Se joacă teatru la „terasă”! Atmosfera din grădina Union a lui Caragiale, refăcută în curtea muzeului din Reșița!

teatru

Grădina Union-Suisse de pe vremea lui Caragiale nu avea nimic spectaculos și probabil că ar fi fost uitată, ca multe alte locuri de petrecere din București, dacă nu era imortalizată de autor în „O noapte furtunoasă”. Curtea modestă cu câțiva copaci a devenit foarte repede neîncăpătoare pentru bucureștenii care doreau să asiste la spectacolele de revistă. Atmosfera va fi recreată în acest sfârșit de săptămână de Teatrul de Vest Reșița pentru premiera spectacolului „O noapte furtunoasă”. Pregătirea actorilor pentru această reprezentație inedită, care încearcă să se adapteze vremurilor, dar și să surprindă publicul, nu a fost tocmai ușoară.

A fost o experiență inedită prin prisma faptului că trăim vremurile pe care le trăim, suntem în plină pandemie, regulile de funcționare sunt stricte. A trebuit să repetăm cu mască, ceea ce pentru teatru este destul de complicat, dar trebuie să respectăm anumite reguli, însă până la urmă cred că ne-am descurcat foarte bine. Cred și sper că va ieși un spectacol excelent. O să surprindă într-un fel spectacolul, nu o să vă vând din casă, dar sper să surprindă într-un fel plăcut publicul!”,  a declarat regizorul Emanuel Petran.

Pentru că vorbeam de inedit, dacă vremea va permite, spectacolul va fi susținut în curtea Muzeului Banatului Montan, premiera având loc vineri de la ora 21:00 Publicul va fi așezat la mese, cu câte 2 scaune, ca pe terasa de la Union.

Trebuie să îi mulțumesc unicului sponsor care ne va sponsoriza cu mici și bere, cu ajutorul lui vom crea atmosfera de Caragiale, românească, pe terasă, autentică”,  a declarat Florin Ionescu, directorul Teatrului de Vest din Reșița.

Managerul teatrului i-a mulțumit și directorului Muzeului Banatului Montan, Flavius Buzu, pentru că a pus la dispoziția actorilor, „scena în aer liber” – curtea muzeului.

Ne bucurăm că putem sprijini teatrul în desfășurarea acestui eveniment pentru că este o situație cu care din păcate ne confruntăm și trebuie să ne descurcăm așa cum putem, în contextul în care poate cele mai dure măsuri de siguranță se aplică în domeniul culturii. Putem spune, dacă privim și din alt unghi, că totuși a făcut și un lucru bun, a reușit să aducă mai strâns laolaltă instituțiile de cultură care funcționează la nivel județean, pentru a putea desfășura activități importante, care să atragă cât mai mult public. De asemena, avem în avanpremiera avanpremierei, dacă pot spune așa, o expoziție foto-documentară și cu cărți, legată de viața lui Caragiale”, a precizat directorul muzeului din Reșița.

Înaintea premierei va fi o expoziție documentară despre „Caragiale”, pusă la dispoziția publicului de către Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici”.

Pentru a respecta măsurile de siguranță impuse de pandemie, în muzeu vor avea acces doar grupuri de câte 20 de persoane, pentru a vizita expoziția.

Pe lângă colaborarea cu teatrul și muzeul din Reșița, în realizarea acestei expoziții documentare a existat și o colaborare interinstituțională cu Biblioteca Națională a României și Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița, având în vedere că marele nostru dramaturg este originar din județul Prahova, vom expune cărți și periodice din colecțiile proprii. Este un prilej pentru a promova documentele pe care le avem în colecții pe această temă. De asemenea, documente inedite din colecțiile celor două biblioteci, copii digitale după ediții princeps, după fotografii realizate la reprezentații ale acestei piese”, a declarat Clara Constantin, directorul bibliotecii județene.

Expoziția va putea fi vizitată până la finalul lunii iulie a acestui an.


Biletele se pot achiziționa atât de la casieria teatrului cât și de la intrarea în curtea muzeului.
Preț bilet: 20 lei;
Informaţii suplimentare puteţi obţine la casieria teatrului:
Casa de bilete: 0355 404 222
Organizator Spectacole: ION GABI GIAMĂNU
Tel.: 0771 654 638

105581886_3511256498902323_8843850475461929966_o

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. organizare ca in Romania

    citesc articolul si ma intreb cat costa biletul si de unde il achizitionez? Nu inteleg de ce autorul nu a scris si despre asta, dar inteleg ca asta e jurnalismul in Romania…

    Caut pagina teatrului pe internet. Primele rezultate sunt pagini de facebook cu ultimele postari din 2016… fara date de contact

    Institutia asta se plange ca nu are bani, dar potentialii spectatori trebuie sa se dea de 10 ori peste cap ca sa ajunga la un minimum de informatie… daca aceasta intr-adevar exista… teribil!

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei