Scurtcircuit la rețeaua de înaltă tensiune din Reșița!

modelmic

Un incident mai puțin obișnuit a avut loc noaptea trecută în municipiul Reșița. Acesta a avut loc după ce timp de mai multe ore locuitorii municipiului de pe Bârzava au avut de înfruntat rafalele puternice de vânt, care au smuls acoperișurile mai multor blocuri și au rupt crengi de copaci, care în cădere au avariat mai multe autoturisme.

Incidentul a avut loc în pădurea din apropierea benzinăriei Mol. Aici s-a produs un scurtcircuit electric la rețeaua de înaltă tensiune. Locatarii din zonă au fost alertați de o lumină puternică, însoțită de pocnituri de intensitate mare. Totul a culminat cu un incendiu, care a fost stins în cele din urmă de ploaie. Se pare că neplăcutul eveniment a fost favorizat de vântul puternic și de vegetația crescută din zonă.

Incidentul a fost semnalat prin apelul unic de urgență 112, la fața locului deplasându-se prompt  o echipă de la Pompieri, una de la Enel, și una de la Jandarmerie. Lucrătorii de la Enel au verificat dacă cablurile de pe stâlpi sunt rupte sau avariate în vreun fel și au intervenit cu drujbe în vederea degajării vegetației.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime și nici pagube materiale, locuitorii din zonă alegându-se doar cu sperietură zdravănă care nu o vor uita prea curând.

Lucrătorii de la Enel au revenit la locul incidentului în această dimineață, pentru a remedia pagubele produse noaptea trecută.

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei