Semne bune anul are: handbaliştii reşiţeni aduc primele puncte din deplasare!

modelmic

Primul meci din acest an, contând pentru etapa a XV-a, ne-a adus şi prima victorie din deplasare, în meciul disputat la Bacău, împotriva echipei locale CSM.

Meciul a debutat sub semnul echilibrului, dar primii care au deschis scorul au fost handbaliştii rossoneri, prin Alex VULPE, în minutul 2. Gazdele au revenit, stabilind egalitatea, iar după ratarea lui Marius BAHAN, au preluat conducerea, 2-1. Reşiţenii au egalat la 2, în minutul 3, prin Răzvan MLEDENCIU. Au urmat câte două cartonaşe galbene atât în tabăra noastră (Andrei SANTEIU şi Lucian IGNAT), cât şi la echipa gazdă. În minutul 6, băcăuanii trec din nou în avantaj, 3-2. Un minut mai târziu, Lucian IGNAT egalează la 3, iar după un cartonaş galben primit de Marius BAHAN, trecem din nou la conducere, prin golul marcat de Răzvan MLEDENCIU. În minutul 9, Claudiu DEDIU este eliminat pentru două minute. Gazdele egalează la 4, dar echipa noastră, deşi cu un jucător mai puţin în teren, reuşeşte să treacă în avantaj, prin reuşita lui Răzvan MLEDENCIU. Urmează o perioadă mai bună a gazdelor care, şi pe fondul unei eliminări a lui Alex LASLO, înscriu de trei ori consecutiv, ducându-se la 8-5, la jumătatea primei reprize. Rossonerii revin prin golul lui Mihai DOBRA, dar echipa din Bacău reface diferenţa de trei goluri, 9-6. În minutul 18, Alex VULPE primeşte o eliminare de 2 minute şi, deşi în inferioritate, venim la două goluri prin reuşita lui Alex LASLO. Cu un om în plus în teren gazdele se duc din nou la trei goluri. Prin golurile lui Marius BAHAN, respectiv Andrei SANTEIU, din minutele 20 şi 21, venim la un singur gol, 10-9. Se merge „cap la cap”, reşiţenii ţinând aproape prin reuşitele lui Dusan TRIFKOVIC şi Eric BĂRBUŞ, iar în minutul 25 reşiţenii egalează la 12, prin golul lui Răzvan MLEDENCIU. În acelaşi minut, gazdele trec în avantaj, dar un minut mai târziu, Mihai DOBRA egalează la 13, transformând o lovitură de la 7 m. Gazdele trec în avantaj, dar în minutul 29 Dusan TRIFKOVIC îşi trece din nou numele pe lista marcatorilor, egalând la 14. Cu trei secunde înainte de finalul primei reprize, gazdele trec în avantaj, 15-14, după o lovitură de la 7 m.

Repriza secundă debutează cu gol pentru echipa gazdă, 16-14. Reuşim să ţinem aproape de băcăuani, prin golurile lui Claudiu DEDIU şi Marius BAHAN, în minutul 33 tabela de marcaj arătând scorul de 17-16. Gazdele reuşesc să se ducă la trei goluri, 19-16, în minutul 34. Suntem în joc datorită reuşitelor lui Marius BAHAN, Dusan TRIFKOVIC, Răzvan MLEDENCIU, respectiv Claudiu DEDIU, în minutul 41, venind la un singur gol, 21-20. După ce gazdele marchează pentru 22-20, Mihai DOBRA, printr-un gol marcat din lovitură de la 7 m, aduce scorul la 22-21. Gazdele revin la trei goluri diferenţă, 24-21, la jumătatea reprizei secunde. Deşi reşiţenii mai marchează prin Lucian IGNAT şi Răzvan MLEDENCIU, minutul 48 arată din nou trei goluri în favoarea gazdelor, 26-23. Acest lucru şi pe fondul a  două eliminări de două minute venite în tabăra echipei noastre: Alex VULPE şi Marius BAHAN. Urmează cinci minute de vis, în care echipa noastră reuşeşte să egaleze la 26, prin golurile lui Lucian IGNAT, Răzvan MLEDENCIU şi Mihai DOBRA. Deşi în minutul 58 am primit o nouă eliminare de 2 minute la Lucian IGNAT, am reuşit golul victoriei cu numai 21 de secunde înainte de fluierul final, prin Claudiu DEDIU.

Scorul final ne dă speranţe pentru un parcurs bun în următoarele partide, pentru un final care să consfinţească rămânerea în Liga Zimbrilor.

Următoarea partidă, contând pentru etapa a XVI-a, se va desfăşura pe teren propriu, duminică 2 februarie, de la ora 18,00, când vom întâlni echipa Steaua Bucureşti. Să fim prezenţi la Sala Polivalentă pentru a-i purta pe jucătorii noştri spre un nou succes!

 

Miruna Mihancea

Stiri similare

1 Comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei