Școlile din Anina fuzionează! Motivul: numărul scăzut al elevilor!

modelmic

Numărul elevilor din orașul Anina este în continuă scădere de la an la an, situație similară de altfel cu cea din majoritatea localităților cărășene. Acesta este și motivul pentru care Inspectoratul Școlar Județean a decis ca Școala din Celnic să își piardă personalitatea juridică și să fuzioneze cu Liceul Mathias Hammer. Pentru școlari acest lucru nu va presupune însă nici o schimbare, dă asigurări primarul Gheorghe Românu.

Pentru a avea personalitate juridică, o unitate de învățământ trebuie să aibă cel puțin 300 de elevi, ori Școala Gimnazială nr. 1 Celnic, alături de cele 4 structuri pe care le are în subordine, grădinițele cu program normal din Celnic, Orașul Nou, Centru și Sigismund, nu a reușit să strângă în acest an decât 226 de copii. Drept urmare, începând din anul școlar 2018-2019, școala va fuziona prin absorbție cu Liceul Mathias Hammer. În prezent, liceul are deja patru structuri, numărând în total peste 700 de elevi.

Am luat această decizie pentru că populaţia şcolară de la Celnic era într-o scădere dramatică. Legea spune că trebuie să fie 300 de elevi iar aici sunt puţin peste 200. În urma discuţiilor purtate cu directorul liceului și cu primarul Gheorghe Românu a rezultat o construcţie sănătoasă, de viitor. Aşa cum am mai spus-o, în ceea ce priveşte partea de învăţământ, Inspectoratul Şcolar Judeţean îşi ştie cel mai bine rolul”, a precizat inspectorul școlar general Ioan Benga,  în ultima ședință de Dialog Social a județului Caraș-Severin, ocazie cu care a fost prezentată propunerea rețelei școlare pentru anul 2018-2019.

Pentru elevii din Celnic, fuziunea nu va presupune însă nici o schimbare, a ținut să precizeze primarul Aninei, Gheorghe Românu.

Ca în multe alte unității administrativ-teritoriale și pe raza orașului Anina s-a restrâns din punct de vedere juridic activitatea unei școli deoarece numărul de elevi a scăzut sub 300. Și așa cum zice legea educației naționale, acolo unde sunt sub 300 de copii, acolo școala își pierde personalitatea și se alătură școlii imediat apropiate. La noi este vorba de Liceul Mathias Hammer care va prelua  ca și structură și Școala nr. 1 Celnic, care funcționa cu personalitate juridică independentă. Probabil vom avea doi directori adjuncți tocmai ca să coordoneze activitatea și în felul acesta vom putea să gestionăm și să administrăm mai bine școlile. Copiii vor merge în continuare la școală la Celnic, unde au mers și până acum”, a explicat Românu.

În județul Caraș-Severin, populația școlară scade anual cu aproximativ 2.000 de copii, conform cifrelor oferite de conducerea ISJ.

Karina TINCUL

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei