Sculptorul Constantin Lucaci a încetat din viață

reper

Sculptorul monumentalist Constantin Lucaci, cunoscut cărășenilor în special ca autor al fântânii cinetice din centrul Reșiței a încetat din viață. Artistul a murit ieri, la vârta de 91 de ani. 

Constantin  Lucaci s-a născut la Bocșa, în Caraș-Severin în anul 1923 și a ajuns cunoscut în întreaga lume mai ales pentru fântânile sale cinetice și sculpturile monumentale în piatră și oțel.

”Sunt în permanență în căutarea perfecțiunii. Toate fântânile mele, începând cu cea din Reșița sunt muzicale pentru că sunt create sub starea de emoție muzicală. Când creea ceva nu mă așez pur și simplu la planșetă și trasez coordonate tehnice, nu fac niște calcule, pentru că n-ar ieși nimic, ar ieși o treabă rece. Inspirație vine din interior și explodează la un moment dat într-o anumită formă”, declara în urmă cu câțiva ani la Reșița, regretatul artistul.

De-a lungul carierei, sculptorul originar din Bocșa a obținut numeroase distincții și premii atât pe plan național cât și internațional, în anul 2007 fiind inaugurat Muzeul Constantin Lucaci, muzeu aflat sub egida Vaticanului, care se află în Sanctuarul San Francesco di Paola, Calabria, Italia.

Despre opera lui Constantin Lucaci, monseniorul Pietro Amato declara: ”Este tulburător când vezi pentru prima dată sculpturile în oțel inoxidabil (crom, nichel, molibden ) ale lui Constantin Lucaci. O lumină metalică, metafizică, lunară, care-ți golește spiritul, punând în mișcare imaginarul. Lumina din zori, curată, vibrantă, abia născută, asemenea celei ce trebuie să se fi ivit, într-o sublimă extensie în indefinibil, la originile cosmosului. Un cosmos în dilatare, fără frontiere, plutind în tenebre, lipsit de viață și de ritmul pulsant care marchează timpul și organizează spațiul.”

La 5 Iunie 2012 a fost inaugurat Muzeul “Constantin Lucaci” din orașul Bocșa, localitatea natală a maestrului. Muzeul expune un număr de 17 sculpturi din oțel inoxidabil donate de sculptor orașului Bocșa.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei