Semnal de alarmă tras de managerul spitalului din Caransebeș; nu avem cu ce să ne protejăm!

a
Una dintre principalele tare ale principalei unități medicale din Caransebeș, Spitalul Municipal de Urgență, rămâne lipsa echipamentului de protecție al cadrelor medicale, în tratarea pacienților cu CoVID-19. Managerul Adrian Cican a făcut în această dimineață o trecere în revistă a părților pozitive dar și a celor negative cu care se confruntă unitatea sanitară. În ce măsură spitalul este pregătit în lupta cu acest nou tip de virus?:

„Din păcate unii se așteaptă la un răspuns extrem de optimist și pozitiv, ceea ce eu nu pot să fac. Desigur Spitalul Caransebeș este pregătit să facă față, din punct de vedere al personalului și al condițiilor spitalicești pe care le avem, mai puțin în ceea ce privește materialele sanitare de protecție a personalului medical și al pacienților, unde cu toții știm că stăm nu prost ci foarte prost și aici vorbesc la nivel național nu doar la Caransebeș“.

„Dacă e să vorbim despre kiturile de prelevare a probelor stăm nu bine ci foarte, foarte bine. Până acum trei zile, 10% din totalul kiturilor de prelevare la nivel național se găseau la Caransebeș, dar nu este suficient. Putem să avem cazare minunată, avem izolatoare și spații foarte bine puse la punct, dar nu ne ajută cu nimic dacă avem în total doar 12 costume de protecție totală, care pot fi consumate într-o singură zi la doi pacienți. Nu este vorba de incompetența conducerii spitalului ci doar de faptul că nu avem de unde să le achiziționăm. Nu e vorba nici de parte financiară, pentru că aici suntem sprijiniți de către primărie, ci pur și simplu nu se găsesc“.

aa

„În schimb pot să vă spun că ne-a venit un aparat de ventilație mobil, astfel încât spitalul din Caransebeș are două astfel de aparate din cele 3 existente la nivelul județului Caraș-Severin. În cel mult două săptămâni ne va sosi și un aparat de ventilație fix și am mai comandat încă două. E drept aici partea financiară a fost susținută de Primăria Caransebeș. În schimb stăm foarte, foarte, foarte prost la echipamentul de protecție: măști, mănuși și costume de protecție. Nu mai vorbesc de viziere, de ochelari de protecție, din nefericire. Dar sperăm că în curând vor apărea la nivel național, pe acea licitație internațională și vom primi și noi, sau se vor debloca liniile de producție la anumite fabrici“.

În ceea ce privește pacienții cu coronavirus aflați luni dimineața internați la spitalul din Caransebeș, Adrian Cican a declarat pentru Reper24:

„Pe secția de boli infecțioase avem 5 pacienți, din care unul va ieși zilele următoare din izolator, iar în cazul celorlalte 4 am prelevat probe dar deocamdată nu avem răspunsul la aceste analize, dar sperăm să vină cât mai repede. După aceasta, parte de izolare sau de carantinare este apanajul Direcției de Sănătate Publică și Unității Administrativ Teritoriale“.

„Pot să vă mai spun că în secția de infecțioase avem de vineri un izolator cu două paturi, cu baie proprie, reabilitat de primărie, cu banii primăriei și stăm bine din punct de vede al paturilor. Acuma când creionăm, avem 16 paturi pe secția de interne pentru terapie intensivă, în cazul în care cele 15 din secția de ATI nu ne sunt suficiente; așteptăm și resursa financiară pentru acestea și avem promisiuni de la primărie și de la Consiliul Local că vor face o rectificare bugetară pentru aceste investiții“, a mai precizat Adrian Cican managerul Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș.

 

Dan AGACHE

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei