    1. veres

      dute in strainatate sa vezi in ce conditi esti cazat ca strain..si mai ales cand esti intr-o carantina…dute sa vezi conditi si aia nu pun problema ca tine ,, ba asta nu a platit la stat puneti-l in beci”…nici macar virusu si ce se intampla nu scoate rautate din noi…tipic romanesc!!invata sa traiesti iubindu-ti semeni..

  3. Lacucaracea

    Măi ‘ voi ăstia care o tot dați în public precum o poezie de partid (e) fară noima, făra rimă…anume că ,,diaspora” nu plateste taxe şi impozite la ,,STATUL PALMA ROMAN…şi mâna grebla se facu” ; sînteti în marea voastra majoritate nişte inculți, fara minimă pregatire juridică , financiar-economică si socială.Habar nu aveți cum functionează (cum ar trebui sa funcționeze) un sistem performant de buget-finanțe / sanatate-pensii respectiv social dar , rostogoliți aiurea tembelismele mafiilor de partid(e) aruncate din interese meschine. Voi nu stiți decît o singura placă,precum un gramofon stricat si bâlbâit…că vezi doamne ăia’ nu contribuie la sistemul de sanătate si pensii.M-aş bucura sa vă pot arăta realitatea cu date-informatii / probe, asupra faptului ca vă înşelati amarnic si că de n-ar fi ăstia’ de-i blamați voi, ați cam crăpa de foame majoritatea bugetarilor si pensionarilor patrioți închipuiți (cam tot ăstia aveți ceva de comentat alături de ,,tovarăsii”…pardon PĂDUCHII din fruntea țarii,pe care-i adulați pupându-le mîna si alte cele precum în ,,Secretul lui Bachus” şi ,,Secretul lui Nemesis”).Din cele 4 – 5 milioane de români plecați ( prigoniți în mare majoritate de griji-probleme / nevoi-necazuri,nimeni nu a plecat de prea mult bine…) din țară, doar în jur de vreo 300 – 500 de mii se încadreaza la capitolul ,,paraziți” la care faceți voi referire pe buna dreptate în acest sens…alaturi de vreun milion-doua de astfel de specimene ramaşi în țară ( inclusiv multe cazuri sociale de genul ,, MUIEȚI – S POSMAGII” ? ). CAPISCI ?

    Raspunde
    1. CG

      Și tot n-am înțeles refularea dumitale. Ce ne-ai demonstrat? Că din toată tirada acuzatoare și jignitoare nu ne-ai prezentat nicio dovadă. Diaspora, voi, ăștia 5 milioane țineți în spinare statul român???? Dacă n-ar fi diaspora noi am muri de foame? Cum dracu mai vine și asta? Când tot diaspora e cea care vine în țară o dată pe an cu tricouri și ciocolată și pleacă din România cu mașinile precum avionul Concorde, portbagajele pline de cârnați, brânză, slănină, murături, sarmale și câte și mai câte. Ca să nu mai vorbim de pachetele pe care le solicitați aproape lunar iar acolo vă văitați că vă este greu (așa știu bătrânii de acasă), că nu vă descurcați, că vă e dor de o șunculiță iar bătrânii neștiutori imediat vă trimit de toate ”să nu sufere copilul”… Haida-de… Toți, dar absolut toți, de la 1000 de euro în sus (iar dacă e familie plecată acolo, sub 3000 de euro/lună nu e unul!) vă văitați în România că vă este atât de greu, că n-aveți de unde să trimiteți bani că vă costă facturile nu știu cât, leasing-ul nu știu cât, chiria iar pe-atât încât noi chiar credem că voi sunteți oropsiți acolo! Mai lăsați-o încolo de abureală ieftină cu susținerea economiei noastre de către voi. Apoi… dacă vă e atât de greu acolo, la ce naiba stați sau de ați plecat acolo??? Iar tanti badanta asta (deh, Italia… slugă, slugă dar în Italia, nu? te pui cu te-ncurci?) a plecat la lucru pe 800-900 euro care, împărțit la 2 ne dă cca. 450 euro/lună, bani pe care-i poate câștiga și-n România, vine de-afară și vrea condiții de Ritz! Păi noi trebuia să construim de acum 10 ani spații de carantinare pentru că dacă vine virusul să fim pregătiți pentru ”italienii” care fug acasă, unde e bine. Iar aici, vor hotel, masă, pat, televizor, femeie de serviciu, de toate. Nu sunt bolnavi, sunt doar carantinați, să pună mâna să-și mai facă și ei ordine unde stau că nu le pică nimic. Ori doar cu o mână pe burtă, cu cealată pe telecomandă și din gură strigă ”dămi!”, ”am drepturi!”…
      Hai, mai las-o jos domnule că măcăne. Și măcăne tare!

  4. adire

    voi romani din tara, de ce aveti aceste reactii absurde cu cetatenii romani, care se intorc din italia sau din alta parte? ati uitat omenia romaneasca, fiti oameni si atit. lasati prostiile si absurditatile de partid si doar atit, fiti oameni normali. pai ce vina au acesti oameni ca se intorc acasa? acasa la ei, nu la voi? in aceste conditii critice pt toti, pentrui toti, ei nu au dreptul la viata si conditii umane de viata? de ce sinteti sa de rai? statul, acesta, sa le asigure conditii normale de viata. punct. asa trebuie sa faca un stat civilizat. daca,voi, partizanii din partide atitati la ura,pe unii impotriva altora, sa va linistiti si sa va vedeti de treaba.

    Raspunde
    1. Vasi

      Eu zic ca ei sunt absurzi.Cei care vin in tara si intra in carantina.Pe langa banii care si aduc cu ei in tara puteau sa si mai aduca si un detergent si ceva solutii de curatenie si sa si faca curat in locurile in care i plaseaza in carantina si sa nu mai astepte toate de la statul roman.Sau ce,noi care muncim in romania vine statul sa ne faca curatenie acasa.Nu le convine viteza inapoi in italia,si asa dupa ce trece toata nebunia o sa plece iar.

  5. Queen

    De ce sa vină cineva cu detergent la el? Pai ce condiții oferi tu ca stat unor oameni? Nu contează de unde vin ei, toți suntem egali. Vă doare in cot că e vorba de niste oameni veniți din Italia dar daca era cineva din familia voastră v-ați fi schimbat părerea. Coronavirus e o “fantezie” dar alți microbi chiar sunt reali și îi poți contacta in astfel de locuri infecte. Curaților care sunteți și dați sfaturi de igienizare. Voi și Guvernul României, niste mizerii! Vă meritați soarta. Incultura e la forțe maxime!
    De fapt ce pretenții să am? Și spitalele sunt la fel de infecte așa că de ce ar fi mai curat alt loc? Nu o să ajungeți niciodată la nivelul altor țări civilizate așa că puteți continua sa mergeți pe șosea cu steagul României fluturând, atât știți oricum!

    Raspunde
    1. [email protected]

      Tu dute și te plimba poate ați revi un pic. Trebuia cumva sa le dea camera la hotel după tine, și plătită de la stat (adică plătită de la cei care muncim în tara asta). Sa plătească dacă vrea conditi și sa meargă la hotel.

  6. Queen

    Când văd câte aberații poate sa scrie “doamna” Rodica. “Nu poate statul să vă tot ofere”. Mă faci să râd. Ce oferă statul celor care plătesc taxe și impozite? Nimic, îți spun eu! Lasă-mă cu statul român!

    Raspunde
  7. Rodica

    Problema e că mint referitor la locul din care vin și infecteaza foarte mulți oameni. Nu au învățat nimic din statul pe afară

    Raspunde
  8. Gavagina Alina

    Mesaj ptr toți analfabeții și inculții acestui judet:eu, cetățean al României, care lucrează în străinătate am adus bani în tara asta și i-am investit pe toți aici de 10 ani de zile… Bani, la care voi, putorilor nici nu puteți visa vreodată!! Banii ăștia sunt munciți din greu, făcuți cu sacrificii, departe de familii, nu tai d frunze la câini, cum faceți voi! Eu personal de 10 ani nu știu ce inseamna sărbători de iarna, ptr ca în timp ce voi faceți chefuri pe manele eu îmi rup spatele la munca, la 1300 km distanta de casa!! Voi de fapt nu știți ce înseamnă o pandemie și nu știți care sunt masurile de igiena și dezinfecție în asemenea condiții grave!! Deci, nu aveți drept la apel!! Eu mi-am curățat și dezinfectat singura ghena asta de gunoi, îmi risc sănătatea ptr niște hoți și incapabili care fac afaceri cu statul roman și iau bani în urma acestei carantina!! Sa va fie rușine, frustraților!!! Puneți mana și munciți dacă vreți bani și voi.. Din cer pica doar ploaia!!

    Raspunde
  9. Rodica

    Pentru noi cei inculți să meargă și să lucreze legal cu contribuții și taxe in țările unde se câștigă, unde este mai bine decât în România, unde umbla căței cu covrigi în coadă. De ce au pretenții acum, să pună mâna să facă curat dincolo spala la babe c..uri. Cei care lucrează legal cu impozite și taxe au rămas acolo și vorbesc în cunoștință de cauză am copil, cumnați și prieteni în zonele ROȘII. Așa că lasati-o mai moale, știm foarte bine cei care au venit.

    Raspunde
  10. Gavagina Alina

    D-na Rodica, care nu știe nimica!! Ia vedeți ca poate aveți treaba și va reținem cu probleme care va depășesc nivelul de inteligenta deja foarte scăzut fata de limita normala! După spusele dv, ma faceți sa cred ca nu ați trecut vreodată granițe tarii, iar legat de condițiile de igiena, poate sunteți obișnuiți cu cele mai jalnice dar noi ăștia “fugiți” din strainatate suntem obișnuiți cu un nivel de trai civilizat, asa ca în occident!! Și iarăși, ca să ne întoarcem la taxe și impozite, eu plătesc în tara mea “dări” către statul roman anual…,mai mari decât venitul dumitale pe câteva luni de zile… Vedeți ca poate va începe telenovela, nu va mai bateți capul cu problemele altora… Care oricum nu sunt de competența dv!! Cu respect și cei 7 ani de acasă… Diasporaaaa

    Raspunde
    1. Florin

      Concluzie: calul moare de drum lung, iar prostul de grija altuia! când vă apucați de scris, asigurați-vă că v-ați conectat la creier!

  11. zero

    “răspunsul autorităților ar trebui să se transpună în fapte”

    Vorbe. Care autorităţi? Care fapte? Mârlanul de la Armeniş cu miliţienii lui?
    Faptele se transpun … în dracu': Vela a interzis accesul în biserici, cu ordonanţă zis miliţară :)
    După nenorocirea de la “Colectiv”, pacienţii s-au infectat cu piocianic în spitalele statului român, nu cu stafilococ auriu şi nu de pe stradă.
    Doar au plătit taxe, impozite si CAS pentru asta.
    Iar fonduri pentru cercetare şi obţinerea unui vaccin antiviral nu oferă facultăţilor de medicină şi farmacie. Din motive de … birocraţie, cică …
    În schimb a cumpărat scanere termice pentru aeroporturile închise.
    De 5.000.000, inclusiv comisionul.
    Profită chinezii prin plagierea studiilor medicale româneşti. Bravo lor!
    În schimb tăiţelu’ (fanariot pretins mare patriot) dă bani din buget numai pentru platanii italieneşti.
    Cu garanţie de coroana …..

    Raspunde
  12. Queen

    Ce ar mai putea să și mintă? Pai nu e pandemie la nivel global? (daca ști ce înseamnă asta) Autoritățile nu își fac treaba cum trebuie și cam asta e tot! Nu are nimeni ce sa mintă in legătură cu nimic. Cât despre acest virus vă purtați de parcă e prima dată când tușiți sau strănutați. Înainte să vorbiți, documentați-vă. Nu e prima dată când mor oameni pe glob. In fiecare zi moare cineva! S-a ajuns in stadiul in care daca cineva moare de oricare altă boală a murit din cauza coronavirusului. Vă spală creierele și nu reacționați! Nu aveam prea mari așteptări de la acest popor dar totuși!

    Raspunde
  13. Queen

    Și ce au pățit cunoscuții care se află în zonele astea ROȘII? Îți spun eu, NIMIC! Nu a zis nimeni că în alte țări umblă câinii cu covrigi in coadă dar totuși vorbim de țări civilizate care au trecut prin 2 războaie mondiale cu adevărat și s-au ridicat din nimic! Lucru de care România nu o sa fie niciodată în stare! Ce face statul la care plătiți taxe pentru dumneavoastră doamnă Rodica? Absolut nimic! Se plâng că nu au bani de teste dar aruncați cu noroi în oamenii de rând “care nu spun adevărul”. Pe lângă faptul că nu au testele necesare pentru cetățeni nici măcar nu au bunul simț să țină niște oameni în carantină într-un mediu curat.

    Raspunde
  14. Lacucaracea

    Încet , încet , atunci cînd ,,vă ajunge cuțitul la os”, o să începeți să vedeti cu toții
    ( vrînd – nevrînd ) adevarata realitate , aşa cum este ea…şi nu precum o disimulează / falsifică aceste CREATURI MONSTRUOASE cu chip uman.Scursurile astea’ ale societății ( PARAZIȚI de diferite ,,culori” , viruşi şi bacterii dăunatoare ; mimici / cameleonizi sub chip uman ) obțin beneficii ( de orice natura…bani-bunuri, funcții,servicii … inclusiv sexuale ; folosind frecvent metode de constrîngere de tip criminal-mafiot / securist precum şantajul ş.a.m.d. ) din nenorocirea altora. Majoritatea ,,firmelor” care vă ,,deservesc cu precadere în prezent” aparțin acestor O.C.M.P.R. (membrii,afiliați sau aflați în strînsa legatură…acoliții lor sau ,,a friend of mine/ours precum se mai spune”…).Vă vor stoarce de ultimii bănuți în folosul lor ilicit…dar aparent legal ( bine ascuns pentru a da aceste aparențe ale temeiniciei si legalitații).Îi documentez de foarte mulți ani şi sper să mai apuc ziua în care voi avea posibilitatea să vă arăt exact modurile lor de operare ( ,,MODUS OPERANDI” )…cum funcționeaza aceste ,,suveici” – ,,caruseluri” în dauna societații ramasă neparazitată,atât cât mai este…Vă vor spune cu un tupeu nemăsurat (ca de obicei) că v-au făcut un bine,tot voi rămânând şi datori astfel…

    Raspunde
  15. Florin

    Știi dumneata ce ar putea să dea și unde? Ce ușor să-ți dai cu părerea! Vă plictisiți acasă și începeți să postați la întâmplare!

    Raspunde
  16. Lacucaracea

    Întâi defineşte ,,ce ar putea si unde” mai în concret ( inclusiv ce ți se pare dumitale a nu fi aşa)…iar mai apoi vedem cine se plictiseşte acasă… Nu poti şti întotdeauna cu exactutate cine se află în spatele unei postari ,,anonime”…nu ?

    Raspunde
  17. Lacucaracea

    Vă aşteptaţi să creadă cineva că voi veți recunoaşte vreodată benevol , din proprie initiativă că ,,aşa este” ? La genul ăsta de specimene funcționează din plin ,,OMERTA” , pînă ,,spargi buboiul plin de puroi”.Nu sînteți voi cu toții cei implicați veşnic ,,bolnăviori si nevinovați” ? Sau aşa zis motivați (în mod tembel-oligofren) că nu ați ştiut/realizat ce făceți ( urmările-consecințele actelor şi faptelor voastre ) ? Vă deranjează faptul ca spun lumii adevarul-realitatea ? Simtiți în ceafă că v-am deconspirat de multă vreme si vă expun ,,afacerile” ? ,,Nema problema”, ştiu de mult ca sînt ,,incomod” (țintă,disident-indezirabil) şi vă stau precum o bârnă-n ochi…

    Raspunde
  18. Lacucaracea

    Nu m-am referit doar la situația strict actuală ( în contextul pandemiei Covid-19),
    ci la ceea ,,ce se dă şi unde” de mai mulţi ani…până în prezent.

    Raspunde
  19. Lacucaracea

    CG ți-am vazut abia astazi comentariul,în care le-ai amestecat pe toate…cîrnați cu badante ; peste 1.000 – 3.000 de Euro referire la care nu am înteles ce vroiau sa reprezinte până la urmă / în concret astfel cum ai formulat (că au şi nu vă dau ?…cine şi cui ?) + cicolate la venirea diasporei si alte ,,asemenea”…(adică vin cu o ciocolată de 75 de cenți şi va golesc vouă ,,live” cămările pline de bunătăți + respectivele pachete ulterioare). Probabil ăsta’ este genul tău de familie neapărat tradițională şi eşti frustrat/frustrată din aceste motive (te pot înțelege şi îmi pare rău pentru tine dar..nu genul acesta este toată diaspora). Situația ta sau a celor pe care îi cunoşti astfel (în această situație) se cam încadreaza în cei 300.000-500.000 paraziți la care am facut referire anterior,sau la cei 1-2 milioane identici…de acasă din Romanistan.Eu unul nu sînt ,diasporean”…deci nu ai nimerit-o,însă ,,din exterior” văd mult mai bine /clar lucrurile. ( realitatea ).Se pare că doar tu şi cei ca tine pot înțelege această,,logică”.Aş putea să jur că eşti un pensionar sau bugetar obosit ( dar nu de prea multă muncă sau merituozitate) şi care te-ai simțit vizat (ofuscat). Să vă intre bine în căpățână faptul că,noua generație nu este obligată să vă plăteasca vouă sau bugetarilor parazitari pensiile. Statul ăsta’criminal-mafiot să vi le plătească,fiindca voi îl susțineti prin prostia si indolența voastră cronică de care dați dovadă în detrimentul celorlalți.Fiecare primeşte din ceea ce a contribuit , respectiv prin aportul + valoare pe care la adus inclusiv societății.Iar dacă generația actuala de muncitori 20-50 de ani (din privat…adică cei care aduc un plus valoare) plăteşte contribuții pentru pensii… acei bani sînt pentru pensia lor,nu pentru a generației anterioare.în schimb statul român pe care îl ştim, cu de la sine abuz de putere îi ia sub formă de împrumut forțat şi vi-i dă vouă,în ideea ca urmatoarea generație 0-20 ani le va plăti la rîndul lor acestora astfel devalizați… adică foarte posibil atunci cînd ,,o zbura porcul”.Uzinele / fabricile ( inteprinderile) inclusiv patrimoniul lor locativ , agricultura cu CAP-urile + sistemul de irigatii şi tot ceea ce a fost produs de vechea generație ( în care spun că s-au dus banii lor ),plus sistemul energetic şi resursele au fost praduite de catre Mafiile Politice pe care tot ei le-au aplaudat. Incepînd de la ,,bolşevicul FSN-ist” criminal Iliescu @ CO pâna la ucenicul / discipolul Ponta @CO (ex.vezi CEO/Turceni în ce hal a ajuns deasemenea datorită lor).Căscați bine ochii şi veți vedea că şi cele câteva combinate rămase dar aflate ,,pe moarte” se află tot în portofoliul ruşilor…dacă tot spuneți ca vi le-au furat strainii (care străini ? ).Vedeți prin ce firme le-au tăiat la fier vechi şi în ce cuptoare a ajuns aşa zisul fier vechi… respectiv pe ce pieţe în mare parte.Deci dacă vreți dreptate crapați-le țeasta ăstora’ nu vă luați aiurea de cei alungați din țară astfel, de nevoi-necazuri şi în speranta unui viitor şi a unei vieți mai bune.Iar pe cifre nene sau tanti ce oi fi,bugetul la sąnătate si la pensii nu este alcatuit din doar din procentele alea de la angajat si angajator din țară ce ke tot invocați voi aiurea.În baza ălora da,ați crăpa de foame sau prin spitake.De aia se si fac rectificări bugetare,iar rectificarile bugetare (suplimentările) se fac pe baza taxelor si impozitelor,cotei TVA ,accizelor, redeventelor s.a.m.d.Daca diasporeanu’a reusit să-şi facă vila în ţară plateşte impozit pe proprietate mai mare decît garsoniera matale(desi poate nici nu stă în ea fiind rezident în altă țară în uneke situații).La fel si cu maşina…deşi circula cu ea în afara țării,îți plăteşte aici impozitul, unde este înmatriculată. Un alt destept zicea spunea ca banii diasporei ,,se duc în consum” (adică în cumpărăturile pe care le fac ei şi familiile rămase în țară).Măi ‘ deşteptule de la hîrtie igienica dacă cumpără…pînă la materiale de construcții de la Dedeman sau mâncare ori carburant…plateşte astfel TVA şi accize.Bugetele locale (la nivel de județe) se finanțează (suplimentează ca să înțelegeti băbeşte) din cota defalcată TVA iar de aici ajung la primarii.Primăriile dau bani la spitale si la şcoli.Deci deşteptule care eşti,nu degeaba şi presedintele american după criza economică anterioară ,îndemna populația să aivă încredere,să nu țină banii care îi are la ,,strujac” şi să relanseze consumul.Dacă n-ai consum cui dracu’vinzi ceea ce produci ? Vi se pare Romanistanul chiar aşa o mare industrie exportatoare ca să nu depinzi de banii injectați în economie de veniturile diasporei ? Statisticile oficiale spun ca anul trecut au trimis 3 miliarde de Euro în țară…dar realitatea se îndreaptă înspre minim 5 miliarde.În cele doua-trei concedii anuale (paşte-vară-iarna) vin cu multi bani la ei (nu mai vorbim de cei care lucreaza în ture si se întorc acasă cu bani lichizi asupra lor…adică nu îi trimit prin transferuri sau firme de transport /curierat/coletărie ,de aceea şi dînt mult mai mulți banii).

    Raspunde
  20. Lacucaracea

    Statisticile se bazează pe ceea ce este înregistrat oficial (ex.fluxul de bani din transferuri bancare,W.U. ,Moneygram,Ria etc.).Scuze pentru erorile de redactare. ( unele litere nelalocul lor…precum k în loc de l ; din × 2 ; zicea / spunea) , însă este tîrziu,redactez în condiții improprii,iar în plus mă oboseşte modul vostru de a gândi.

    Raspunde
  21. Lacucaracea

    Acu’ti-am prezentat pe scurt şi pe înțelesul dumitale cîteva dovezi în cifre si statistici reale / temeinice…esti multumit(ă) ?Uzinele/ fabricile (inteprinderile) nu trebuiau devalizate /distruse ci REORGANIZATE / REDIMENSIONATE , RECAPITALIZATE , RETEHNOLOGIZATE …unde era cazul s.a.m.d. ; agricultura subvenționată / ajutată în primul rând cu utilaje si credite la dobânzi mici,sistemul de irigatii dezvoltat,promovat sistemul asociatiilor de producatori ; turismul deasemenea REORGANIZAT si privatizat-recapitalizat ,,pe bune” , nu devalizat si deasemenea distrus…iar diaspora ar fi avut în continuare de lucru pentru salarii decente-îndestulătoare.Urmarea ar fi fost că nu mai pleca nimeni în masă.S-a săturat omul de rând să lucreze pe echivalentul a 300 – 400 Euro lunar,bani cu care nu poate face mai nimic.Trebuie să faci credit la bancă pentru a renova un prapădit de apartament,credit la care plăteşti de îți ies ochii.Să stai şi să alegi (dacă poți) între a-ți plăti facturile sau a mânca decent ori cumoăra un medicanent.Să vezi cum parazitul politic inclusiv bugetar îți dă cu tifla alături de progeniturile lor leite în obiceiuri/apucaturi, din balconul vilei sau din maşina de lux, acuzându-te că ,,esti invidios pe succesul lui”(de parca a meritat ce a jefuit pentru a-şi asigura lui si famigliei / camarilei un astfel de trai ) ; tot el acuzându-te că tu nu aduci în țara decît cimitirul europei (cu referire la autoturisme), cerîndu-ți taxa de mediu cît nu făcea masina de multe ori, fiindca tu nu îți puteai permite nici măcar un rahat de logan nou…comparativ cu ,,EL PARAZITUL”.Vedeți,discrepantele astea’ imense în societate tot ,,mentalități” precum ale voastre le-au creat , le creaza si mențin cu consecintele de riguare.Dar omul de rînd muncitor de ce nu are voie să evolueze…sa viseze,să-şi doreasca şi sa-si achizitioneze (cumpere sau construiasca) o casa în loc de un apartament într-un bloc darapanat ? Copii lui de ce nu ar urma o şcoală / pregatire mai bună ? De ce ar trebui să flămânzeasca ? S.A.M.D.

    Raspunde
  22. Lacucaracea

    Şi ai folosit expresia ,,susținerea economiei voastre” …care voastre ? Voi sânteți ,,sfintele moaşte” în tot si în toate )):: Normal că îşi platesc măi’ contribuțiile salariale acolo(care lucreaza legal,cu acte),fiindca de se îmbolnaveşte sau accidentează la locul de muncă,nu o să dea o fugă în Romanistan de la mii de kilometrii,ca să îi făceți voi ,,o frectie cu Carmol”.Iar de îşi plăteste contribuția la pensie acolo…primeşte pensie de acolo în în cuantumul aferent (cuvenit) trimisă în România (dacă revin acasă la ei).Vă ofticați că nu se duc banii (cotizațiile) lor în pensiile voastre ? De ce ? Pentru voi era mai convenabil să stea în țara,ca să vă slugarească astfel pe ,,voi ăştia “… ,,timpul trece si leafa ori pensia merge ” ; alături de veniturile firmelor voastre de partid (e) cu profit cît mai spre 0 ( tot cam atât platesc şi impozit pe profit) , dar administratorii-asociații (patronii precum le place a li se spune) având din sărăcia lor (a firmelor administrate astfel ) ,,enşpe” viluţe si masinuţe de lux dar ; bineînțeles fiind milionari ,, de carton” în conturi pe persoana fizica ,,care este” astfel. Da,ăştia’ mențin economia şi tot ăştia’ puşi în fucții vă absorb vouă fonduri europene de maxim 30 % de fiecare dată când ,,trebuie să luăm”.Iar în schimb mai sug parazitar (delapideaza) şi din alea’ vreo juma’ , iar angajaților patrioți din țară (nu acoliților lor…nucleul dur al firmei de-ți dă în cap dacă zici ceva de ,,stapâniri”) le platesc minimul pe economie spre 2500 lei net (cu mici exceptii în orasele mari gen Cluj, Timisoara,Ploiesti,Constanța…şi în capitală, în anumite domenii).În rest,în ,,provincie” este dezastru.Sigur că da,ei sînt haiduci în viziunea voastră şi luptă astfel cu asupritorii străini, pentru a vă da vouă de lucru şi plăti salariile astea’ mizere (deşi de multe ori te țin la negru ori gri sau te muncesc si nu te platesc deloc,fiindca au P.C.R. şi pot astfel ).Iar în aceste scopuri nobile ( de a vă da vouă de lucrub) îți construiesc terenuri de fotball în pantă şi băltite de apă…unde vîneaza carabuşi rațele satului , săli de sport ,părculețe cu ,,țîştelniță” şi statui respectiv alte asemenea aberații în sate cu moşnegi si băbuțe.Da,tot ei îți trag apa şi canalizarea în sat prin lucrari ,,noi” pe fonduri europene…dar facute de mântuială,de rămâi fară apă când îți este lumea mai dragă sau îti refulează rahatul în casă ; precum tot EI îți repara si construiesc şi restul infrastructurii (drumuri comunale-județene ,şosele, autostrăzi etc.) sau îți taie oădurile alea’de ți le fură strąinii (eu unul nu am vazut nici un austriac de exemplu cu drujba-n dpinare orin oădurile României…şi pot spune că am fost ori destule ca să nu pot da de unul de ar fi aşa).Tot ei au contractele de deszăpezire inclusiv pe drumuri ce arată mai degrabă a forestiere (impracticabile) respectiv asfaltate / bune de circulat doar pe hîrtie. Da,ei ,,apără”(taxă de protecție) de infractori (*ironie) , țara… proprietățile celor izgoniți , bineînțeles prin firmele de casă (pază şi protecție) ale mafiilor de partid(e).Informați-vă corect si veți vedea că majoritatea lor aparțin securiştilor (a se vedea termenul corect si complet din dex.)…prezenti şi foşti milițieni,cadre militare,politicieni direct ori prin interpuşi/paravan s.a.m.d., sau a unor infractori-interlopi de genul Codiță de la Caracal ori traficanții de droguri din Timiş (peste tot în țară-i nenorocirea asta’).Ăştia’ iau banii statului (adica ai nostrii) ca să vă aşa zis păzeasca instituțiile (inclusiv şcoli,spitale etc.) si firme private împovărate-capuşate astfel, fiindca Militia Natională, Jandarmeria, si Militia Locală se plîng (chipurile) fiecare în parte că nu au oameni destui dar , nu spun că toți (împreună) au aceleaşi atribuții în domeniu…(mai putin actele de cercetare/ urmărire penală ce intra doar în competența miliției nationale / judiciare sub coordonarea procurorului de caz) şi personal suficient în acest scop daca nu se pensionează la 45-50 de ani,după 20 de ani de fracat menta pe banii veniți de la privat. La comune / sate este într-adevăr mai problematic dar,vina aparține tot sistemului ăsta’ticălos pe care te faci că nu-l vezi,de bine ce este şi o duci tu şi cei ca tine în Romanistan astfel.Ăia’de la pază care nu sânt în grațiile ,,patronilor”(prapădiții de la sate mai ales) sînt platiți de tot rahatul sau ținuti la negru-gri…iar patronii şi acoliții lor huzuresc de bine (ex.vezi Sc.Mike Security …via CEO Turceni , Cernavodă etc.).De ce nu îi angajați în primul rând pe ăştia’şi excedentul de bugetari acolo unde susții ca este de lucru bine platit dar nu şi personal fiindcă s-au scârbit trădătorii de diasporeni de binele ăla’ si au plecat din ,,țara voastra”.Şi nu în ultimul rând patrioților închipuiți,postaci de serviciu aflați că majoritatea firmelor ,,de plasarea forței de munca ,,în diaspora”,cele care asigură transportul ,,diasporenilor” aparțin tot membrilor , afiliaților şi celor aflați în strânsa legatură (acoliți) cu aceste Mafii de Partid (e)…O.C.M.P.R. Iar majoritatea firmelor de catering ce dau păpică bătrânilor şi copiilor rămaşi acasă dar pe banii trimişi de DIASPORA cui credeti că aparțin ? Tot lor ,,deştepților” ! In realitate v-au vîndut la bucată ( ultima resursă a țării rămasă de jumulit…oamenii) conspirat-conspirativ prin tehnici securiste (criminal-mafiote) fară să vă dați seama şi încasează ,,comisioane” grase ,,prin serviciile pe care vi le fac” astfel cu japca (se îmbogațesc pe truda,chinul-suferința DIASPOREI ) ca nişte paraziți ce sânt.Dacă scobiți bine ,,buba” veți vedea că majoritatea patronilor au ,,fetişuri”politice stând toată ziua cu idolii si mentorii lor ,,în gură”.Am fost în mai toată europa civilizată,iar pe majoritatea patronilor (oamenilor de afaceri) ,,îi doare-n şpiț de politicieni” , babele şi moşii lor nu stau pe la toate colțurile blocurilor,prin autobuze şi pe mai te miri unde discutând politică de mahala dupa un maraton ,,de ANTENE” şi alte asemenea,ce le-au afectat circumvoluțiunile şi aşa cam netede încă din tinereţe.Şi asta’în primul rând fiindca acolo există mentalitatea (implementată inclusiv în fapt-realitate) că politicienii si autoritătile-instituţiile statului (deconcentratele / bugetarii pe înțelesul tuturor) lucrează pentru restul cetățenilor , nicidecum invers.Mai există si la ei probleme de genul acesta (al nostru sau vostru comentatorilor de serviciu) dar la un nivel foarte mic comparativ cu Romanistanul ( să zicem un 10 – 15 %).Ceea ce le fac mai uşor ,,suportabile” …de aia’ nativii lor ,,nu îşi iau câmpii”.

    Raspunde
  23. Ana

    Minciuni!!! Cu siguranta lenjeriile se schimba dupa plecarea fiecărei persoane.Noi asigurăm necesarul de lenjerii pt cei carantinati.Primaria ne-a comandat un nr mare de lenjerii.Cat despre condiții, ce sa zic primiți de bine ce vi se oferă și să nu uitați că se fac niste eforturi financiare și nu numai pt ca voi cei din Diaspora sa ajungeți acasă.Ar fi cazul ca unii sa renunte la mofturile și pretențiile exagerate.

    Raspunde
  24. Queen

    Ana ,din ce sat uitat de lume ești femeie? “Cat despre condiții, ce sa zic primiți de bine ce vi se oferă și să nu uitați că se fac niste eforturi financiare “. Ce sa zic! Câte eforturi financiare faceți voi pentru cetățeni! Cu ce bani doamnă? Cu banii de la UE așa că nu vă mai umflați in pene pe banii altora, bine? Toată viața voastră ați procedat așa! Vă atribuiți niște lucruri pe care nu ați fi capabili sa le faceți niciodată fără ajutorul altor state. Eforturi financiare și locul e infect. Fapte vizibile nu vorbe că de vorbe ni s-a pus!

    Raspunde
  25. Lacucaracea

    O sa vedeți voi ( inclusiv…cei asemeni ție Ana ) după ce se termină tot ,,balamucul”, ce ,,eforturi financiare” şi alte asemenea se fac … Vă voi arata documentat ( dovedit inclusiv cu documente ) cum se spoliază ( prăduieşte/jefuieşte ) banul public ( prin toate modalitățile / modurile ) în folosul / beneficiile acestor mafii de partid (e) , de care am scris inclusiv în articolul conex cu DSP-ul ( din 26.03. 2020 ).Postări ale mele ştere a 2 -a zi … în mod disimulat … ,,găselniță….pretexte” (după ce inițial au fost moderate ca şi fiind OK respectiv publicate astfel ) ; adevarul / realitatea fiind că deranjau prea deconspirânduri-le modurile de operare (,, modus operandi”). Le-am facut ,,personal” ( eu de bună -credintă fiind ) nişte ,,oferte de nerefuzat” din toate punctele de vedere… pentru care vor trebui să dea socoteală ( tot din toate punctele de vedere,legal si moral vorbind ) mai devreme…sau mai târziu.

    Raspunde

Lasa un raspuns lui Lacucaracea Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei