Secretele ascunse ale Consiliului Județean Caraș-Severin!

modelmic

Zilele trecute mă aflam întâmplător la Curtea de Apel Timișoara. Pentru că am văzut mai multe persoane cunoscute publicului cărășean, am intrat în sala de judecată în care se desfășurau ședințele de contencios-administrativ. Așa am aflat că pe rolul acestei instanțe se găsea apelul declarat de Consiliul Județean Caraș-Severin împotriva sentinței prin care Tribunalul Caraș-Severin a obligat Consiliul să plătească societății Aeroportul Caransebeș S.A aproximativ două milioane euro, reprezentând investițiile făcute de aceasta la aeroportul din Caransebeș.

Am asistat la dezbateri juridice aprinse între părțile implicate care cred totuși că ar trebui să rămână doar pentru completul de judecată. Cu surprindere am aflat însă că tot acest litigiu ar fi putut fi soluționat în condiții foarte avantajoase pentru Consiliul Județean Caraș-Severin!

În acest sens, am înțeles că înainte de soluționarea apelului ce a avut termen de judecată la data de 11.10.2017, pe adresa practicianului în insolvență a fost expediată oferta formulată de S.C. Ausnit, Olariu și Asociații S.R.L., persoană juridică română, privind intenția acestora de preluare a pachetului majoritar de acțiuni pe care debitorul S.C. Excav Prod S.R.L. le are în cadrul intimatului reclamant S..C. Aeroportul Caransebeș S.A. În schimbul acestor acțiuni societatea respectivă și-a exprimat disponibilitatea de a renunța la cele două milioane de euro, pierdute de Consiliul Județean în primă instanță, cu condiția de a i se permite să continue investițiile la Aeroportul din Caransebeș.

Uluitor! Consiliul Județean CS refuză oferta care ar fi păstrat două milioane de euro în bugetul administrației publice județene!

În fapt am înțeles că președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a refuzat convocarea consilierilor județeni pentru a pune în discuție oferta făcută de S.C. Ausnit, Olariu și Asociații S.R.L., deși lichidatorul i-a trimis în acest sens trei cereri succesive, toate înregistrate la registratura Consiliului Județean Caraș Severin!

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157688171135783″]

Stupefiant! Lichidatorul amenințat pe telefonul personal!

După înregistrarea cererilor, pe telefonul lichidatorului au apărut și mesaje de amenințare, trimise de pe un număr necunoscut, dar cu siguranță venite din partea unor persoane care cunoșteau că lichidatorul a cerut convocarea ședințelor Consiliului Județean Caraș-Severin. Cu stupoare l-am auzit în sala de judecată pe apărător citând din mesajul expediat către lichidator: „Ai grijă că județul este al lui Mocioalcă! Nu mai pune tu presiuni aiurea pe consiliu.“ După care apărătorul a precizat în fața completului că și el apreciază că prin acest mesaj expeditorul său încearcă să îl constrângă pe lichidator, cu acte de natură a-i inspira temerea cu privire la libertatea lui, pentru a renunța la cererile înregistrate la registratura Consiliului Județean Caraș Severin, prin care propunea soluționarea pe cale amiabilă a unui litigiu pierdut în primă instanță de Consiliul Județean Caraș Severin!

Auzind dezbaterile din sală apreciem că, la fel de bine, expeditorul mesajului s-ar putea folosi într-un mod mincinos de numele deputatului Ion Mocioalcă, despre care afirmă că ar fi posesorul județului Caraș Severin, lăsându-ne să credem că acesta ar avea cunoștință despre cererile lichidatorului de convocare a ședințelor Consiliului Județean Caraș Severin dar și despre situația dosarului aflat în apel, pe rolul Curții de Apel Timișoara.

 

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. zero

    “În fapt am înțeles că președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a refuzat convocarea consilierilor județeni pentru a pune în discuție oferta făcută de S.C. Ausnit, Olariu și Asociații S.R.L.”
    Eeee… Celebrul Max Auschnitt are casa memoriala construita de fiul sau Steven la Lugoj (pe soseaua de centura).
    Asta pentru ca dupa ce ca a construit UDR – cea mai mare societate pe actiuni din Romania la vremea respectiva, azi nu a mai avut loc in Resita de “altii”.
    Nici recunostinta :(

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei