Senatorul Ionuț Chisăliță aduce vești bune pentru profesori, dar și pentru studenți!

modelmic

Senatul a adoptat legea privitoare la plata eșalonată a drepturilor câștigate în instanță de cei din sistemul de Educație, ca urmare a tăierilor de salarii din anul 2010. Astfel, în 2018 se va plăti 5% din valoarea titlului executoriu, iar în 2019, 10%. În 2020 și 2021 se va plăti câte 25% din valoarea titlului executoriu, urmând că în ultimul an de plata, 2022, valoarea să crească la 35%.

Am votat în Senat, aceasta fiind cameră decizională, un proiect extrem de așteptat ! Este vorba de Legea privitoare la plata eșalonată a drepturilor câștigate în instanță de cei din sistemul de educație ca urmare a tăierilor de salarii din anul 2010. 

Propunerea vine ca urmare a întârzierilor generate de asigurarea prin bugetele locale a plății respectivelor cheltuieli, cât și fondurile necesare pentru executarea hotărârilor judecătorești executorii, ce au ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevazute in titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din învățământ”, explică senatorul cărășean, Ionuț Chisăliță.

În proiectul adoptat este prevăzut faptul că Inspectoratele Școlare pot distribui fondurile în sistem, în așa fel încât să acopere eventualele lipsuri din alte zone. Proiectul merge la promulgare, la președintele Iohannis.

O altă măsură adoptată constă în faptul că studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență-licență, master, doctorat-în instituțiile de învățământ superior acreditate, indiferent de vârstă, beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern”, mai precizează Chisălită.

Diana RADU

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Alin

    85 % din sume vor păti cei care vor guverna începând din 2020? Mișto chestie pentru pesede care va zbura de la guvernare tot cam prin 2020, lăsând în urma doar abureala programului de guvernare 2016 și aproximativ 15 % din datoriile restante ale statului, plătite către profesori.
    Mai bine făcea domnul senator o lege care să dea salarii parlamentarilor actuali peste vreo 50 de ani când vor începe să se gândească la România.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei