Se lucrează în centrul Reșiței! Fântâna cinetică a lui Constantin Lucaci a intrat în revizie!

modelmic

Fântâna cinetică din centrul civic al municipiului Reșița trece zilele acestea într-un program de revizie completă. Vor fi schimbate cu acest prilej toate piesele uzate, lucrările fiind realizate de cei de la Direcția de Întreținere și Reparare a Patrimoniului Consiliului Local Reșița, cu sprijinul specialiștilor din cadrul UCM Reșița, locul în care a fost realizată în urmă cu peste 30 de ani fântâna creată de Constantin Lucaci.

Este vorba de o lucrare de mentenanță. Dezmembrăm brațul central și brațele rotative ale fântânii și schimbăm toate piesele uzate. Sperăm ca lucrările să fie gata în două săptămâni, dar totul depinde de câte piese trebuie schimbate și bineînțeles de vreme”, a explicat pentru Reper 24, directorul Direcției de Întreținere și Reparare, Daniel Mircea Călin.

WhatsApp Image 2018-10-08 at 13.50.39

Tot în această perioadă, lucrătorii Direcției au început și lucrările la spațiul verde de la Aleea Romaniței. Aceasta va trece practic printr-o schimbare totală, urmând să fie înlăturat gardul viu plantat în urmă cu zeci de ani și pus un gazon.

Karina TINCUL

 

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    „Este vorba de o lucrare de mentenanță. Dezmembrăm … Sperăm… ”
    Fântâna “cu cântec” (la propriu acum), lăudată de tăiţelu’ anul trecut ca reparată de “ai lui” (cu peste 150.000 euro) – intră deja în … speranţă.
    Pentru alţi tăiţei, evident.
    După ultima lucrare “cu cântec” (şi de mântuială pe banul public) acum … dezmembrarea.
    Halal!

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei