Schimbare în Consiliul Județean Caraș-Severin! Luisiana Stoicu vine în locul lui Romulus Damian!

modelmic

 

Consiliul Județean Caraș-Severin își va schimba din nou componența începând de săptămâna viitoare, pe ordinea de zi a ședinței programate pentru luni fiind un proiect de hotărâre prin care se validează mandatul de consilier județean al Luisianei Stoicu, supleant pe lista de candidaturi a PSD la alegerile din 5 iunie 2016.

De profesie economist, Luisiana Stoicu este soția primarului comunei Bozovici, Adrian Stoicu, unul dintre cei mai apreciați conducători de UAT-uri din județul Caraș-Severin. Cei care sunt familiarizați cu ceea ce înseamnă culisele politicii de pe Valea Almăjului cunosc faptul că „Lussy“ Stoicu este omul care a stat mereu în spatele primarului Stoicu și i-a fost de fiecare dată un sprijin nemijlocit în realizarea proiectelor pentru comunitatea din Bozovici. Aceasta va ocupa scaunul lăsat vacant de Romulus Damian, care a ales să își dea demisia din funcția de consilier județean, după ce a câștigat concursul pentru postul de administrator public în cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin. Următorul pe lista PSD-ului ar fi fost Mihai Moatăr, care a ales însă să facă un pas în spate.

În ședința de luna trecută a forului județean s-a constatat încetarea de drept a mandatului de consilier județean deținut de Romulus Damian. Drept urmare, săptămâna viitoare, după validarea mandatului Luisianei Stoicu, va fi pus pe masa aleșilor județeni și o hotărâre privind înlocuirea acestuia din Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a județului. De asemenea, se propune desemnarea Luisianei Stoicu în Comisia de amenajarea teritoriului, urbanism, mediu, turism, sport și agricultură, în locul lui Vichentie Albu.

De menționat că liberalii au în prezent un om în minus în Consiliul Județean, după ce în urmă cu câteva luni s-a constatat încetarea de drept a mandatului deținut de Aurel Miclea, care a fost exclus din PNL în urma condamnării într-un caz de fraudare a fondurilor europene. Până în prezent, liberalii nu au nominalizat un înlocuitor pentru Miclea (fost primar al comunei Bozovici).

Citește și Aurel Miclea pierde funcția de consilier județean, după ce a fost „radiat” din PNL!

 

Karina TINCUL

Stiri similare

5 Comentarii

  1. zero

    “Până în prezent, liberalii nu au nominalizat un înlocuitor pentru Miclea (fost primar al comunei Bozovici).”

    Pentru că Vela încă nu a finalizat “licitaţiile” din PNL, respectiv “cuantumul” de şpagă pretins pentru o “recomandare” spre ocuparea postului vacant.
    Normal pe la PNL.
    Dacă postul îl vrea tăiţelu’ şi plăteşte mai bine din jefuirea cetăţenilor?
    Şi a fondurilor europeene :)

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei