Se asfaltează în Clisura Dunării. Trei localități din comuna Socol vor uita de străzile cu gropi

 

67757358_459164344923900_381589629293297664_n

 

O investiție pe fonduri europene este în derulare în comună Socol, situată în Clisura Dunării.
Valoarea investiției se ridică la aproape un milion de euro și prevede asfaltarea străzilor din 3 localități.

Am dat deja ordinul de începere a lucrărilor. S-au făcut 2 străzi, una la Baziaș și una la Socol și urmează celelalte străzi incluse în proiect. Este o lucrare mare care include străzile din Socol, Câmpia și o parte din Zlatița pentru că aici celelalte străzi, aproape 1 km, au fost asfaltate prin PNDL 1, investiție care s-a și finalizat”, a declarat Olgița Ghiță, primar comuna Socol.

Lucrările trebuiau începute din primăvară dar ploile care s-au abătut peste județ au întârziat începerea lucrărilor, la finalizare comuna având asfaltați peste 5 km de străzi.

Până la sfârșitul anului trebuie să finalizăm! Din momentul în care am dat ordinul de începere a lucrărilor, 8 luni durează execuția acestor lucrări. Am dat drumul la licitație anul trecut și lucrurile au mers destul de repede, poate și din cauză că au participat doar cinci firme. Un aport mare în acest proiect l-a avut și echipa din cadrul Primăriei, de la Achiziții, la Urbanism, cu toții au pus umărul ca lucrările să se desfășoare fără nicio problemă. Este foarte important să ai o echipă pe care să te poți baza. Degeaba ești tu primar bun, dacă nu ai cu cine să lucrezi, nu reușești să faci nimic”, a mai spus Olgița Ghiță.

Elena FRANȚ

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei